(să ne întoarcem) Înapoi la Argument (7)

Notă: La ora 21:00 din ziua evenimentului (19 decembrie), înregistrarea are 22.500 de afişări. UPDATE! Dimineaţa următoare, evenimentul are 81.300 de afişări, iar sâmbătă dimineaţa, 85.500 de afişări (având 14.000 de vizionări mai puţin decât de cel mai vizionat „argument” din prima serie, (3) – care atinsese, până sâmbătă dimineaţă, 99.500 de vizionări; este, de asemenea, cel mai puţin vizionat decât toate celelalte argumente de până acum din a doua serie – deşi contextul sărbătorilor poate servi drept explicaţie pentru această situaţie). UPDATE2! În ultima joi a lunii decembrie, înregistrarea a atins 89.000 de vizionări.

patapievici cornea

Foto: Radu Sandovici // http://www.vertizontal.ro

Astăzi, 19 decembrie 2013, a avut loc al treilea eveniment din a doua serie a dialogurilor „Înapoi la argument” la Librăria Humanitas Cişmigiu – şi ultimul din acest an. Invitatul a fost Andrei Cornea, iar subiectul – „Despre nimic şi nefiinţă în filozofia greacă”, fiind inspirat de o mai veche carte a acestuia din urmă, „O istorie a nefiinţei în filozofia greacă de la Heraclit la Damascios” (Ed. Humanitas, 2010). Evenimentul a avut loc în penultima joi a lunii şi nu în ultima joi, datorită faptului că aceasta cade pe 26 decembrie, a doua zi de Crăciun (motivul pentru care o asemenea „amplasare temporală” ar fi inoportună nu cred că trebuie explicitat). Amplasarea temporală cu o săptămână înainte de Crăciun a unei discuţii despre „nefiinţă” nu a fost, totuşi, inoportună (după cum a menţionat domnul Patapievici), „nefiinţa” având o importantă legătură cu faptul de a fi (după cum veţi vedea mai jos).

Înregistrarea evenimentului poate fi urmărită aici.

Fotografii de la eveniment pot fi văzute pe Facebook Humanitas Cişmigiu.

De la început, domnii Horia Patapievici şi Andrei Cornea au încercat să evite situaţia în care s-a aflat Platon când, spre sfârşitul activităţii sale, a fost invitat să ţină o conferinţă despre bine, a ţinut nu una conţinând „adevăruri filosofice” care să consolideze lăuntrul tuturor celor prezenţi, ci una matematică. De aceea, cei doi au încercat să evite insistarea asupra „contribuţiilor tehnice” ale domnului Andrei Cornea sau să folosească analogii matematice.

  • Deşi cartea „O istorie a nefiinţei în filozofia greacă” a apărut în 2010, «cărţile bune se citesc greu», astfel că discutarea ei la 3 ani după apariţie nu ar trebui privită în mod suspect. Prezentând structura cărţii, domnul Patapievici a făcut – ca în multe alte dăţi – o comparaţie cu un obiect: în cazul de faţă, cartea lui Andrei Cornea ar semăna cu un bonsai: un copac mic cu un trunchi viguros, puternic şi contorsionat, din care pleacă mai multe ramuri proeminente, formând apoi coroana copăcelului printr-o profunzime de mai multe crengi şi frunzuliţe. Prin cartea sa, „Andrei Cornea ne scoate din deşişul de frunze şi crengi, conducându-ne dinspre rămurelele împrăştiate spre ramurile, apoi spre cele două crengi care se unesc în trunchi, dezvăluind chiar rădăcinile ale bonsaiului”.
  • Domnul Andrei Cornea a început cu o clarificare terminologică: „on” înseamnă «a fi», „me on”, «a nu fi»; ontologia se referă la fiinţare, meontologia, la nefiinţare. Problema nefiinţei poate fi introdusă în domeniul literaturii (personajele fictive sunt nefiinţe – dar există), ştiinţei (concepte imaginare, imposibile să existe, precum „pătratul rotund”, nefiinţează – dar există) şi, bineînţeles, în filosofie (nefiinţa este însăşi un concept care există).
cornea

