Consideraţii despre originea vieţii – partea 2

Dacă prima parte am dedicat-o domeniului faptelor (ce?), voi schiţa aici câteva idei din domeniul explicaţiilor (cum?), care privesc DOMENIUL ŞTIINŢIFIC.

Cât priveşte DOMENIUL RELIGIOS, consider că discutarea informaţiilor referitoare la (1) apariţiei universului, (2) apariţia vieţii şi (3) dezvoltarea vieţii, conform cu prima carte a Genezei (cap.1) din Biblie, şi confruntarea cu ceea ce ştiinţific considerăm astăzi că este corect, este inutil.

_____________________

DOMENIUL ŞTIINŢIFIC

(1) apariţia universului

Teoria Big-Bangului susţine că universul s-a creat printr-o explozie. [Motivaţie: aparent, universul este în expansiune, ceea ce, prin abducţie, ar însemna că a pornit de la o dimensiune minimă]. Mai sunt şi alte modele de univers: unul fără început, altul pulsatoriu (care se dilată şi se contractă ritmic).

ÎNTREBĂRI ŞI OBSERVAŢII

1) Cum s-a format acel punct, acea biluţă de masă care a explodat? Din ce? Ce era înainte?

[Obs.: Şi în ştiinţă, problema proto-începutulul, nu se pune – ca în cazul religiei[1]]

2) Cum se poate ca din haos să se facă ordine, şi într-un mod atât de perfect?

[Paralelă: Aruncăm sute de bile pe parchet. Ar putea ele ca în mod întâmplător să se alinieze în rânduri la distanţe egale unele de altele? Răspuns: NU. De ce acceptăm atunci o improbabilitate infinit mai mare – ordonarea universului în mod aleator?]

(2) apariţia vieţii

3) Cum a apărut viaţa pe Pământ? [Darwin nu oferă vreo explicaţie]

(3) dezvoltarea vieţii

Teoria evoluţionistă prin selecţie naturală susţine că de la organismele primare viaţa s-a dezvoltat prin intermediul selecţiei naturale (adică a păstrării a ceea ce este bun şi a respingerii a ceea ce este inutil).

Motivaţii: dispariţia unor specii, prezenţa unor organe inutile[2], asemănări între vieţuitoare etc.

4) Evoluţionismul are doar o componentă teoretică referitoare la concret (fizic). Referitor la om, nu explică, în schimb, latura lui spirituală (prezentă, într-o formă primară, şi la animale!).

Cum au apărut sentimentele? [posibilă explicaţie: din nevoia mentală de a simţi]

Cum a apărut conştiinţa morală? [Obs.: Din punctul de vedere al supravieţuirii, aceasta este o involuţie! Ex.: pasagerul unui avion care s-a prăbuşit, singurul supravieţuitor, ajunge într-o pădure unde n-are ce mânca; stă flămând o zi întreagă şi, la un moment dat, vede un iepuraş; ce se gândeşte: „hai să-l prind şi să-l mănânc”; să spunem că-l prinde dar i se face milă, şi zice: „decât să-l omor, mai bine mor de foame”. Cum a fost posibilă apariţia unui mecanism  psihologic care să pună valori precum mila deasupra nevoile personale – lucru care, din punct de vedere al supravieţuirii, este o involuţie?] 

În acelaşi spirit, domesticirea lupului şi apariţia câinelui (un animal care pune afecţiunea pentru stăpân deasupra propriilor nevoi – legându-şi uneori sensul vieţii de existenţa unor oameni) ar însemna cea mai mare „mutaţie” din istoria evoluţionismului.

_________________________

CONSIDERAŢII DE FINAL

Când am discutat dinspre domeniul „faptelor” (ce?), dimensiunea după care m-am orientat nu era cea din domeniul „explicaţiilor” (Divinitatea a creat lumea? SAU ea a apărut prin procese naturale?), ci din domeniul „faptelor”.

Am încercat să introduc o nouă dimensiune a problemei – „atitudinea intelectuală” (metafizică):

aleatorul: viaţa este o coincidenţă / hazardul: viaţa nu este întâmplătoare

Bineînţeles că atitudinea din domeniul „faptelor” se corelează cu cea din domeniul „explicaţiilor”:

1. Dacă viaţa este o coincidenţă, apariţia ei se poate explica prin procese naturale întâmplătoare.

2. Dacă viaţa nu este întâmplătoare, apariţia ei trebuie să se fi datorat unor motive mai presus de nişte procese aleatorii, pe care le atribuim unei forţe – de obicei o entitate, care este Dumnezeu.

Începând cu aşezarea lumii pe „baze raţionale” (începând cu raţionalismul secolului XIX), ŞTIINŢA a încercat să facă lumea noastră cât mai banală, explicând-o. Şi, până nu demult, reuşise: credeam că putem explica prin ştiinţă totul.

