Interviu cu dl.Filip Lucian Iorga, istoric, cercetator, autorul cartii de interviuri cu Al. Paleologu, Breviar pentru pastrarea clipelor

Istoricul Filip-Lucian Iorga, despre istoriografia românească, noul val istoriografic (reprezentat cu precădere de Lucian Boia şi Neagu Djuvara), boierimea română „de ieri şi de azi”, Alexandru Paleologu şi cartea „Breviar pentru păstrarea clipelor”, Partidul Naţional-Liberal şi Monarhie: „Monarhia constituţională ar fi, după părerea mea, o soluţie pentru România. Nu o soluţie paseistă, sentimentală, ci una pragmatică. Ne-ar aduce echilibru instituţional, ne-ar ajuta să ne recuperăm memoria istorică şi ar fi şi o foarte bună mişcare de PR. Fiindcă tot suntem noi de atâta timp în căutarea unui brand de ţară, de ce nu ar fi acesta “România, singura Monarhie din Europa centrală şi de est”? Dacă am avea suficientă imaginaţie şi suficient curaj, am putea astfel să ieşim din rând, aşa cum au făcut strămoşii noştri la 1859 şi la 1866. Încă nu e prea târziu.”

Anunțuri

28 comentarii

Din categoria Universale

28 de răspunsuri la „Interviu cu dl.Filip Lucian Iorga, istoric, cercetator, autorul cartii de interviuri cu Al. Paleologu, Breviar pentru pastrarea clipelor

  1. Sunt oameni in lumea asta si in societatea noastra dresati sa nu angajeze discutii in contradictoriu, temandu-se ca nu vor gasi argumente sa-si justifice alegerea propriei cai gresite (pe care, nicicum, nu vor sa o abandoneze). O repet pentru a nu stiu cata oara: fosta sa majestate si-a predat armata inamicului mortal al civilizatiei – URSS-ul bolsevic -, in intelegere cu acesta si la cererea englezilor, si-a tarat poporul in sclavie si a aruncat Romania intr-o zodie capitularda (cine stie pentru cata vreme). De la oameni care pactizeaza cu inamicul cu pretul umilirii si inrobirii propriului popor nu mai e nimic de asteptat. Adeziunea pentru fosta figura monarhica si la institutia in sine nu are caracter simbolic, izvorat dintr-un netarmurit imbold launtric, strain de orice mercantilism. Calculul este premeditat, avantajele nefiind numai de natura pecuniara (frustrarea ca adeptii au fost refuzati de la masa bogata a stangii se intrevede).
    Istoricul este depozitarul tezaurului de constiinta nationala. Ce tezaur sa pastreze in el/in ei istorici care n-au – si nici nu vor sa aiba – constiinta clara ca acel act ticalos, urmat de plecarea rusinoasa a monarhului pus in slujba Antichristului, nu se judeca decat dupa legile eterne ale istoriei.

  2. „Adeziunea pentru fosta figura monarhica si la institutia in sine nu are caracter simbolic, izvorat dintr-un netarmurit imbold launtric, strain de orice mercantilism. Calculul este premeditat, avantajele nefiind numai de natura pecuniara.” -> Să înţeleg că acuzaţi toţi monarhiştii că ar fi „oportunişti” (naimiţii unor interese personale)? Acuzaţia mi se pare mârşavă – cu atât mai mult continuarea: „(frustrarea ca adeptii au fost refuzati de la masa bogata a stangii se intrevede)”. Insinuaţi că monarhiştii ar proveni din rândul unor „stângişti rataţi”!?
    Domnule Cristian Vasilescu, vă rog să vă limitaţi la judecăţi istorice (cu care nu sunt de acord) şi să nu lansaţi aici acuze referitoare la categorii largi de persoane (adepţii monarhiei constituţionale) – din rândul cărora am cunoscuţi. Asemenea afirmaţii mi se par a fi un atac gratuit şi lipsit de orice bază.

