Ce apreciez la protestanţi

Motto: „…. şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.” – Apostolul Pavel, 1 Corinteni 13:2-3

Prietenilor mei baptişti, fraţi întru credinţă creştină, Răsvan Cristian Stoica şi Mitică Holhos:

Astăzi am mers la parohie, cu bunica. Am intrat, am luat cinci lumănări, după obişnuinţă, şi le-am aprins: două pentru morţi, trei pentru vii. Se cânta frumos în biserică.

Până să ies, am văzut o doamnă cu ochii înlăcrimaţi. Prima oară, am crezut că o emoţionase muzica. Apoi, m-am gândit că era o văduvă care îşi amintea de trecut.

Când ne-am întors de la „casa cu lumănări” înăuntrul parohiei, am aflat motivul: doamna avea cancer şi apela la mila oamenilor încât să strângă bani pentru tratament. Nu contează modul în care am tratat-o eu: ar fi fariseic să mă laud că aş fi fost „bunul samaritean”. Că, dintr-o întâmplare fericită, am avut 31 de lei în buzunar şi i-am dat, Domnul a lucrat prin mine, fără să am vreun merit personal.

Dar cadrul în biserică era total nefiresc: pe lângă desperarea bătrânei  suna superba muzică a corului. Oamenii dădeau câte 1, 5, 10 lei; unii, în schimb, erau mai preocupaţi să-şi scrie numele pe lista pentru „binecuvântare”; pentru alţii era mai atractivă cutia cu donaţii pentru biserică decât desperata femeie.

Era la noi în parohie un exces de mântuire, dar un deficit de Iubire.

Natural şi creştinesc ar fi fost, după mintea mea – poate pare o blasfemie ce spun, însă şi fariseii aveau probleme cu ortopraxia – ca preotul să oprească slujba şi să facă o chetă pentru biata bătrână, iar orice alţi bani strânşi pentru biserică să o dea ei.

Într-o biserică protestantă, lucrurile ar arăta cu totul altfel. Acesta este unul dintre motivele pentru care îi apreciez pe protestanţi: în drumul spre mântuire, ei nu pierd dragostea pe drum. Noi, ortodocşii, prea adesea, cam da….  

Şi, ca să-i enervez pe ortodoxişti, îl citez chiar pe „profesorul” legionar, Nae Ionescu, despre caracterul specific individualist al ortodoxiei, în comparaţie cu cel generos al altor culte, în special catolice şi protestante – e adevărat, citatul se referă la prozelitism, însă de aici decurge şi o anumită atitudine faţă de semeni -: 

„…. ortodoxia este o credinţă care nu umblă după prozeliţi, nu simte nevoia de a face pe toată lumea ortodoxă, este o credinţă care-şi găseşte raţiunea de a fi în fiecare dintre indivizi. Dar aceasta însemnează că sunt alte religiuni, care nu-şi găsesc această raţiune de a fi numai în potenţarea vieţii individuale, ci zic: trebuie să-i fericim şi pe ceilalţi, să le dăm credinţa noastră (s.m.)!”

(„Prelegeri de filosofia religiei”, ediţie îngrijită de Marta Petru, Biblioteca Apostroj, Cluj-Napoca, 1994, p.25)

Anunțuri

12 comentarii

Din categoria Atitudini, Biblia in Cuvant si Spirit

12 răspunsuri la „Ce apreciez la protestanţi

  1. Dragul meu, mulţumesc pentru postare.
    Eşti prea bun cu protestanţii şi prea sever cu ortodocşii. Să ştii că din afară-i vopsit gardul, înuntru-i leopardul. 🙂

  2. Pingback: Ce apreciez la protestanţi | Jurnal

  3. Dragă Răsvan,
    Aşa sunt creştinii în comunităţile lor: îi ceartă din iubire. Şi tu, în opinia mea, eşti la fel de dur cu baptiştii 🙂
    Am scris postarea din simplul motiv că, în acele momente de derutare pe care le-am simţit, între muzica superbă şi bocetele bătrânei, mi-aş fi dorit să fiu într-o comunitate protestantă sau romano-catolică (vărul meu primar e, asemenea bunicii noastre paterne, catolic – şi ştiu cum se comportă „papistaşii” între ei 🙂 ; mi se pare atât de frumos cum, la finalul slujbei, răspândesc între ei „pacea” – o tradiţie atât de frumoasă de care parohia noastră nu se bucură).

  4. Dragă Tudor, cu „Prietenilor mei…, fraţi întru credinţă creştină…” ai spus, de fapt, totul.
    Domnul să vă binecuvînteze, pe tine şi pe toţi ai tăi!

  5. Multumesc Draga Tudor pentru cuvintele tale. Azi am invatat printre altele ca un ucenic al Domnului Isus are o menire inalta:
    Este sarea pamantului
    Este lumina lumii .
    In legatura cu amandoua este adaugat ceva.
    Sarea isi poate pierde gustul de a sara si astfel nu este buna la nimic …
    Lumina poate fi ascunsa sub obroc [banita]
    La predica de dimineata s-a citit textul din Ev. Luca;

    Luca 19:41 Cînd S’a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plîns pentru ea,
    şi a zis: „Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile, cari puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sînt ascunse de ochii tăi.
    Vor veni peste tine zile, cînd vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura, şi te vor strînge din toate părţile:
    te vor face una cu pămîntul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentrucă n’ai cunoscut vremea cînd ai fost cercetată.”
    Iti doresc o vacanta cu sarbatori Binecuvantate…cu inima deschisa la ceea ce ne invata aceste sarbatori.

  6. Dragă Mitică,
    Îţi mulţumesc mult pentru aceste gânduri.
    Mesajele tale, mai ales în preajma sărbătorilor, le încarcă de noi semnificaţii. Simt un confort imens citindu-te.
    Sper ca, în decursul Săptămânii Mari, să mai discutăm despre Sărbători.
    Cu gânduri bune,
    Tudor

  7. Ioan C.

    Mda, credinţa se afirmă, dar faptele o confirmă.

  8. Dyo

    Reblogged this on Frică şi cutremur and commented:
    Iată un tip de fundamentalism cu care aș putea conviețui fără probleme!

  9. Ioan C.

    Acum vreo 12-13 ani mai mergeam si eu, din cand in cand, la o adunare a penticostalilor. Doar asta era la mine la tara.
    Toate ca toate, dar „vorbirea in limbi” nu o agream deloc, pentru ca nu vedeam nicio asemanare cu Fapte 2.
    De aia nici nu am trecut la neoprotestanti, la noi fiind majoritatea penticostali.

  10. N-aţi avut norocul unor baptişti 🙂

  11. În legătură cu spiritul de generozitate pe care îl promovează religia catolică sau cea protestantă,consider că mila şi compasiunea faţă de aproape sunt universal-valabile.Valorile morale nu ţin cont neapărat de confesiunea indivizilor dintr-un anumit grup,ci de natura sentimentelor care însufleţesc acea uniune de persoane care participă în cadrul cultului.Pot observa că la ortodocşi cam lipseşte acea iniţiativă şi implicare în viaţa bisericii de care aparţine fiecare.Nu sunt în măsură să judec deoarece nici eu nu aduc vreo cotribuţie,dar măcar nu mă consider creştină.Important rămâne faptul că datoria faţă de semeni se aplică tuturor deoarece aceasta stă la temelia societăţii actuale. 🙂

  12. Reblogged this on cetatea de piatră and commented:
    Dincolo de graniţe confesionale, iată nişte observaţii profunde!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s