Foto: Radu Sandovici // http://www.vertizontal.ro

  • Rădăcinile bonsaiului ar fi cele «trei poziţii (filosofice) de principiu» faţă de fiinţă şi nefiinţă, distinse de Andrei Cornea (simplificând, domnul Horia Patapievici a identificat douar două rădăcini: cea a fiinţei şi cea a nefiinţei – ce se unesc într-un trunchi, cercurile raţionamentelor meontologice şi antimenontologice, iar crengile aplicarea lor la zona logică, epistemologică, ontologică, etică, existenţială – unde pot fi găsiţi tot filosofii greci):  

”[…..] poziţia ontologică (Thales, Heraclit, Anaxagora, Empedocle, pitagoricieni), care nu ia în seamă problema nefiinţei, ignorînd-o şi considerînd-o un fleac lipsit de importanţă. Potrivit acestei poziţii, a vorbi despre nefiinţă înseamnă să-ţi pierzi vremea bătînd cîmpii. Cine vorbeşte despre nimic spune nimicuri, cuvinte goale, dedîndu-se mai devreme sau mai tîrziu la sofisme.

A doua poziţie este cea meontologică (de la substantivul me on = nefiinţă), care admite că tema nefiinţei merită să fie discutată, întrucît nefiinţa, deşi nu are un corespondent în realitate, poate fi o ficţiune utilă. Cu alte cuvinte, deşi nefiinţa nu are statut ontic, ea are valoare operaţională. Ea este o plăsmuire eficientă, atît şi nimic mai mult. În acest caz, cine vorbeşte despre nimic nu mai spune nimicuri, ci face o serie de operaţii mentale care se pot dovedi la un moment dat folositoare. Această optică a fost îmbrăţişată de Leucip şi Democrit, de Platon (în opera tîrzie) şi de Aristotel.

A treia poziţie e cea antimeontologică (împotriva nefiinţei), care respinge explicit orice discuţie despre nefiinţă, supunînd-o unei interdicţii formale. Pentru adepţii acestei optici, între fiinţă şi nefiinţă există o asimetrie fundamentală: fiinţa este şi nefiinţa nu este, şi cu asta s-a spus tot. A continua să invoci nefiinţa ca pe un ceva care totuşi s-ar putea să aibă un pic de realitate este un tertip sofistic şi o tentativă păguboasă. Acestei poziţii îi aparţin Parmenide, Zenon din Elea, Melissos, Antisthenes, Platon în prima prima etapă a filosofiei sale, unii sofişti, precum Gorgias, unii megarici, precum Euclid din Megaara şi Diodoros Cronos, şi apoi Epicur.”

(apud Filosofi Iaşi)