Asta până am descoperit cât de incredibilă este, în fapt, lumea noastră: cât de complex este ADN-ul şi creierul nostru[3]; planeta noastră – am văzut imagini care arată cum respiră pământul; apa – moleculele de apă îşi schimbă structura cristalină ca o reacţie la vorbele şi gândurile noastre[4] etc.

La întrebarea „De ce existăm?”, răspunsul pe care le oferă teoriile ştiinţifice general acceptate în acest moment este: „De d’aia!”. 

„La întrebarea dacă Universul are un sens sau este doar un accident, civilizaţiile străvechi i-au atribuit intuitiv un sens, imaginând o mitologie a geneziei în care inclusiv existenţa umană îşi găsea o raţiune. Astrofizicienii exclud însă ideea unei intenţii creatoare printr-un artificiu de gândire speculativ. Ce a fost la început, înainte de clipa Zero a Universului? Nimic, răspund ei. Timpul şi Spaţiul au început atunci şi deci nu exista altceva înainte. Este un mod de a […] evita un răspuns care, în opinia mea, nu poate fi evitat.

Ce au adus nou observaţiile ulterioare. […] Nu avem o explicaţie de ce s-au creat mai multe particule de materie decât de antimaterie. Numărul lor egal ar fi dus la o completă anihilare a materiei şi Universul nu ar fi existat!”. Dacă în anii ’70-’80, exista o opinie aproape unanimă în privinţa faptului că „Universul nu are niciun sens, că lumea este lipsită de scop şi intenţie şi îşi datorează existenţa doar purei întâmplări”, acum, „marii fizicieni şi filosofi încep să renunţe la o explicaţie fragmentară a lumii, atribuindu-i un sens, o condiţie, o explicaţie logică, cele mai multe argumente pentru o astfel de viziune oferindu-le fizica cuantică şi descoperirile din domeniile neuroştiinţelor.

În acelaşi timp, este tot mai manifestă şi acerbă o tendinţă neoateistă care neagă cu încrâncenare orice argument în favoarea unei ordini inteligente a lumii, nefăcând economie nici de cuvinte dure şi nici de insinuări cu care, cel puţin în stiinţă, nu eram obişnuiţi până acum. Nu este greu de sesizat că înapoia unui mod de interpretare a lumii se ascund multe interese.

Însă, în ciuda oricărei opoziţii, cred că acum se termină o epocă din istoria lumii şi începe o alta… Fără ca cineva să fie întrebat.”

[Dumitru Constantin Dulcan, „INTELIGENŢA MATERIEI”, ed.3, 2009, Ed.Eikon, pp.34-35]

 


[1] În religiile avramice, Dumnezeu este „vechi de când lumea”; în hinduism, lumea nu are început (a existat dintotdeauna). „[…] lumea în care trăim nu o putem concepe în afara categoriilor de Spaţiu, Timp, Cauză” – Dumitru-Constantin Dulcan, „Inteligenţa Materiei”.

[2] „Punctul lui Darwin” (pieliţă a urechii), părul de pe corp, coccisul, apendicele etc. [Alltime10, 10 Useless Human Body Parts: http://www.youtube.com/watch?v=hieIDLLfo4I]

[3] Complexitatea este relativă la ceea ce credeam înainte.

[4] WATER IS ALIVE! Dr. Masaru Emoto: http://www.youtube.com/watch?v=qnZm1KvlvgA

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria Atitudini, Designul Inteligent

3 răspunsuri la „Consideraţii despre originea vieţii – partea 2

  1. ShioKAN

    „Cum a fost posibilă apariţia unui mecanism psihologic care să pună valori precum mila deasupra nevoile personale – lucru care, din punct de vedere al supravieţuirii, este o involuţie?”

    Are legatura cu avantajul evolutiv al comportamentului altruist.
    http://plato.stanford.edu/entries/altruism-biological/

  2. – „biological altruism cannot be equated with altruism in the everyday vernacular sense […] If by ‘real’ altruism we mean altruism done with the conscious intention to help, then the vast majority of living creatures are not capable of ‘real’ altruism [….]
    Where human behaviour is concerned, the distinction between biological altruism, defined in terms of fitness consequences, and ‘real’ altruism, defined in terms of the agent’s conscious intentions to help others, does make sense. (Sometimes the label ‘psychological altruism’ is used instead of ‘real’ altruism.) What is the relationship between these two concepts? They appear to be independent in both directions, as Elliott Sober (1994) has argued.”

    Comentariu: Articolul indicat explică altruismul biologic (vă mulţumesc pentru recomandare!), însă nu şi altruismul psihologic – care, la rândului lui, este distinct de actul de conştiinţă pe care l-am invocat (a nu ucide un iepure din milă, chiar cu riscul de a flămânzi).

  3. Marian

    Exista si posibilitatea de a cruta acel iepure pentru ca sleiti de foame nu-l mai putem prinde 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s