Începuturi de roman vândute în România

Dragă GUŢĂ, 

Am citit în romanul lui Matei Vişniec, Negustorul de începuturi de roman (Ed. Cartea Românească, 2013, Bucureşti), că ai întrat în comă în timp ce foloseai programul Easy Teller pentru a scrie un roman, lăsând totodată geamul de la baie deschis, motiv pentru care în apartament ţi-au intrat mai multe păsări, ocupându-l – situaţie care continuă de trei ani. Cred că eşti nenădăjduit – de aceea, m-am gândit să-ţi distrag puţin atenţia de la situaţia ta scriindu-ţi o scrisoare.  

În romanul sus-citat şi citit de mine, am aflat cu surprinde că există o Agenţie Guy Courtois care, de două secole, vinde începuturi de roman marilor autori de… romane. Protagonistului cărţii i-a fost vândută cea din urmă frază de început („Moartea n-ar trebui să lase ferestre deschise după trecerea ei”) – care are în mare măsură o legătură cu situaţia ta -, Agenţia ieşind apoi din… afaceri, datorită programelor de scriere a romanelor la scară industrială (p.102), precum cel pe care îl foloseai tu, înainte de ….

negustorul-de-inceputuri-de-roman

În fine, întrucât îmi iubesc ţara natală (România) şi mă gândesc tot timpul la ea, m-am gândit dacă Agenţia Guy Courtois a vândut începuturi de roman şi pe la noi. „Fireşte”, mi-am zis, „doar n-or fi inventat marii noştri autori de romane începuturi de unii singuri”. Şi mi-am zis atunci să analizez cum încep romanele de pe la noi. Pentru că ale mele cunoştinţe nu depăşesc nivelul unui elev de liceu sau chiar de gimnaziu, nu am putut face decât o listă foarte sumară; în fine, ca să nu ne complicăm prea tare, cu fel şi fel de probleme (de pildă: „Agenţia a vândut începuturi pentru primul roman, cel mai cunoscut sau pentru toate?”), am ales şi eu 15 romane româneşti, pe care le ştie mai orice elev (sau, în fine, orice elev care ştie să deosebească romanul de alte specii literare):