  • Problema nefiinţei a fost lansată de Parmenide (numit de Aristotel „un nebun”), care susţinea că este ilogic să discutăm despre ceea ce nu există – inventând atitudinea antimeontologică care nu permite decât existenţa unei „fiinţe maxime” (ceva care există în mod absolut). Criticii ulteriori au observat că obiecţia lui Parmenide ignoră mişcarea – mai ales timpul: adică «ceea ce a fost» (trecutul) şi «ceea ce va fi» (posibilul). «Mâine, chiar dacă nu există acum, dar va exista, unde este acum?» (Andrei Cornea). Totuşi, necontradicţia observată de el a creat mai multe probleme logice („nefiinţa, deşi nu există, ea totuşi există”), care a putut fi rezolvată numai printr-o „relaxare” a acestor principii (atitudinea meontologică) şi inventarea unor noi instrumente de gândire şi de cunoaştere (nefiinţe).
  • Domnul Horia Patapievici a observat că, în modernitate, există mai mulţi filosofi meontologici decât filosofici ontologici, „cea mai fertilă” parte a filosofiei provenind, indirect, din răspunsul dat de filosofi lui Parmenide. 
  • Trecând spre modernitate, domnul Andrei Cornea a remarcat o specie ontologică, şi anume utopia – cu forma ei teribilă de manifestare (comunismul), care, într-o încercare de transfer a idealului (însuşire a lui Dumnezeu) către lumea reală, «suprimă ideatic» tot ceea ce este imperfect, contra idealismului utopic. Un asemenea exemplu, dat de domnul Andrei Cornea, este din URSS când, în anii ’20, în contextul foametei de după războiul civil, autorităţile au renunţat la monitorul de decesuri, pentru că mureau prea mulţi; procedând astfel, ei au negat că se moare, trecând moartea într-o realitate lăturalnică.
  • Spre final, domnul Horia Patapievici a observat că, din punct de vedere filosofic, într-o atitudine strict ontologică (excluzând nefiinţa din construcţia cosmologică a lumii), «problema Dumnezeu» nu îşi are sens; numai într-un sistem meontologic această problemă se poate pune. Domnul Andrei Cornea a completat cu afirmaţiile lui Aristotel, că „Dumnezeu” este fiinţa care transformă posibilul (ceea ce poate fi) în real (cu ceea ce este, dar nu neapărat în mod necesar).
patapievici

Foto: Radu Sandovici // http://www.vertizontal.ro

«MAREA DECLARAŢIE UMANISTĂ» (Andrei Cornea) – privind dezacordul de idei

Excluzând reaua voinţă, erorile logice şi diferenţele semantice, sursa dezacordului ar fi premisele diferite de la care se porneşte. Domnul Andrei Cornea respinge această soluţie, arătând că, pornindu-se de la premise aproape asemănătoare sau chiar identice, dar să se ajungă la concluzii foarte diferite, datorită „stilisticii” diferite a gândirii lor (ex: Platon, materialiştii şi stoicii împărtăşesc premise ontologice asemănătoare, dar diferenţele sunt importante şi majore). Originea dezacordului este deci această „stilistică” (modul diferit de raţionament). Într-o asemănare culinară, filosofii sunt bucătari care, chiar dacă folosesc aceleaşi ingrediente, ei le prepară diferit, având o înţelegere diferită a ceea ce înseamnă o bună preparare, ceea ce nu înseamnă că nu ar fi bucătari iscusiţi. 

Domnul Horia Patapievici consideră că „Marea Declaraţie Umanistă” a domnului Andrei Cornea arată profunzimea discursului rău liberalism: „Nu este suficient să fii de bună credinţă, să ne înţelegem, să nu comitem erori logice, să înţelegem că premisele diferă sau poate că sunt aceleaşi, ci trebuie să mai înţelegem şi diferenţa de «dozaj» de admitere a nefiinţei. Dacă nu înţelegem asta, pierdem esenţa toleranţei”.   

  • La final, domnul Gabriel Liiceanu a adus câteva completări: privind afirmaţia lui Epicur, „Când moartea există, noi nu suntem, şi când noi suntem, moartea există” (deci moartea exclude existenţa şi existenţa exclude moartea), domnia sa citează un comentariu al filosofului Martin Heidegger privind această afirmaţie: moartea există tocmai când noi suntem pentru că, trăind, noi în fapt murim, cu fiecare clipă trăită. Un alt concept „meontologic” este chiar viaţa noastră (biografia), care include, pe lângă «ceea ce este», «ceea ce a fost» şi «ceea ce va fi» până când trăitorul „nu va mai fi” – adică o combinare între realitate şi nimic.
  • Un exemplu biografic: în timp ce juca table cu vărul său, preocupările filosofice ale domnului Gabriel Liiceanu erau ironizate de acesta cu vorba «Cum spunea filosoful bulgar: „Ceea ce este, este, ceea ce nu este, nu este”». Domnul Gabriel Liiceanu a admis această afirmaţie supărătoare până când, într-o zi, i-a demonstrat rudei sale falsitatea ei: „Mâine, seara de acum unde va fi?”. În glumă, domnul Andrei Cornea i-a răspuns: „Ne-ai spus chiar tu: în dosarele securităţii!” [1].

