Cum se plâng eroii…. (3) Madiba – partea 2

MOTTO: “Fă-ţi poporul puternic. Fii exemplul lor şi te vor urma” – Nelson Mandela, 1988.

În prima parte, am expus următoarele consideraţii referitoare la personalitatea lui Nelson Mandela:

    • cauza lui Mandela a fost una bună: “Am luptat împotriva dominaţiei albe şi am luptat împotriva dominaţiei negre. Idealul meu cel mai scump este acela al unei societăţi libere şi democratice în care toţi să trăiască în armonie şi să aibă şanse egale”
    • mijloacele violente spre care s-a întors au fost, în schimb, rele. Asta nu înseamnă că nu aveau justificare: „Who will deny that thirty years of my life have been spent knocking in vain, patiently, moderately and modestly at a closed and barred door?” (Chief Luthuli).

Totuşi:  

  • nu a fost un comunist (el însuşi se dezicea de acuzaţia de a fi marxist), dar a colaborat cu comuniştii„There will always be those who say that the Communists were using us. But who is to say that we were not using them?”
  • acuzaţia de a fi “un simplu terorist” (şi atât) mi se pare neechilibrată, întrucât scoate acţiunile sale din contextul vremurilor (apartheid-ul era îngrozitor).  

****

„South Africa is the richest country in Africa, and could be one of the richest countries in the world. [….]”. 

La orele de geografie, domnul profesor ne-a spus, mai în glumă, mai în serios, că, dacă Africa de Sud ar avea, pe lângă resursele posedate deja, petrol şi gaze naturale, ar fi cea mai bogată ţară din lume!

Într-un spirit diferit de marxismul de care a fost acuzat, Nelson Mandela a afirmat, în mărturia sa de la procesul din 1964:

„The complaint of Africans, however, is not only that they are poor and whites are rich, but that the laws which are made by the whites are designed to preserve this situation. There are two ways to break out of poverty. The first is by formal education, and the second is by the worker acquiring a greater skill at his work and thus higher wages.”

Soluţia este, deci, nu ca albii să devină mai săraci (cum s-ar cere, în spiritul comunist), ci negrii să devină mai bogaţi – nu doar material, ci mai ales prin educaţie şi pregătire profesională. 

„I ask the Court to remember that the present Government has always sought to hamper Africans in their search for education. One of their early acts, after coming into power, was to stop subsidies for African school feeding. [….] There is compulsory education for all white children at virtually no cost to their parents, be they rich or poor. Similar facilities are not provided for the African children, though there are some who receive such assistance. African children, however, generally have to pay more for their schooling than whites. [….] The quality of education is also different.”

„Our complaint is not that we are poor by comparison with people in other countries, but that we are poor by comparison with white people in our own country, and that we are prevented by legislation from altering this imbalance.” 

Astfel, ceea ce reproşa Nelson Mandela regimului era nu conţinutul său („negri săraci, albi bogaţi”), ci faptul că sistemul era de aşa natură încât să păstreze această situaţie, împiedicând populaţia defavorizată (neagră) să progreseze.

****

S-a spus că rolul lui Nelson Mandela (eliberat din închisoare în 1988) în eliberarea de „apartheid” a fost infim comparativ cu acela al lui Frederik Willem de Klerk, preşedinte al Africii de Sud (1989-1994) cu care Mandela a negociat aceste schimbări (inclusiv alegerile electorale multirasiale din 1994). Eu aş reformula, considerând că meritul „negociatorului” (Nelson Mandela) poate fi considerat la fel de important ca cel al „reformatorului” (Frederik de Klerk) – deşi, trebuie recunoscut, şi conjunctura internaţională pentru acele schimbări era favorabilă: 

  • În 1993, amândoi au primit Premiul Nobel pentru Pace (nu doar Mandela, cum este adesea sugerat) „for their work for the peaceful termination of the apartheid regime, and for laying the foundations for a new democratic South Africa”.
  • După 1994, când Mandela a devenit Preşedinte, de Klerk a primit funcţia de „Deputy President” (1994-1996), împreună cu negrul Thabo Mbeki.
  • La moartea lui Mandela (2013), de Klerk a declarat despre Mandela: „He was a great unifier and a very, very special man in this regard beyond everything else he did. This emphasis on reconciliation was his biggest legacy.”

Dacă de Klerk recunoaşte meritul lui Nelson Mandela, de ce i l-am nega noi?

mandela de klerk

1992

****

O acuzaţie des adusă conducerii Mandela sună astfel

„În timpul conducerii albe a Africii de Sud, ţara a progresat din punct de vedere industrial, ştiinţific şi chiar militar. După ce “poporul” a preluat puterea, ţara s-a prăbuşit economic, mortalitatea infantilă şi SIDA fac ravagii iar rata criminalităţii este una din cele mai ridicate din lume.”

Asupra acestei situaţii nu pot să mă pronunţ.

