Editura „Cumanitas”, între Matei Cazacu şi Neagu Djuvara

Într-un interviu acordat domnului Ovidiu Şimonca pentru Observator Cultural (nr.693/ 4 octombrie 2013), istoricul Matei Cazacu, autorul în colaborare cu Dan Ioan Mureşan a cărţii „Ioan Basarab, un domn român la începuturile Ţării Româneşti” (Ed. Cartier, 2013) – care critică teoria privind originea cumană a domnitorului Basarab I (propusă în perioada interbelică – inclusiv de Nicolae Iorga – şi relansată în contemporaneitate de Neagu Djuvara – prin „Thocomerius – Negru Vodă. Un voivod cuman la începuturile Țării Românești”, Humanitas, 2007) – ironizează editura Humanitas, propunând pentru ea numele „Cumanitas”, în următorul context:

Publicarea la Editura Cartier a fost prima opţiune sau aţi fost refuzat de alte edituri?
Da, a fost prima şi unica opţiune. Un bun prieten, Nicolas Trifon, care şi-a publicat la Cartier cartea despre aromâni, m-a întrebat, într-o discuţie: de ce nu faci o carte contra lui Djuvara? Şi mi-a spus că a colaborat foarte bine cu cei de la Cartier. Aşa că am publicat la Editura Cartier. Dar cred că aş fi putut publica şi în altă parte. Nu la Humanitas, deşi am şi eu o carte acolo, Dracula. Ştiu că este dificil şi riscant să critici Humanitas şi pe autorii „sacri“ ai editurii. O tînără istorică – nu vreau să-i dau numele, ca să nu-i fac rău – mi-a spus că ei, ca istorici tineri, nu pot critica lucrări care apar la Humanitas, pentru că pot să-şi distrugă cariera şi să-şi piardă serviciile. Nu ştiu dacă este aşa situaţia, nu îmi este teamă de Editura Humanitas, dacă tineri istorici care nu agreează tezele domnului Djuvara au probleme cu Editura Humanitas, atunci putem s-o redenumim, să-i spunem: Editura Cumanitas (s.m.). Celor de la Humanitas li se datorează o parte din marele tărăboi mediatic, lor li de datorează, nu lui Neagu Djuvara, personal.”

Arătând ironia acestei situaţii, citez dintr-o relatare a distinsului istoric Neagu Djuvara, despre cum a început colaborarea domniei sale cu editura Humanitas (via Revista „22”):

„Să vă povestesc cum am ajuns eu la Humanitas. Îl cunoşteam după reputaţie pe Gabriel Liiceanu încă de când eram în Franţa. Mai cu seamă Monica Lovinescu mi-l zugrăvise pe Gabriel Liiceanu în asemenea culori, încât mă simţeam mititel-mititel şi mă întrebam: cum o să pot eu să vin la dânsul cu o cerere oarecare? Pe urmă, îi citisem cartea Jurnalul de la Păltiniş şi îmi plăcuse foarte mult. […..] În primăvara lui ‘92, iau telefonul şi:  „D-le Liiceanu, aici este Neagu Djuvara, aş dori să vă întâlnesc, să vă fac o propunere“. Ţineam să public cărţile mele franţuzeşti într-o traducere românească aici. Zice: „Bine, veniţi la editură“. Şi-mi zice numele editurii. Eu am o surditate a artileriştilor. De 75 de ani, de la război şi chiar înainte de război, de la nişte trageri, am urechile care şuieră, amândouă. Deci, sunt fudul de urechi şi, când mi-a spus numele editurii, aud „Cumanitas“. Ia uite dom’ne, ce curios, editura asta mare a adoptat un nume din preocupările mele legate de cumani (s.m.). Mă întorc la biroul meu, unde aveam deja câteva cărţi apărute la Humanitas. După 5 minute, am văzut: aoleu, Neagule, cum ai putut tu să confunzi Humanitas cu Cumanitas (s.m.)?!”

Această situaţia amuzantă a fost povestită – cu diferite ocazii – şi de domnul Neagu Djuvara, şi de domnul Gabriel Liiceanu – pe baza relatării domnului Djuvara [înregistrări via ISP România]:

***

Din cazurile de mai sus, putem observa două semnificaţii foarte diferite atribuite unui asemenea nume de editură: „Cumanitas”.

  • Pentru Neagu Djuvara, „Cumanitas” ar fi însemnat o editură parcă «croită pentru el» de destin, date fiind preocupările sale istorice (la acel moment, inclusiv pentru cumani). 
  • Pentru Matei Cazacu, „Cumanitas” înseamnă o editură care «ţine morţiş» să susţină originea cumană a lui Basarab I.

