„Dreptul la replică” pentru Ştefan Paraschiv (1) Exerciţii de justificare

(răspuns la articolul meu, spre începerea unui dialog)

«Mărturisesc de la bun început că nu este o perioadă veselă a existenţei mele (să dea Bunul Dumnezeu ca din toată suferinţa să izvorască fericirea), dar găsesc interesant demersul tău prin care doreşti să mă iscodeşti. De precizat, da capo, că Blogul Mareşalului Crai nu a rămas decât o epavă. Motivul – eşti primul care o află, pentru că eşti şi primul care întreabă/ se interesează – este unul delicat: din martie 2013 a debutat lucrul la cartea mea, care a acaparat tot acest an şi aşteaptă să fie publicată în primele luni ale lui 2014. De menţionat opinii cât se poate de măgulitoare (amicul Cristian Vasilescu se numără printre oamenii care au scris despre carte), ca răspuns la demersul meu literar: „Patetica”. Odată cu publicarea ei, nu exclud să revin şi în mediul virtual. Dar, este un gând deja îndepărtat. Lămuresc nişte aspecte semnalate de tine, de pildă istoria, în carte. Totuşi, blogul continuă să fie accesat pentru nişte materiale ca interviurile pe care le-ai citit şi care au fost apreciate de însuşi Sergiu Nicolaescu, cel căruia au fost dedicate.
Dar, trecând de ceva vreme în plan secund, studiul istoric rămâne doar o plăcere intimă de-a mea. Lămurim altă dată şi, cu voia lui Dumnezeu, să iasă cartea.

Pot fi considerat un om închis, poate mizantrop, anacronic, nefrecventabil. Caut doar compania a puţini oameni, pe care îi pot considera un soi de familie extinsă, eu, cel care nu crede în convenţiile sociale sau religioase despre această noţiune, „familia”. Cu toate acestea, fiind, pe cealaltă parte, un om al cetăţii, nu refuz niciun dialog. De asemenea, pot susţine o polemică burduşită de patimă. Cu vârsta – ceea ce la mine înseamnă „după câte mi-a fost dat să trăiesc (şi, ţin’-te bine, încă nu s-a terminat)” – am renunţat nu la susţinerea înflăcărată a ideilor mele, ci la apărarea lor în faţa trepăduşilor de orice fel. Am devenit, oarecum, imun la lumea din jurul meu.
Vârsta – anii biologici – termenul de „vârstă” mă calcă pe nervi. Găsesc irelevant faptul că am 17 ani, chiar şi pentru laude. Nu mă interesează şi o iau ca pe o preconcepţie a societăţilor de mentalitate colectivă înapoiată. Un preferat al meu, Charles Aznavour, expune strălucit o diferenţă fundamentală între „a îmbătrâni” şi „a strânge ani”.
Refuz orice comparaţie cu cei de vârsta mea. Nu aparţin vreunei generaţii. Sunt eu, aşa cum mă formez, aşa cum mă formează oamenii, aşa cum mă ajută Dumnezeu.
La mine, problema găsirii exemplelor, modelelor, idolilor (nu în sens religios, bineînţeles) este fundamentală, după cum o expun şi într-un eseu de esenţă filosofică, „Măştile făuririi”. Din raţiuni personale, subliniez necesitatea unor repere, cu precădere masculine, în scrierile şi viaţa mea.
Găsesc patriotismul o datorie de sânge. Naţionalismul, în schimb, se cultivă, în primul rând, din proprie dorinţă, cu iubire faţă de tot ce aparţine, deci, naţiunii. Exerciţiu de cunoaştere ce ţine o viaţă. Drumul meu, de la patriotism la naţionalism este unul curat, deloc extremist. 

Personal, nu văd viitorul României decât printr-o dictatură a meritocrației, urmată de o monarhie.

Mulţumesc pentru dovezile de admiraţie şi pentru crearea premiselor acestui dialog. Îţi urez numai bine şi bucurii pentru ziua de naştere.
Spre deosebire de tine, eu nu sunt un creştin „fundamentalist”. Încerc stările de umilinţă, revoltă, lupt, mă târăsc, mă întreb, Îl întreb, cred, încerc să disciplinez credinţa cu nişte norme religioase, mă rog, Îl implor, cad în deznădejde, mă arunc în braţele lui Cioran, ca să revin în genunchi în faţa lui Dumnezeu.

Referitor la „spaţii”, odată cu tehnoredactarea cărţii astă vară, m-am specializat, de voie, de nevoie, în Word şi cred că am devenit oleacă fanatic.»

Ştefan Paraschiv,

28 decembrie 2013

P.S.: Titlul îmi aparţine. 

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria În dialog cu Ştefan Paraschiv

3 răspunsuri la „„Dreptul la replică” pentru Ştefan Paraschiv (1) Exerciţii de justificare

  1. Andreea Păunescu

    Daca s-ar instaura aceasta dictatura a meritocratiei, tu, Stefan Paraschiv, ai fi – cred eu – monarhul. Continua-ti urcusul si eu, in masura posibilitatilor, te voi sustine.

  2. Pingback: Recapitulare (25) Copacul cu răvaşe | tudorvisanmiu

  3. Pingback: În dialog cu Ştefan Paraschiv (8) Etnicul | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s