În dialog cu Ştefan Paraschiv (2) Personalităţi

Îţi propun să începem acest dialog cu o discuţie despre personalităţi:

0) De principiu, despre actori, muzicieni, oameni ai artei, nu îţi voi scrie nimic, pentru că sunt toţi maeştri, iar faptul că îi apreciezi şi îi admiri este un lucru demn de toată lauda! 

1) De la început, răzbate admiraţia pe care o porţi pentru Sergiu Nicolaescu şi Adrian Păunescu – după cum mărturiseşti:

„Mi-am inceput ciclul de cautare a valorilor romanesti cu Marele Poet Adrian Paunescu. Ei bine, astazi este timpul sa vorbesc despre Maestrul Neintrecut al rolei de filmat, Maestrul Istoriei Cinematografice, Maestrul prafului de pusca si al proiectilelor, Sergiu Nicolaescu.” (19 decembrie 2010

Deşi, personal, am câteva rezerve faţă de persoanele lor (aici nu insist), cred că au fost plini de talent şi, în privinţa operelor lor, merită toată admiraţia celor care îi apreciază. 

Panegiricul pe care i-l faci lui Sergiu Nicolaescu (la 5 iulie 2011 şi la 13 aprilie 2011) poate părea exagerat, dar importanţa pe care personalitatea poate căpăta pentru un tânăr de 16 ani cred că merită luată în seamă, deşi înţeleg că atunci aveai 14 ani….:

„[….] Dacă Sergiu Nicolaescu nu ar fi perfecţionist, ar fi perfect. Poate nu perfect ca om, dar ca regizor el a dovedit prin fiecare film şi rol că este inconfundafil, inimitabil şi chiar perfect, cel puţin, pentru mine!
Este cel mai iubit, bun, important şi cunoscut regizor şi actor de film român dar, pentru mine, el rămâne adevăratul geniu al filmului mondial şi o pagină a moralităţii şi a eului meu. Fără Sergiu Nicolaescu, nu aş fi fost ce sunt acum. Omul Sergiu Nicolaescu m-a învăţat multe, de la mândrie şi putere, la eleganţă şi tenacitate, dar filmele semnate Nicolaescu m-au învăţat toate acestea cu un dublu de forţă din partea fiecărui actor şi personajului său.”

2) Faptul că – încă din 9 decembrie 2010 – pentru întrebarea „Care este personalitatea care a influentat cultura cel mai mult in ultimii 20 de ani?” dai ca o a treia variantă, pe lângă Păunescu şi Nicolaescu, pe Corneliu Vadim Tudor, preşedintele partidului România Mare. Nu o insist aici. 

Personal, la domnul C.V. Tudor admir vasta şi uimitoarea sa cultură generală, dar de aici până la a-l considera un „mare nume al culturii române” (15 ianuarie 2011) mi se pare cam mult. În rest, îi reproşez o grămadă de lucruri – dintre care faptul cel mai obiectiv este acela că a fost un privilegiat al regimului comunist, a făcut propagandă în favoarea regimului (inclusiv prin revista „Săptămâna” – alături de scriitorul Eugen Barbu, cu care a pornit apoi „România Mare”) şi a colaborat cu Securitatea, făcând „poliţie politică”. 

3) Am fost puţin surprins de alăturarea pe care o faci între profesorul Gheorghe Buzatu şi profesorul Iosif Constantin Drăgan, aşezându-i la acelaşi nivel de „doi mari patrioţi”.

Profesorul Buzatu (1939-2013) a fost un mare cercetător şi pentru el am toată admiraţia, sub rezerva radicalităţii pe care uneori a afişat-o. 