  3. Incet, pe masura pasirii in maturitate, si facand permanent recurs la trecutele momente istorice grave, lucrurile se vor infatisa in lumina pe care incerc sa o proiectez eu acum (am avut ocazia sa observ, intr-o emisiune a Antenei 3, unde, alaturi de domnul profesor Giurescu, se afla si tanarul istoric Iorga, cum acesta din urma isi exprima dezacordul prin grimase, depasind masura, fata de expozeul reputatului profesor si om al cetatii. Problema in discutie: tot Monarhia. Pai Constantin C. Giurescu a fost in termeni buni cu Carol II, domnul profesor Giurescu si-a declarat neconditionat adeziunea pentru institutia amintita. Si cine vine sa conteste ? Polemica dusa cu oameni reputati reclama o anumita conditie).
    Tema de reflectie. Generatia trairista, a lui Nae Ionescu, cea gandirista a lui Nichifor Crainic, avea reprezentanti care cunosteau o profesiune (care nu reclama obligatoriu intelectualitate superioara) si aveau stagiu militar satisfacut. De ce oare toti suporterii fostei sale majestati au fugit, fug – si garantez ca vor fugi – de munca manuala, de armata si din fata pericolului (cum a fost posibil – in bataia de joc a tuturor acelora care si-au obtinut gradele la termen, care s-au si scandalizat – ca principele consort sa devina peste noapte colonel) ?
    Poporul roman are o vorba: la placinte, inainte/la razboi, inapoi.
    Chiar cred ca e bine sa incheiem polemica scrisa. In fond, viitorul nu-l reprezint eu (am aproape 44 de ani si singura mea realizare e doar un studiu istorico/cinematografic de vreo 250 de pagini si doua interviuri, si altfel nu m-am remarcat prin nimic).

  4. Pentru cei care nu ştiu, contribuţia dumneavoastră este lucrarea „Până la capăt! – Contribuţii ale lui Sergiu Nicolaescu la cinematografia naţională” (Editura Universitară, 2011): http://www.editurauniversitara.ro/carte/arte_si_multimedia-33/pana_la_capat___contributii_ale_lui_sergiu_nicolaescu_la_cinematografia_nationala/9956
    ……..
    „cum a fost posibil [….] ca principele consort sa devina peste noapte colonel” -> ridicarea în grad a Alteţei Sale este „o consecinta a eforturilor depuse pe timpul campaniei de integrare a Romaniei in structurile euroatlantice, in calitate de Reprezentant Special al Guvernului Romaniei pentru Integrare, Cooperare si Dezvoltare Durabila” (conform Ministerului Apărării Naţionale).
    ………
    „Reputatul profesor si om al cetatii” Dinu C. Giurescu este şi domnia sa monarhist 🙂

  5. Da. Aceea e lucrarea.
    Interesante gasesc insa cele doua interviuri luate de catre Stefan Paraschiv din Constanta: Premiera pentru doi si Omagiu lui Sergiu Nicolaescu. Temerari in lumea unui mare om de film. Stefan are 16 ani, deci la momentul luarii primului interviu avea 14 (nota bene). M-a uimit pentru profunzimea intrebarilor.
    Cartea mea n-are o erata si nu s-a bucurat de audienta la care ma asteptam. Inaintea lansarii, Sergiu Nicolaescu, dupa ce a venit in libraria Sadoveanu si a salutat gazda, adica pe doamna Munteanu, s-a asezat in dreptul usii pentru a-si primi invitatii. Primul a venit d-nul profesor Dan Berindei (era in toi scandalul pro Basescu/anti rege, prin declaratiile lui Basescu). Nicolaescu l-a intrebat atat: „Ce i-a trebuit lui Giurescu sa se amestece in povestea asta” ?
    Nicolaescu si sora sa l-au cunoscut bine pe Mihai, in casa omului politic Emil Hatieganu.

  6. … eforturile sunt una, inaintarile la termen alta. Ele nu sunt facute doar pentru cei care provin din interiorul institutiei.
    De exemplu: lucrarea mea e aproape una de doctorat. Asta nu inseamna ca trebuie ca peste noapte sa devin universitar. Sunt multe de spus.

  7. Daca vom avea ocazia sa ne cunoastem, o sa ma refer explicit la unele caracterizari din primul comentariu (care nu sunt gratuite si care nu se refera la persoanele noastre). Cunosc un personaj ilustru, care aspira la o cariera in PDSR/PSD, in urma esecului, imbratisand una liberala.