Ieri, fiind în Librăria Humanitas Cişmigiu la un eveniment, am văzut pe rafturile librăriei, la secţiunea „Istorie şi politică”, două exemplare din cartea „Ioan Basarab, un domn român la începuturile Ţării Româneşti” (Ed.Cartier, 2013) [am observat această lucrare şi la standul editurii Cartier de la Târgul Gaudeamus 2013]. În mod interesant, cărţile istoricilor Neagu Djuvara şi Lucian Boia se află la o secţiune de lângă „Istorie şi politică”, separată de aceasta – şi anume „Autori Humanitas”.

Semn că Humanitas probabil nu e „Cumanitas” în sensul dat de Matei Cazacu. În celălalt sens, probabil că da 🙂

Cât despre originea lui Basarab I, dezbaterea istorică rămâne deschisă 🙂

Ioan Basarab coperta

thocomerius-negru-voda-176060

raspuns criticilor mei djuvara

P.S.: Despre cartea „Ioan Basarab….” (Matei Cazacu, Dan Ioan Mureşan) am aflat prima dată pe blogul istoricului George Damian: „Basarab voievod a fost român şi ortodox. Neagu Djuvara ne cam minte” (11 februarie 2013); „Basarab cumanul al lui Neagu Djuvara este român. La Chişinău” (8 august 2013), „Momentul în care Neagu Djuvara devine ridicol” (26 septembrie 2013).

Anunțuri

10 comentarii

Din categoria Atitudini, Istorie si Civilizatie

10 răspunsuri la „Editura „Cumanitas”, între Matei Cazacu şi Neagu Djuvara

  1. Foarte crispati cei care vor cu orice pret sa demostreze romanitatea voievozilor. E o misiune imposibila, pana la urma. Ca si cum ai incerca sa demonstrezi ca Charlemagne nu era german. Ca si cum ai putea sa negi ca mama lui Stefan cel Mare era rusoaica.

  2. E un lucru care, în interviul dat de Matei Cazacu, mi-a atras în mod special atenţia:
    „(Î): În 2011, în public, la Tîrgul Gaudeamus, Neagu Djuvara afirma: „Nici unul dintre statele care s-au format în Evul Mediu în Europa nu a fost la iniţiativa unui băştinaş. Băştinaşii au fost, în Europa, mă scuzaţi, scopiţi politiceşte“. Cartea dumneavoastră spune ceva despre formarea statelor în Evul Mediu?
    (R): Este una din marile prostii pe care le-am combătut în această carte, luînd caz cu caz toate exemplele pe care le citează Neagu Djuvara. Cei care au întemeiat statele în Evul Mediu erau băştinaşi şi o dovedesc cu documente.”

    Sunt foarte curios privind acest aspect şi, data viitoare când o să-mi mai pice cartea în mână, o să verific şi această parte a cărţii.
    De altfel, este interesant cum, pentru a demonstra validitatea unui caz particular, şi domnul Neagu Djuvara („toţi întemeietorii de state medievale au fost alogeni”), şi domnul Matei Cazacu („toţi întemeietorii de state medievale au fost băştinaşi”), se referă la general…. dar cu viziuni total contradictorii! 🙂

    Referitor la originea conducătorilor, mi-a plăcut cel mai mult comentariul istoricului Florin Constantiniu: până la urmă, originea unui conducător este mai puţin importantă, ci faptele lui – dând în acest sens exemplul Regelui Carol I.

  3. Nu „toti” sunt alogeni, nu „toti” sunt bastinasi. In plus, cum ii deosebim? Bogdan I este alogen (maramuresan) sau bastinas? Si insasi conceptul de „stat medieval” e un concept polimorf (un articol interesant in acest sens a scris domnul Damian -Dîrjava bulgarilor, dîrjava rumânilor şi podul de la Vidin).

  4. Cred că, mai degrabă, cei doi autori au căuzat o tendinţă generală, nu o regulă absolută. Mi se pare curios că au ajuns la concluzii atât de diferite…. Personal, aş fi mai degrabă înclinat să-l cred, pe acest subiect de istorie universală, pe Neagu Djuvara – din moment ce în impresionanta lui lucrare de filosofie a istoriei, „Civilizaţii şi tipare istorice”, a indentificat mai multe fenomene repetitive (ciclice) care, deocamdată, rămân valabile!
    Nu ştiu exact care sunt criteriile pentru diferenţierea alogen / băştinaş. Probabil este vorba despre etnie, nu despre regionalitate – caz în care Bogdan I ar fi băştinaş, dacă ar fi român get – beget.