Aş ridica, în schimb, un contra-exemplu foarte actual: 

Şi China progresează, menţionând o forţă de muncă ieftină (şi, deci, o populaţie săracă). Atunci când se va trece la o economie liberală, economia chineză va coborî mult….

Diferenţa este, cred eu, următoarea: în China este „sărăcie pentru toţi”, în Africa de Sud, era sărăcie doar pentru băştinaşi….

Un principiu pe care îmi face plăcere să-l formulez ar fi: 

Libertatea valorează mai mult decât bunăstarea.

Dacă poporul african îl numeşte pe Nelson Mandela „Madiba”, şi un procent covârşitor din populaţia de culoare a Africii de Sud îl admiră, de ce noi am afirma, în schimb: „el v-a făcut rău, v-a nenorocit ţara, înainte era mai bine”?

Citându-l pe Andrei Pleşu, referitor la nostalgia pentru regimul comunist, aş afirma: „Că înainte nu era mai bine asta este sigur. Mă întreb oare dacă nu cumva înainte eram noi mai buni.”

Mă întreb, oare, de ce sud-africanii nu au nostalgia regimului de apartheid? 🙂 

mandela

Anunțuri

12 comentarii

Din categoria Eroi adevarati

12 răspunsuri la „Cum se plâng eroii…. (3) Madiba – partea 2

  1. Pingback: Cum se plâng eroii…. (3) Madiba – partea 3 | tudorvisanmiu

  2. Rolul lui Nelson Mandela in trecerea la o Africa de Sud democratica nu poate fi contestat. E suficient sa ne uitam la cazul Rhodesia/Zimbabwe pentru a ne lamuri. Acolo nu a existat nici un lider de culoare care sa fie un unificator (au fost doi initial – Robert Mugabe si Joshua Nkomo, ambii cu armate echipate de sovietici), Iar castigatorul, Robert Mugabe a devenit un dictator (care conduce de 33 de ani tara), Zimbabwe prabusindu-se economic (speranta de viata ajungand la 36 de ani!), albii fiind discriminati (dar cel mai multi au avut suferit oamenii de culoare din etnia ndebele -in cazul lui Mandela nu se subliniaza indeajuns ca el a fost un pacificator nu numai intre albi si negri, dar si intre diferitele etnii de culoare din Africa de Sud); si nu a existat in Rhodesia nici un conducator alb cu viziunea lui de Klerk in Africa de Sud. De Klerk a fost arhitectul tranzitiei, Mandela a fost unificatorul indispensabil in acea situatie; iar Mandela, spre deosebire de liderii zimbabweni si-a jucat onest cartea. Neajunsurile procesului de tranzitie nu ii sunt in niciun caz imputabile, pentru ca rezultatele au fost peste asteptarile cel mai optimiste (e demn de notat faptul ca situatia din Rhodesia a fost initial perceputa de catre Marea Britanie si SUA ca fiind mai promitatoare decat in Africa de Sud).
    Daca a fost pana la urma un sfant numai Dumnezeu stie. Dar admirator al lui Mao si al lui Che a fost. Instigator la violenta a fost. Probabil ca nu a fost suficient de comunist pentru ca sovieticii sa-i dea avioane si rachete (ca lui Joshua Nkomo); cred ca asta a fost sansa lui; cine stie ce s-ar fi intamplat daca nu ar fi fost arestat, ci ar fi condus o revolutie victorioasa, ca Fidel Castro?

  3. Dragă domnule Dan Ghenea,
    Aprecierea dumneavoastră de ansamblu mi se pare superbă şi corectă 🙂
    „cine stie ce s-ar fi intamplat daca nu ar fi fost arestat, ci ar fi condus o revolutie victorioasa, ca Fidel Castro?” -> Probabil deznodământul ar fi fost nefericit. Cred că cel mai mare noroc al vieţii sale a fost arestarea lui şi închisoarea timp de 27 de ani. În acest sens, destinul lui este uimitor: “A would-be Lenin who became Africa’s Vaclav Havel”.

    Vă mulţumesc pentru clarificările oferite!

  4. http://www.barnesandnoble.com/w/how-to-be-a-good-communist-nelson-mandela/1026101351?ean=2940021380362

    Se pare ca a fost destul de comunist ca sa dea sfaturi si altora. Eu nu apreciez nimic din ce a facut, scopul nu scuza mijloacele.

  5. Dragă Cristina,
    Cred că eşti prea intransigentă 🙂
    N-aş vrea să fac acum apologia doctrinei lui Machiavelli: de acord, scopul nu scuză mijloacele, însă cred, în schimb, că contextul poate să justifice folosirea lor.
    „HOW TO BE A GOOD COMMUNIST” e cumva o glumă? 😕 Înţeleg că a fost o carte de Liu Shaoqi (1939). Sincer să fiu, nu ştiu ca Nelson Mandela să fi scris o carte cu acest titlu…

  6. https://archive.org/details/HowToBeAGoodCommunist

    Exista destule link-uri care sa spuna acest lucru.