  8. Interviurile se pot citi pe blogul lui Ştefan Paraschiv:
    1) Premieră pentru doi: http://blogulmaresaluluicrai.blogspot.ro/2011/08/premiera-pentru-doi-cristian-vasilescu.html
    2) Omagiu lui Sergiu Nicolaescu: http://blogulmaresaluluicrai.blogspot.ro/2013/04/omagiu-lui-sergiu-nicolaescu-temerari.html
    Dacă tânărul avea 14 ani, atunci nu pot spune decât că este incredibil 🙂

  9. Eu l-am cunoscut la doi ani de la realizarea primului interviu – prin corespondenta. Am fost si eu uluit. Daca as fi stiut ca e doar un adolescent, as fi insistat mai mult la rugamintile sale de a-l cunoaste pe Nicolaescu (pe mine nu ma refuza). I-am trimis, totusi, o carte a lui: Viata, Destin si Film, cu un autograf cu dedicatie. Are pagina de fb (eu intre timp m-am deconectat). Desi e un admirator de neclimtit al maresalului, pastreaza o anume deferenta fata de persoana fostului rege. Asa ca se poate discuta cu el. Daca vrei sa va imprieteniti, spune-mi, si o sa i te recomand, sau, pur si simplu, trimite-i o cerere.

  10. „Desi e un admirator de neclimtit al maresalului, pastreaza o anume deferenta fata de persoana fostului rege. Asa ca se poate discuta cu el” -> Să înţeleg că, dacă îl admiraţi în mod invariabil pe Ion Antonescu, dar nu aveţi niciun pic de respect faţă de Regele Mihai, cu dumneavoastră nu se poate discuta? 🙂
    Mulţumesc pentru amabilitate, îi voi trimite tânărului o „cerere de prietenie” prin Facebook.

  11. Se poate discuta, dar fosta sa majestate – mai bine spus actele sale politice si personale – se judeca, nu dupa necesitatile mercantile ale momentelor cand ele au fost faptuite, ci dupa legile eterne ale istoriei. Istoria nu-i iarta si nu-i uita pe vanzatori si pe tradatori.
    Aici nu se pune problema daca il admir pe Ion Antonescu – pentru ca nu il admir. La Londra a contactat morbul duplicitatii. Asa se si explica de ce a patronat o situatie ambigua, care, pana la urma i-a fost fatala. Pur si simplu, la 23 august 1944 toti trebuiau sa stea aliniati la comanda lui.
    Omul de arme si martirul Tudor Greceanu revela unul dintre defectele noastre fundamentale ca popor: obstinatia de a cauta gloria personala si nu rezultatul glorios al intregului (Lucia Hossu Longin/Memorialul Durerii). 23 august este un studiu de caz care intareste spusele celebrului aviator.

  12. „[…] se judeca, nu dupa necesitatile mercantile ale momentelor cand ele au fost faptuite, ci dupa legile eterne ale istoriei” -> Cred că afirmaţia dumneavoastră este valabilă numai într-o viziune absolutizantă asupra Istoriei (scrierea despre trecut) – de tipul celei reflectate, de exemplu, în afirmaţia lui Ion Antonescu: „Istoria să judece!”.
    Eu am o viziune mai modestă asupra istoriei, inspirată de câţiva istorici de pe la noi (precum Neagu Djuvara şi Lucian Boia): cred că nu există o singură istorie, ci mai multe (acest fapt mi se pare evident, din moment ce, de exemplu, există mai multe versiuni asupra evenimentelor de la 23 august 1944).
    De aceea: 1. cred că: nu ar trebui făcute judecăţi separate de contextul istoric; 2. nu cred că istoria are un „mecanism ştiinţific” (adică vreo legitate), ci judecata ei se face conform cu discernământul şi bunul simţ al autorilor (adică istoria nu este obiectivă, ci subiectivă).