În schimb, faţă de I.C. Drăgan (1917-2008) am mai multe rezerve. Despre el se spune adesea că a fost un „fost legionar”. Într-o discuţie cu Marian Munteanu din 1990, Petre Ţuţea spune despre el că ar fi fost un profitor. Şi, ca dovadă, ulterior a devenit un colaborator al regimului Ceauşescu. Drăgan a mai lansat şi revista protocronistă „Noi, tracii” (1974), în care s-au scris despre daci o grămadă de lucruri para-istorice. Apoi, stabilit de decenii în Italia (a murit la Palma de Mallorca în Spania), domnia sa a fost şi un om de afaceri destul de controversat (devenise în 2006 cel mai bogat român, cu o avere de c. 1,3-1,6 miliarde de dolari!).

4)  Dacă asupra lui Octavian Paler (despre care spui „eu l-am stimat pentru mintea sa, nu pentru gândirea sa”), nu voi insista, mi se pare că a nu avea „niciun fel de respect” pentru Neagu Djuvara este un fel de nesimţire. Măcar şi pentru vârsta lui onorabilă (97 ani) ar trebui avută o oarecare deferenţă.

Referitor la filmul „Oglinda”, cred că îl citezi greşit pe Djuvara când afirmi: „Djuvara, pentru care nu am niciun fel de respect, a spus că e o minciună şi o mistificare”. El a spus că filmul este o mistificare, dar prin „minciună” s-a referit la altceva.

Citez de pe Wikipedia

«Au existat critici și pentru multe alte erori. Istoricul și fostul funcționar public Neagu Djuvara, care în 1944 a reprezentat guvernul lui Antonescu la Stockholm, unde a contactat-o pe ambasadoarea sovietică Alexandra Kollontai și a negociat, fără succes, un armistițiu, a respins afirmațiile aluzive din film cu privire la aceste evenimente, care au pretins că solicitările speciale ale României au fost ignorate de către statele aliate, și a numit-o „o minciună”».

Afirmaţia lui este redată ambiguu şi, tocmai de aceea, nu se înţelege ce a vrut să spună. În cartea „Misterul telegramei de la Stockholm” (Humanitas, 2012), el se exprimă mai clar: 

„De când m-am întors în ţară, pe la sfârşitul lui ianuarie 1990, după o lipsă de 45 de ani, am avut de nenumărate ori ocazia de a dezminţi informaţia care circula cu insistenţă, anume că în dimineaţa lui 23 august 1944 ar fi sosit de la Stockholm o telegramă care anunţa că Uniunea Sovietică acceptase să încheie cu Ion Antonescu un armistiţiu, în condiţii care îi dădeau mareşalului satisfacţie, mai ales în privinţa stabilirii unei zone neutre undeva în ţară. Întrucât am fost la post, din august 1944 până în septembrie 1947, la ambasada (recte legaţiunea) noastră din Stockholm, am avut contact continuu cu cei doi diplomaţi români care negociaseră cu ambasadoarea sovietică Alexandra Kollontai, anume ministrul plenipotenţiar Frederic Nanu şi consilierul de legaţie George Duca. Am fost, aşadar, în măsură să cunosc realitatea privitor la zisa telegramă: era cu totul altceva decât se afirma. […]

în filmul Oglinda al lui Sergiu Nicolaescu există şi acolo aceeaşi minciună: se spune că a existat o telegramă cu un răspuns favorabil de la Soviete! Asta e o legendă care s-a răspândit foarte repede. (s.m.) [….]”.

Mi-a plăcut admiraţia pe care o arăţi pentru George Pruteanu: „marele ganditor si luptator lingvist roman” (15 decembrie 2010), „Avocatul Limbii Române” (27 martie 2011), şi Florin Constantiniu (29 aprilie 2012).

5) Din presă, conform unei mărturisiri din 11 decembrie 2010, înţeleg că citeşti (sau citeai) zilnic „ziarele de prestigiu” (sic!) «Jurnalul Naţional», «România Mare» (foaie de satiră) şi «Revista Magazin».