    Este mai mult decit context. Cred ca s-a folosit de „context” pentru propriile idei. A omorit si negrii, deci nu se poate spune ca a luptat „pentru” ei. Mandela a luptat pentru Mandela.

  7. Şi-a făcut din propriul interes interesul general. Nu văd ce este rău în asta…
    Discursul de tipul „lupta pentru popor, nu pentru sine” mi se pare că mizează pe un altruism detaşat de egoismul caracteristic aproape tuturor.
    Sper, dragă Cristina, că eşti de acord că linkurile, în sine, nu au autoritate; doar judecăţile corecte au – dar, se înţelege, corecte nu din punct de vedere politic 🙂

  8. Fiecare in lumea asta isi urmareste propriul interes. Dar asta se poate face fara a calca pe cadavre. Link-urile respective arata o fateta care nu este spusa, arata manipularea istoriei…

  9. Dragă Cristina,
    Băieţii din video sunt nişte domni faţă de alţii pe care i-am citit 🙂

    1) Mandela nu afirma vreo ideologie comunistă:
    „“My Lord, I wish now to turn to my own position. I have denied that I am a communist, and I think in the circumstances I am obliged to state exactly what my political beliefs are in order to explain what my position in Umkhonto was, and what my attitude towards the use of force is.
    I have always regarded myself, in the first place, as an African patriot. After all, I was born in Umtata, forty-six years ago. [….] Today I am attracted by the idea of a classless society, an attraction which springs in part from Marxist reading and, in part, from my admiration of the structure and organisation of early African societies in this country. The land, then the main means of production, belonged to the tribe. There was no rich or poor and there was no exploitation.
    It is true, as I have already stated that I have been influenced by Marxist thought. But this is also true of many of the leaders of the new independent states. Such widely different persons as Gandhi, Nehru, Nkrumah and Nasser [Jawaharlal Nehru, Kwame Nkrumah, Gamal Abdel Nasser – politicieni „emancipatori” în India, Ghana, respectiv, Egipt] all acknowledge this fact. We all accept the need for some form of socialism to enable our people to catch up with the advanced countries of the world and to overcome their legacy of extreme poverty. But this does not mean we are Marxists.”
    (http://db.nelsonmandela.org/speeches/pub_view.asp?pg=item&ItemID=NMS010&txtstr=prepared%20to%20die)

    2) El nu se considera nici terorist („But the violence which we chose to adopt was not terrorism”), dar asta este altceva: una este ideologia, alta este percepţia asupra proprilor fapte….

    Sunt de acord că despre Mandela nu se spun multe lucruri ci se încearcă să i se arate doar „faţa luminoasă”. Dar, personal, mi se pare că este un pic cam prea ideologizat: unii fac din ei un monument al comunismului sau terorismului, alţii un monument al pacifismului, ba chiar liberalismului – ambele etichete mi se par.exagerate.
    Cred că o bună cunoaştere a istoriei este cea mai importantă. Odată ce sunt cunoscute toate faptele, fiecare poate judeca singur, conform propriilor principii, convingeri şi experienţe.

  10. Da, aceasta este problema mea. Mandela este canonizat ca cel mai mare pacifist luptând împotriva apartheidului. El a fost un om complex, care si-a schimbat cuvintele in funcție de situație. A făcut mai multe lucruri rele decit bune, zic eu, si si acestea trebuie mentionate. Prea este ridicat in slavi, fără sa se cunoască si celelalte lucruri.

    Si hitler a făcut lucruri bune, sint sigura, dar cele rele înclină balanța spre cele rele, nu pentru ai striga osanale.

  11. Dragă Cristina,
    Sunt perfect de acord cu acest tip de judecată: „bile albe” şi „bile negre”, nu doar statui şi urale 🙂
    Eu nu consider că Mandela „si-a schimbat cuvintele in funcție de situație”, ci, din contră, că a fost consecvent cu poziţia odată asumată (inclusiv cea de a adopta violenţa). În 1986, i s-a propus eliberarea dacă denunţă în mod public violenţa; a refuzat: “Nu eram dispus să renunţ la violenţă, dar le-am precizat că violenţa nu putea să conducă la o rezolvare definitivă a situaţiei Africii de Sud” (scrie ulterior în memoriile sale).

    Cred că nu ar trebui mistificat drept un Gandhi, dar nici înfierat drept simplu „comunist şi terorist”, fără nuanţarea că, după eliberare, a devenit un „monument al unităţii” şi al non-discriminării rasiale. Dacă el, efectiv, n-o fi făcut prea multe, PRIN el cred că s-au făcut destule 🙂 Ar fi de evitat, în schimb, ca Mandela să fie transformat într-o „figură marxistă”: ar putea fi atunci folosit atunci propagandistic într-un fel în care probabil el nu ar fi fost deloc de acord….
    Dumnezeu să-l ierte!

  12. Pingback: Recapitulare (25) Copacul cu răvaşe | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s