    Din acest motiv, eu judec persoana Majestăţii Sale în funcţie de 1. contextul istoric şi 2. propriul meu fel de a vedea acele evenimente. Şi, bineînţeles, din acelaşi motiv consider legitime orice alte judecăţi (ceea ce nu înseamnă că nu intru în polemici pentru a le dezbate).
    …..
    Eu, personal, admir la Ion Antonescu patriotismul său. Ca militar, avea o pregătire briliantă, iar Regele Carol al II-lea l-a cam nedreptăţit (a fost exclus din armată….). Cred că a fost „omul necesar” pentru România după dezintegrarea ei teritorială (1940), iar trecerea Prutului (1941) a fost legitimă. Mă bucur că a reuşit să scape de legionarii lui Horia Sima (ianuarie 1941).
    Îi reproşez, în schimb: trecerea Nistrului şi continuarea războiului (ideologic!) alături de Germania până în 1944; greşeala stategică de a încerca cucerirea Odessei, deşi germanii nu ne-o ceruseră; faptul că a declarat război SUA; faptul că a deportat în Transnistria 170.000 de evrei români (1943); faptul că după Stalingrad (februarie 1943) nu prevăzuse înfrângerea Germaniei şi nu pregătise ieşirea ţării din război; lipsa de respect pentru tânărul Rege etc.
    …..
    După cum am mai scris, eu cred că actul de la 23 august 1944 era necesar. Dar şi pentru că sunt un susţinător al spiritului european occidental (Aliaţii: SUA, Anglia, Franţa) – spre care cred că, la 23 august, ne-am întors. Că aceste state erau, atunci, aliate cu un „diavol al istoriei” (URSS), acelaşi lucru ni se poate reproşa şi nouă, din moment ce eram aliaţi cu alt „diavol” (Germania nazistă)…
    Cred că tragedia războiului a fost că în Europa s-au înălţat doi „demoni totalitari” (comunismul – care a născut nazismul), atât de puternici încât vreunul dintre ei nu ar fi putut fi învins fără ajutorul celuilalt.

  13. Viziunea absolutizanta nu-mi apartine. Nae Ionescu a spus acele vorbe: „legile eterne ale Istoriei”, la un congres studentesc, 1935, Craiova.
    Neagu Djuvara si Lucian Boia sunt istorici care ne poarta pe drumuri de pierzanie. Discursul lui Djuvara despre 23 august s-a rotit cu 180 de grade fata de cele ce le declara in 1996/1997. Boia vine cu relativizarea istoriei. Istoria relativa este a ne cantona intr-un adevar particular. Si convenabil propriei noastre viziuni. Profesorul Florin Constantiniu puncta: adevarurile relative, suma lor, egal adevarul absolut. Sunt momente in istoria popoarelor cand ratiunea trebuie sa cedeze locul demnitatii si sa fim parte – asa cum spunea comandorul Greceanu – la rezultatul glorios al intregului, chiar daca el este o infrangere. A capitula, inseamna a sta in genunchi. Din genunchi nu se poate urca pe cal – ne spune generalul Mircea Cheleru. Or, Mihai si camarila tocmai gloria personala au cautat-o. Eu nu ma bucur deloc pentru ca Antonescu a scapat de legionari – erau aliatii lui naturali si cei a caror revolutie l-a propulsat pe fotoliul ministerial. Daca Antonescu a fost bun pentru ca a scapat Romania de legionari, trebuia sa fie bun si in continuare, indiferent de circumstante. Corpurile profesionale si militare nu sunt cenusarese la dispozitia stalpilor de cafenele si aranjorilor politici. Un civil nu are capacitatile unui militar. Este un caz unic de inalta tradare in istorie: Capul Ostirii – Mihai avea X pe epoleti – isi preda armata (generalul Ion Gheorghe are o carte si unul dintre capitole se cheama: lovitura de pumnal a tradatorilor).
    Boia n-are maini ferme, de om hotarat sa tina arma in mana. Djuvara, in loc sa ramana in armata si sa faca razboi, a preferat diplomatia, in special focarul ala de infectie din ME.
    Eu nu-mi pierd nadejdea. Cultul lui Antonescu in armata este puternic. Romania profunda stie cine a fost alaturi de ea si, mai ales, cine a fost impotriva ei. Datorita exercitiului democratic, pot avea un cuvant de spus si monarhistii, dar nu ei duc greul si nu ei sunt majoritatea. Tot baletul asta monarhic vizeaza doar imagine, fotolii, parada lipsita de lipsuri si de pericole.
    Si, ca incheiere, tocmai discernamantul si bunul simt le-a lipsit autorilor respectivului act. Mihai nu numai ca e nesimtit, mai e si mincinos.