Atunci, făceai următoarea împărţire a publicaţiilor: 

«a) ziarul este extraordinar de prost si enumeram: Adevarul, Academia Catavencu, Cancan, Libertatea, Click, Evenimentul zilei (prost prin excelenta). Sa ne intelegem, nu ii fac prosti pe cei care cumpara aceste maculatoare pentru supliment, ba chiar este un lucru bun si…

b) ziarul face o initiativa laudabila si scoate editii de colectie care sa cultive populatia, unde interesul financiar are un procent foarte mic . Numele celui mai bun ziar romanesc in opinia mea, Jurnalul National, conduce detasat».

şi a oamenilor:  

„Din textele articolelor iti dai seama ca totul este scris din sufletul autorului pentru sufletul cititorului . Jurnalul a adunat cei mai buni jurnalisti ai tarii, in frunte cu Marele Adrian Paunescu . Marius Tuca si Victor Ciutacu fac din acest cotidian unul national, unul care indruma cititorul, nu ii incurca ! […]

Vorbind de Adevarul, aproape totul se rastoarna! [….]   Aceasta publicatie este practic un canal colector pentru cei mai abjecti indivizi : Grigore „Greguar” Cartianu, Ion „Gura-Stramba” Cristoiu, Ion M.(itocan) Ionita, Florian „Poetul bizonilor” Iaru si altii. Dar sunt si oameni pe care ii respect, ca Stelian Tanase. Dinu Patriciu a distrus toata munca regretatului Dumitru Tinu.”

Cred că asemenea împărţiri antagonice în presă nu sunt doar în mod fatal false, dar nici de durată…. Nu înţeleg cum, când e vorba de „Adevărul”, îl legi imediat de numele mogulului Dinu Patriciu, dar, când e vorba de „Jurnalul Naţional”, de jenezi să vorbeşti de mogulul Dan Voiculescu

Referitor la jurnalişti: mă întrebi ce impresie mai ai despre Ion Cristoiu – care este atât comunist cât şi simpatizant al Mişcării Legionare, şi care îl înjură pe Regele Mihai, dar îi laudă pe Nicolae Ceauşescu, Corneliu Zelea Codreanu şi Ion Antonescu (pot veni cu citate, dacă te interesează).

6) Dacă, privind presa, nu risc exprimarea vreunei opinii, ştiind că este un „teren incert”, în schimb, în cazul politicii, lucrurile se pot judeca cu criterii mai obiective (fiind vorba de fapte şi nu de opinii).

Opinia ta despre Ion Iliescu pot spune că o respect, deşi nu sunt de acord cu ea: 

„Despre Ion Iliescu pot spune, evitând fantasmele Revoluţiei, că este un om respectabil şi chiar onorabil . Un om de o decenţă şi de o inteligenţă rară în politica românească. Politicianul Iliescu a dat dovadă de multă inteligenţă şi sânge rece şi, personal, nu pot uita mascarada din 2000, când preşedinte legitim trebuia să fi fost dr. Corneliu Vadim Tudor.” (15 august 2011)

Notă: afirmaţia colorată cu roşu mi se pare cel puţin dubioasă, întrucât, în politică, legitimatea este conferită de procesul electoral – ori domnul C.V. Tudor nu a câştigat alegerile din 2000 (despre care, dacă doreşti, îţi pot scrie mai multe).

Mi se pare destul de suparător faptul că, în logica descrierilor tale, Emil Constantinescu „este un om deştept şi decent”, dar „ca politician a fost zero barat”. „Nu sunt de multe ori de acord cu domnia sa, dar este un om ( fie şi politic ) care ştie să întreţină un dialog .” 