  5. Si cu etnia e o poveste lunga. Mamele nu conteaza? Tatii nascuti din mame alogene nu conteaza. Genetic, mama conteaza mai mult decat tatal. Adesea si cultural mama conteaza mai mult decat tatal (vezi cazul Matei Corvin). Si,pana la urma, ramane de demonstrat ca maramuresenii si moldovenii apartineau aceleasi etnii in secolul 14

  6. Erratum
    Tatii nascuti din mame alogene nu conteaza?

  7. Într-adevăr, cred că şi etnia întemeietorului Moldovei ar fi de cercetat (nu ştiu de ce numai originea întemeietorului Ţării Româneşti a devenit un subiect atât de amplu discutat).
    De altfel, am avut ieri prilejul de a merge în librărie şi am consultat cele două cărţi; „tendinţa generală” este tratată în «Introducerea» cărţii lui Djuvara, respectiv răspunsului dat «Introducerii» de Matei Cazacu în propria lui carte. Am înţeles că nu este vorba doar de etnia conducătorului, ci de un „grup întemeietor”, într-un anumit context istoric (cel puţin în Europa): al derivei în care au ajuns anumite populaţii după căderea imperiului roman, şi care nu-şi mai găseau energiile pentru a înfiinţa un stat de unii singuri. Aşa explică Neagu Djuvara că întemeierea statelor româneşti a durat atât de mult: pentru că noi nu am fi avut „barbarul cel bun”.
    ***
    Într-o descriere pe care o face personalităţii lui Neagu Djuvara, Matei Cazacu mi se pare destul de răutăcios, reducându-l la un „popularizator” al istoriei, un istoric care se atinge doar de subiecte «soft», pentru publicul larg – considerând că, astfel, ar deveni „omul unei singure cărţi” (adică „Thocomerius….” ar fi singura sa contribuţie originală). În primul rând, datorită lui au fost răspândite anumite informaţii aproape deloc cunoscute despre istoria noastră (care nu mi se par „soft”). Apoi, după cum am mai scris, Djuvara este autorul impresionantului studiu de filosofie al istoriei „Civilizaţii şi tipare istorice”, rezumat mai târziu în „Războiul de şaptezeci şi şapte de ani şi premisele hegemoniei americane (1914-1991)” (2008). Cred că, dacă Djuvara ar fi omul unei „singure cărţi”, aceasta ar fi marea sa operă – nu cartea pe care Matei Cazacu şi alţii au combătut-o.

  8. Pingback: Recapitulare (25) Copacul cu răvaşe | tudorvisanmiu

  9. Ioan C.

    Neagu Djuvara: Despre moştenirea regimului comunist
    “Moştenirea cea mai tragică constă în faptul că acea jumătate de secol ne-a stricat sufletul.
    Un regim în care minciuna a fost ridicată la rangul de metodă de guvernare, în care teroarea a dezvoltat laşitatea la cei mai mulţi şi eroismul imprudent la câţiva, în care delaţiunea a fost considerată virtute, în care furtul, nu numai din bunul statului, dar şi din cel al vecinului, a sfârşit prin a apărea legitim din cauza privaţiunilor permanenete şi a exemplului de înşelăciune venit de sus, un asemenea regim nu putea să nu lase urme profunde în mentalităţi şi comportamente. Ele sunt astăzi piedica majoră în integrarea noastră într-o lume nouă. Răul mi se pare atât de adânc şi de generalizat, încât nu ştiu dacă generaţia celor care acum sunt tineri îl va mai putea stârpi. Moralitatea batjocorită se repară mai greu decât uzinele învechite. Poate doar generaţiile următoare să reuşească a regăsi echilibrul, dacă ar şti, cu hotărâre, să impună cultul cinstei, al respectului pentru cuvântul dat şi pentru semeni.
    Pe plan politic, îmi pun nădejdea în dezvoltarea unui regim parlamentar civilizat. Mi se va răspunde că au presă proastă Parlamentul, “politicienii” etc. Vă amintesc butada lui Winston Churchill: sistemul parlamentar e detestabil… dar e cel mai puţin rău din câte cunoaştem.”
    (Neagu Djuvara, O scurtă istorie ilustrată a românilor, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2013, pag. 342-343)

  10. tulbas camelia rita

    Din toate astea am retinut ca intemeietorul Tarii Romanesti era roman ardelean, se numea Ioan si era poreclit Negru Voda, respectiv Basarab I si, ca orice ardelean, i-a invins pe unguri. IMPORTANT ERA CA ERA ARDELEAN. Asta demonstreaza si unitatea continua a romanilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s