  14. Stimate domnule Cristian Vasilescu,
    Am găsit, cred, şi un alt punct care ne desparte: viziunea despre istorie. Dumneavoastră recunoaşteţi că aveţi o viziune absolutizantă – ori eu am una relativă.
    Dintr-un punct de vedere lăuntric breslei istoricilor, afirmaţia „Neagu Djuvara si Lucian Boia sunt istorici care ne poarta pe drumuri de pierzanie” ar părea, cu siguranţă, hilară 🙂 Poate dintr-un punct de vedere exterior, afirmaţia are un sens – însă sugerează o anumită atitudine, în care istoria este un mijloc (prin care „se face”), nu o unealtă (prin care „se află”).
    Dumneavoastră scrieţi: „Istoria relativa este a ne cantona intr-un adevar particular. Si convenabil propriei noastre viziuni [….]”. Eu cred că nici nu se poate altfel: fiecare are propria sa viziune, în funcţie de care judecă istoria. Istoria nu este transcedentală (precum Biblia), nu crează un adevăr universal. Ca să-l citez pe Alexandru Paleologu – „Nu cred că adevărul este relativ, ci particular”: adică fiecare are propriul adevăr, conform propriei viziuni.
    ……
    Consider afirmaţia „Este un caz unic de inalta tradare in istorie: Capul Ostirii [….] isi preda armata” drept falsă: nu este un caz unic, ba chiar s-a repetat, în tipare similare. În Italia, Regele Victor Emanuel al III-lea a făcut, în 1943, acelaşi lucru, întorcând armele împotriva Axei, de partea Aliaţilor. În 1944, Mannerheim a fost ales Preşedintele Finlandei – calitate în care a negociat pacea, cu întoarcerea armelor împotriva Axei, de partea Aliaţilor.
    …….
    În fine, afirmaţia „Boia n-are maini ferme, de om hotarat sa tina arma in mana” mi se pare, fără supărare, psihanalizabilă: mai este cazul, domnule Vasilescu, ca un om născut după 1944, un civil, să ţină vreo armă în mână!? (mă îndoiesc că vă referiţi doar la armata obligatorie)… Eu sper că, în secolul XXI, trăim alte vremuri – în care instituţia războiului este izolată, iar conflictele dintre state sunt rezolvate pe alte căi („reci”).
    …….
    Cât priveşte faptul că „cultul lui Antonescu in armata este puternic”, nu ştiu la ce armată vă referiţi: la cea de pensionari, foşti veterani, sau actuala armată de militari profesionişti?
    Vă mai aduc în vedere faptul că, în 1944, Armata Română a ţinut să finalizeze eliberarea Ardealului de 25 octombrie (ziua Regelui Mihai), fără să i se ceară acest lucru.
    În 1945 a avut loc pregătirea pentr un miting (anulat) al Aviaţiei Române(al Victoriei sau al Recunoştinţei faţă de eroii noştri din cel de-al doilea război mondial), a avut loc următorul fenomen: «Spre sfârşitul programului, când asistenţa era captivată la culme, şi-a făcut apariţia masiva formaţie a aviaţiei militare, pornit de pe Pipera, care a înscris pe bolta albastră a cerului iniţialele „M I” adică MIHAI I. De remarcat că prin aceasta ea a ţinut să confirme si în acest fel devotamentul şi dragostea pe care aviaţia şi poporul român le păstra pentru tânărul şi înţeleptul lor rege.» (episodul este descris de generalul Ion-Oiţă POPESCU, în cartea “Amintiri şi însemnări despre căpitanul aviator Bâzu Cantacuzino”, Ed.STAR TIPP, Slobozia, 2008, pp.26-27).