În fine, descrierea pe care i-o faci actualului preşedinte, Traian Băsescu, în stilul injurios pe care mulţi oameni de presă îl adoptă, nu cred că îţi face cinste: 

„Un personaj mai abject şi mai negru în istoria României nu a existat .
Hoţ este puţin spus . Este un criminal naţional . S-a urcat beţivul pe masă şi joacă cu ţigăncile . Românii nu au fost nicicând în istoria lor mai ciudaţi . Alţii fură o găină de foame, că plâng copiii de foame şi înfundă puşcăria . Alţii fură avuţia ţării şi dacă o fac în cârdăşie cu domnul preşedinte şi cu clica lui, înfundă străinătatea şi luxul . De la o familie de mafioţi şi analfabeţi ( frate mafiot-şef al Constanţei – trafic cu arme şi altele – , fiică analfabetă şi balaoacheşă de fiţe – mulţi copii nu ştiu ce gust are ciocolata – , fiică hoaţă cu apartamente şi case de lux ), această progenitură şi-a format un partid de hoţi – nu că alţii sunt mai breji – care a sărăcit poporul ăsta în ultmul hal .” (idem)

Dar dacă asemenea resentimente puternice le pot înţelege (deşi mi se par cel puţin exagerate, arătând o lipsă de simţ istoric), injuriile pe care le aduci unor intelectuali, sub criterii politice, nu pot (şi mi se pare că arată o lipsă de bun simţ):

„Bolsevici ca Vladimir Tismaneanu ( Tisminetski in original, al carui tata, Leon ” Ciungul ” a fost agent KGB special in Romania), ii critica pe cel mai important poet contemporan roman, Adrian Paunescu, marele critic literar, Mihai Ungheanu si pe acest geniu, scenarist, prozator si pamfletar (Eugen Barbu).” (15 ianuarie 2011)

Notă: CRITICA mi se pare un lucru normal, chiar benefic, inclusiv (şi mai ales) pentru oamenii deosebit de talentaţi.

Andrei Cornea – un boschetar ( si faţa il ajuta ), care nu stie sa scrie ( cel putin pe romaneste ), al carui tata, Paul Cornea a fost secretar al CC al UTC între 1948 şi 1954, asistent al dentistului Ion Vitner, cel care i-a luat locul la Universitate Marelui Critic literar, G. Calinescu” (31 ianuarie 2011)

Despre Rodica Culcer recunosc că nu ştiu mare lucru, iar dacă pot trece peste asemenea injurii („securista Culcer, sluga lui Basescu si a lui Ceausescu”), încheierea articolului (care îl include în această afirmaţie şi pe Andrei Cornea) arată o răutate pe care nu o înţeleg: 

„Va spun sincer . Nu sunt eu crestinul perfect . Nu am fost si nu voi fi, dar le doresc acestor nenorociti sa aiba o moarte de caine, pentru ca au trait ca niste javre !”  (31 ianuarie 2011)

Dragă Ştefan, de la domnul C.V. Tudor cred că ar trebui să iei ce este bun (cultura sa generală vastă şi impresionantă), nu ce este rău (atacuri la persoană, uneori calomnioase).

7) În privinţa atitudinii tale faţă de Adolf Hitler – ţi-o expun pe a mea: referitor la „meritele lui incontestabile”, cred că nu are niciun merit; cât priveşte faptul că el ar rămâne, spre deosebire de Stalin (adevărata bestie a omenirii secolului al XX-lea), De Gaulle, Churchill şi Roosevelt (ultimii doi fiind totuşi nişte mari lideri politici), o personalitate” – eu cred că Hitler a fost un personaj, nu o personalitate (la fel ca şi Stalin); cred că amândoi au fost „bestiile omenirii” şi „diavoli ai istoriei”.

Şi, ca dovadă, când au semnat Pactul Molotov-Ribbentrop (23 august 1939), ştiau foarte bine amândoi ce îi uneşte….  

P.S.: Despre mareşalul Antonescu şi Regele Mihai – într-un articol viitor!

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Atitudini, În dialog cu Ştefan Paraschiv

2 răspunsuri la „În dialog cu Ştefan Paraschiv (2) Personalităţi

  1. Pingback: “Dreptul la replică” pentru Ştefan Paraschiv (2) Clarificări despre personalităţi | tudorvisanmiu

  2. Pingback: Recapitulare (25) Copacul cu răvaşe | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s