Domnul Gabriel Liiceanu a realizat apoi un „bilanţ” al evenimentelor Librăriei Humanitas Cişmigiu, de la înfiinţarea ei (noiembrie 2011) până în decembrie 2012, observând că, statistic, au avut loc 100 de evenimente (un eveniment la fiecare 3-4 zile), cu 7 evenimente „Înapoi la argument” (din care 6 invitaţi, domnul Liiceanu apărând de două ori).

Domnia sa a mai amintit un moment din relaţia sa cu domnul Horia Patapievici, când i-a reproşat că foloseşte termeni prea complicaţi („n-o să te citească nimeni!”). El a răspuns: „Ei să afle ce înseamnă acei termeni!”. Ulterior, domnul Gabriel Liiceanu a constatat că domnia sa avea dreptate, fiind mulţumit de faptul că, dacă el personal scrie accesibil, domnul Horia Patapievici păstrează un „nivel înalt” al discursului – iar, prin evenimentele „Înapoi la argument”, expune «dificultăţi accesibile».

liiceanu

Foto: Radu Sandovici // http://www.vertizontal.ro

…………………

Notă: [1] în dosarul securităţii, „jocul de table” apare, în mod inexplicabil pentru domnul Gabriel Liiceanu, drept un „joc cu popice”.

___________________________________

Evenimente viitoare: 30 ianuarie 2014 – invitat: Cătălin Cioabă – „Despre Ludwig Wittgenstein” (omagiu adus filosofului Wittgenstein, împreună cu Cătălin Cioabă, editorul unei noi ediţii a operei acestuia: „Tractatus ogico-Philosophicus”). 

Evenimente trecute (în ultima joi a unei luni) – în ordine cronologică inversă:

SERIA II

(6) 28 noiembrie 2013: invitat: Gabriel Liiceanu – „Viaţa cotidiană a Securităţii din punctul de vedere al victimei” (despre sistemul represiv comunist: „Securitatea”)

(5) 31 octombrie 2013: invitat: Vladimir Tismăneanu – „Diavolul în istorie” (despre totalitarisme: comunism şi fascism) 

SERIA I 

(4) 30 mai 2013: invitat: Lucian Croitoru – „În apărarea pieţelor” (apologie pro-capitalistă)

(3) 25 aprilie 2013: invitat: Mircea Dumitru – „Argumentul ontologic a lui Kurt Gödel în favoarea existenţei lui Dumnezeu”

(2) 28 martie 2013: invitat: Gabriel Liiceanu – „Despre naivităţile noastre”

(1) 28 februarie 2013: invitat: Andrei Pleşu – „Parabolele lui Iisus”

Anunțuri

17 comentarii

Din categoria Înapoi la Argument

17 răspunsuri la „(să ne întoarcem) Înapoi la Argument (7)

  1. Vă mulţumesc pentru recomandare!
    Cu gânduri bune de sărbătoarea Naşterii Domnului!

  2. amin, cele nobile si curate sa ne insufleteasca

  3. Pingback: Recapitulare (25) Copacul cu răvaşe | tudorvisanmiu

  4. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (8) | tudorvisanmiu

  5. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (9) | tudorvisanmiu

  6. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (10) | tudorvisanmiu

  7. Pingback: Înapoi la Argument – 10 editii / video | Claudiu Nitisor Blog

  8. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (11) | tudorvisanmiu

  9. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (12) | tudorvisanmiu

  10. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (13) | tudorvisanmiu

  11. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (14) | tudorvisanmiu

  12. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (15) | tudorvisanmiu

  13. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (18) | tudorvisanmiu

  14. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (19) | tudorvisanmiu

  15. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (20) | tudorvisanmiu

  16. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (21) | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s