    Astfel, nu ştiu în ce măsură afirmaţia dumneavoastră se verifică. Poate ar fi bine să facem un sondaj între militari, privind personalităţile lui Ion Antonescu şi ale Regelui Mihai 🙂

  15. Pingback: Recapitulare (25) Copacul cu răvaşe | tudorvisanmiu

  16. Tot baletul asta relativizant e facut sa ne transforme in firicele de nisip. Sa nu mai existe forta de coeziune in sanul natiei. O sa ajungem ca in evul mediu, cand fiecare nobil se credea mai rege decat regele. Problema asta se rezolva prin forta si violenta, ca ultima e mama tuturor lucrurilor. Cu Mihai au fost doar cei din diviziile de instructie, adica cele care au stat neangajate pana la 23 august,exceptand unii ofiteri care au avut comanda si in est. Toti cei care au bagat baioneta in rusi l-au injurat pana in clipa mortii. Cultul lui Antonescu e puternic la nivel de comandament militar si e o jignire sa vorbim despre veterani ca despre niste pensionari.
    Mai e de rezolvat o problema. Particulara. De ce tradatorii nu si-au sacrificat ei familiile? De ce le-au pus la adapost? De ce numai patura nestiutoare trebuia sa fie in fata rusilor, incasand nota de plata pe care complotistii trebuiau sa o plateasca? Un rus a spus odata: voi, romanii, sunteti ca pisicile. Vreti sa cadeti mereu in picioare. Din pacate nu s-a mai putut. Complotistii si-au dat tara prada sovieticilor – la cererea englezilor -, crezand ca vor fi lasati sa-si umfle burta in liniste. Si-au umflat-o, dar nu in liniste, nu la Athenee Palace si nu cu caviar, ci la Sighet si cu turtoi (am avut o satisfactie imensa, vazand filmul lui Sergiu Nicolaescu/Inceputul Adevarului. Oglinda, cand, pe treptele inchisorii, din sacul in care era tarat Maniu iesea un cap care, la fiecare pas al celui ce-l purta, lovea sacadat scarile. Cine se-nfrateste cu albionii perfizi asa pateste. Maniu e cel care le cerea bombardamente asupra tarii, scop in care sa-l determine pe Antonescu sa iasa din razboi. Maniu e si cel care a adus Romaniei marea pacoste numita Carol II).

  17. „forta si violenta, ca ultima e mama tuturor lucrurilor.” -> De ce violenţa şi nu forţa? Doar cu bâta se rezolvă lucrurile!? Forţa argumentelor chiar nu contează? (asta îmi pare o mentalitate de… miner).
    „e o jignire sa vorbim despre veterani ca despre niste pensionari.” -> Dragă domnule Vasilescu, iertare, n-am vrut să ofensez pe nimeni, m-am referit doar la starea de muncă. Nu văd nimic peiorativ în faptul de a fi pensionar. Bunicul meu, veteran de război, după ce a muncit până la 61 de ani, s-a pensionat – iar, de atunci până ce a murit, a fost un contabil pensionar, fost veteran de război.

  18. Italia, Finlanda ? Emanuel III, alt tradator. In frunte cu Badoglio. Italia a iesit din AXA, avand la un brat pe americani, la celelalt pe englezi. Antonescu era fortat treaca de partea aliatilor la brat cu comunistii. Apoi, Finlanda a iesit onorabil din razboi si cand rusii l-au cerut pe maresalul lor sa-l judece ca pe un criminal, finlandezii au spus: noi nu avem criminali de razboi, avem numai eroi. Romania era menita sa crape alaturi de nemti. Nu puteam iesi din AXA. Sa ne fie clar. Toate marimile nu vor sa-nteleaga asta pentru ca au fost invatate sa traiasca – asa cum spunea generalul Chelaru – la scolala supravietuirii prin supusenie si umilinta. Altfel n-ajungeau marimi. Schema asta sa o pastreze pentru familiile lor. Romania profunda e alaturi de Antonescu si de cei care au stat alaturi de el. Pentru rege, blestemul Istoriei si al poporului sau.
    De fapt, cred ca nici nu merita sa mai continuam polemica. La noi, aproape ca nu mai intereseaza pe nimeni subiectul, iar schema reabilitarii fostului monarh e cu voie de la autoritati (ce interes or avea acele autoritati).

  19. „La noi, aproape ca nu mai intereseaza pe nimeni subiectul” -> Adevărul e că, cu asemenea abordări (metaistorice), mai că aş fi de acord ca subiectul să fie tratat numai de istorici 🙂

  20. Da. Dar si aici intervine o problema. Profesorul Constantiniu, in cartea sa: De la Rautu si Roller, la Musat si Ardeleanu, vorbeste, evocand un colocviu international, despre cele doua paliere ale istoriei: cel oficial si cel de culuar. In Romania ramane valabila istoria subterana – cea de culuar -, cum spunea profesorul Mircea Nicolau.
    Abordarea metaistorica vine si din nevoia legitima de a-l vedea pe cel care a intregit ceea ce a inceput regele calau, Carol II, platind un pret foarte scump. Suferinta trebuie sa fie si pentru el. Nu numai pentru noi.

  21. Intuitiv, mă gândesc că cea oficială este istoria scrisă de specialişti, iar cea „de culuar” este discutată de nespecialişti. Bineînţeles, în domeniul istoriei, „specializarea” nu este un lucru chiar atât de strict….
    „In Romania ramane valabila […]” -> Eu aş folosi un termen distinct: în România „predomină […]”. Ca dovadă este faptul că „blestemata temă” a fost amplu discutată doar după ce «un nebun a aruncat o piatră» pe un post de televiziune – ocupând prima demnitate a statului român.

    Dragă domnule Vasilescu, când cerem, de exemplu, condamnarea torţionarilor – abordarea este de obicei legală. În cazul Regelui Mihai, bine îi spuneţi „metaistorică”: n-are nimic de a face cu legislaţia ori justiţia! – ci cu judecăţi…. transcedentale.

  22. Un istoric ce vrea sa abordeze acest subiect trebuie sa fie cinstit, sa aibe sentiment national, spirit de sacrificiu si o personalitate in care sa nu-si aiba locul conflictele de orgolii. Mie, cel mai echilibrat mesaj mi s-a parut al d-lui prof. Ion Bulei, pe marginea aniversarii celor 90 ani ai fostei sale majestati. In afara lui, nimeni nu are caderea. Toti sunt crescuti la scoala despre care vorbeam mai devreme – a supravietuirii prin supusenie si umilinta -, iar cei care sunt crescuti altminteri nu au audienta, deci nu pot fi cunoscuti. Exista vinovatii imprescriptibile, asa cum e si cea a fostului rege (sunt convins ca, daca ve cere sa fie incinerat, sigur nu va vrea sa se infatiseze in viu la Judecata de Apoi. Pentru ca se teme de chinurile Iadului).

  23. „Un istoric ce vrea sa abordeze acest subiect trebuie sa fie cinstit, sa aibe sentiment national, spirit de sacrificiu si o personalitate in care sa nu-si aiba locul conflictele de orgolii” -> Ce fişă a postului… interesantă. Păcat că nu are nimic de a face cu criteriile reale ale profesionalismului istoric (cu excepţia uneia singure: să fie cinstit – adică bineintenţionat; în rest – ce, americanii nu pot aborda subiectul?).

  24. … profesionalismul e de la sine inteles.
    Americanii l-au abordat mai cinstit, cel putin prin persoana lui Larry Watts. Criteriile reale ale profesionalismului trebuie sa cuprinda tot ceea ce am scris eu mai sus. Altfel, istoricul devine un oportunist aflat in slujba puternicilor zilei. Un carierist, adica.

  25. Marian

    Eu nu pricep de unde atâta siguranta în aceea ca monarhia va aduce aia si ailalta.
    De când exista monarhia, din 1881, de când exista principe strain, 1966, si de când exista sef comun, 1859, viata parlamentara si cea civila nu au fost niciodata linistite.
    Pe vremea lui Mihai I, au fost terminate partidele politice, iar sefii lor condamnati pe când garantul stabilitatii facea ochi dulci Annei la Londra.
    Pe vremea lui Carol II, partidele politice au fost interzise iar unii sefi de partide asasinati din ordin regal. E si asta o metoda de asigura linistea în tara. Dar atunci de ce criticam comunistii pentru acelasi lucru?
    Pe vremea lui Ferdinand, printul mostenitor tradeaza tara, armata si codul casei regale, iar alegerile erau copios bascalite de Constantin Tanase: „Dar va previn c-ajungeti la spital / de nu votati cumva Partidul Liberal”. Ferdinand a fost un rege slab (politic), în umbra lui Bratianu, nu prea a reusit sa mentina balanta, bag seama.
    Carol I. Asta da rege. De alegerile democratice din perioada respectiva s-a ocupat Caragiale. Nu i se poate nega spiritul prusac, disciplinat, considerat patriotic (desi pentru el era doar o datorie, scrisa în fisa postului, job description pentru expati). A obtinut independenta României, desi pacea a câstigat-o tot Bratianu.
    Cuza. Militar si obisnuit ca si Carol I cu disciplina (ma rog, atâta cât se putea pe vremea aceea la noi), Cuza a dat o lovitura de stat, satul de gâlceava din Parlament. Un mod de a balansa politica, aplicat cu aceleasi bune rezultate, din când în când, sa nu uitam cine conduce tara.

    Brandul de tara. Un vis utopic. Avem deja unul. Hoti, trisori, persoane pe care nu te poti baza etc. Nu vad cum un rege ar schimba asta.

    Când articole din presa straina informeaza ca: „…. banda de est-europeni, dintre care 2 români, care a jefuit o batrânica …” nu vad cum fostul si ipoteticul viitor rege ar putea face ceva în acest sens. Presa e libera, cel putin asa se zice, cel putin în tarile civilizate, si deci la adapost de orice ingerinta regala, civila sau bisericeasca (afurisenie? 🙂 ).

    Grabiti-va, fostul rege e batrân, si la fel ca ultimul veteran, Coposu, riscati sa pierdeti valul de simpatie. Pentru ca nu stiu cine o sa „voteze” cu „principesa” (nu are oficial acest titlu pentru ca s-a nascut când tatal ei era un simplu cetatean, stiti povestea, crescând gaini sau reparând masini) Margareta, spre cinstea ei o mai rupe pe româneste, si cu actorii, sau poate cu Paul Lambrino (iarasi un titlu de print fals), recunoscut de casa de Hohenzollern (care mai este un nume în Europa). Politica ne spune ca mai degraba Paul decât Mihai, daca voim ca sa avem o influenta mai mare în Europa, pentru ca prin Paul ajungem la dinastia de H, care a dat împarati, pe când prin Mihai ajungem la ramura sudica, de H-S, nesemnificativi (de aia a si fost ales rege, ca sa nu se supere marile familii prin schimbarea echilibrului). Pluc, mercantilismul, ne permite sa-i mai gasim un atu lui Paul, a promis ca ne da partea sa din Peles.

  26. Dragă Marian,
    Paul are datorii de peste 2 milioane de euro şi este deja executat silit de Marea Britanie: http://www.adevarul.es/stiri/life-style/marea-britanie-cere-executarea-silita-printului-paul-2-milioane-euro. Or, dacă nu îşi poate administra finanţele personale, nu văd cum ar putea s-o facă pentru Casa Regală…..

  27. Marian

    Lasa-l pe Paul în pace – a fost o gluma de-a mea 🙂

    era vorba despre cei care au apucat sa domneasca si cum au stricat ei socotelile tarii, ma refer la ultimii 3 regi: Mihai, Carol II si Mihai.

    Mihai nu mai apuca sa domneasca si a treia oara, probabil ca va abdica aproape imediat în favoarea fii-sii, în cazul ipotetic ca ar fi uns rege al unei republici înainte de a muri. În alte tari, monarhii, regii renuntau de mai bine de 20 de ani la tron în favoarea copiilor, doar n-o sa domneasca de la 70 de ani si ei, asa cum s-a întâmplat cu papii în istoria recenta si cu seria – Andropov/Cernenko/Gromiko.

    Sa va vad atunci, dupa tristul eveniment, ce se va întâmpla cu miscarea pro-monarhica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s