  • Imediat, m-am gândit că ar trebui să încep cu Mara lui Ioan Slavici (1906): A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuții de ei, dar era tânără și voinică și harnică și Dumnezeu a mai lăsat să aibă și noroc”. Cu surprindere, am realizat că, în fapt, Agenţia Guy Courtois i-a dat lui Slavici o frază de început care conţine chiar premisele poveştii! Bineînţeles, românul nostru, inteligent, explică imediat de ce au rămas copilaşii singuri: „Nu-i vorbă, Bârzovanu, răposatul, era, când a fost, mai mult cârpaci decât cizmar și ședea mai bucuros la birt decât acasă; tot le-au mai rămas însă copiilor vreo două sute de pruni pe lunca Murășului, viuța din dealul despre Păuliș și casa, pe care muma lor o căpătase de zestr”. Explicaţia mi se pare foarte abilă: a rămas văduvă Mara, săraca, dar soţul răposat oricum nu era de mare folos pentru familie, fiind cam beţiv.
  • Imediat, mi-am adus apoi aminte cum începe Ion -ul lui Liviu Rebreanu (1920): „Din şoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărăşind Someşul ba în dreapta, ba în stânga până la Cluj şi chiar mai departe, se desprinde un drum alb, mai sus de Armadia, trece râul peste podul bătrân de lemn, acoperit cu şindrila mucegaită, spintecă satul Jidovita şi alearga spre Bistriţa, unde se pierde în cealaltă şosea naţională care coboara din Bucovina prin trecătoarea Bârgăului”. Din prima clipă, ba surprins atât de buna cunoaştere a geografiei pământurilor româneşti, de către o Agenţie care, totuşi, este internaţională! În fine, acest „început de drum” îl atrage pe autor, care continuă descrierea: „Lasând Jidoviţa, drumul urcă întâi anevoe pâna ce-şi face loc printre dealurile strâmtorate […]”.
  • Să nu uităm de romanul La Medeleni al lui Ionel Teodoreanu (1925):Doi ţărani salutară cu o arhaică solemnitate pe viitorul stăpîn al moşiei.” Şi uite cum continuă el: „Mişcarea vastelor pălării învălui pe Dănuţ cu epicul vînt al gloriei. Se opri în mijlocul şoselei ca un gladiator aclamat în arenă cu călcîiul pe trupul biruitului, avînd drept scut zmeul, drept lance sfoara al cărei fuior îl strîngea în pumnul răpezit îndărăt.”
  • Să nu omitem nici Ciulinii Bărăganului ai lui Panait Istrati (1928): „Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară”. Şi uite cum continuă el: „Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul își cam rupe dinții în el. N-are a face!”.
  • De la romanul „ţărănesc”, hai să trecem la începuturile romanelor „burgheze” – de pildă Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război a lui Camil Petrescu (1930): „În primăvara anului 1916, ca sublocotenent proaspăt, întâia dată concentrat, luasem parte, cu un regiment de infanterie din capitală, la fortificarea văii Prahovei, între Buşteni şi Predeal.” Cred că autorul a adăugat titlul de sus, „La Piatra Craiului, în munte”, continuând apoi povestea cu o descriere a tranşeelor: „Nişte sănţuleţe ca pentru scurgere de apă, acoperite ici şi colo cu ramuri şi frunziş, întărite cu pământ ca de un laţ de mână, erau botezate de noi tranşee şi apărau un front de vreo zece kilometri”.
  • Am trecut apoi la prima frază a romanului Enigma Otiliei a lui George Călinescu (1938): „Într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele zece, un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean, intra în strada Antim, venind dinspre strada Sfinţii Apostoli cu un soi de valiză în mână, nu prea mare, dar desigur foarte grea, fiindcă, obosit, o trecea des dintr-o mână într-alta”. Din nou, ce bine ştiau aceşti agenţi străzile capitalei! Primind acest început (o descriere detaliată), Călinescu continuă descriind în continuare strada şi vremea: „Strada era pustie şi întunecată şi, în ciuda verii, în urma unor ploi generale, răcoroasă şi foşnitoare ca o pădure.”
  • Era să uit de romanul lui Mircea Eliade, Maitreyi (1933)Recunosc, lui nu-mi dau seama ce i-au dat: fraza-epigraf scrisă în bengali, „…Tomar Ki manè acchè, Maitreyi? Yadi thaké, tahalè ki Kshama karté paro?…” („Oare îţi mai aduci aminte de mine, Maitreyi? Şi dacă îţi aminteşti, cum poţi să mă ierţi?”) sau chiar începutul cărţii: „Am şovăit atîta în faţa acestui caiet, pentru că n-am izbutit să aflu încă ziua precisă cînd am întîlnit-o pe Maitreyi”. Mă gândesc că Agenţia nu i-ar fi putut vinde o frază în bengali, ci doar una în limba română, deci a doua variantă pentru fraza primită de el trebuie să fie cea corectă.
  • Dar cum am putea vorbi de Mircea Eliade fără să menţionăm şi romanul lui „românesc”, Romanul adolescentului miop (1928)? Fiind primul său roman, Agenţia i-a dat şi titlul în început: „Pentru că am rămas singur, m-am hotărât sa încep chiar azi Romanul adolescentului miop”. Iar chiar cu asta continuă Eliade – cu actul scrisului, de parcă ar fi fost „invitat” sau chiar pus să scrie…. de vreun „agent”: „Voi lucra în fiecare dupa-amiază. Nu am nevoie de inspiraţie; trebuie să scriu, doar, viaţa mea, iar viaţa mi-o cunosc, şi la roman mă gândesc de mult.”
  • Of, dar era să uit de cum încep Craii de la curtea veche ai lui Mateiu Caragiale (1929) – ce să faci, dacă nu se mai prea predă la şcoală? – „Cu toate că, în ajun chiar, îmi făgăuisem cu jurământ să mă întorc devreme acasă, tocmai atunci mă întorsesem mai târziu: a doua zi spre miazăzi.” În mod natural, primind acest început, autorul încearcă să explice situaţia: „Noaptea mă apuca în aşternut. Pierdusem răbojul timpului. Aş fi dormit înainte, dus, făă zgomotoasa sosire a unei scrisori pentru care neapăat trebuia să iscălesc de primire. Trezit din somn sunt mahmur, ursuz, ciufut. Nu iscălii. Mormăii numai să fiu lăsat în pace.”
  • Vai, dar cum să uit Baltagul lui Mihail Sadoveanu (1930)? Bineînţeles, lui nu i-or fi dat citatul din arhi-cunoscuta noastră baladă populară „Mioriţa” („Stăpâne, stăpâne, / Mai cheamă ş-un câne”), pentru că, în acest caz, Agenţia s-ar fi făcut vinovată de un plagiat; normal, Sadoveanu a adăugat aceste două versuri înainte să înceapă opera – fireşte, cu fraza primită de la Agenţie: „Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn fiecărui neam”. Şi Sadoveanu continuă, luând neamurile în parte (după cum, scrie el, spune povestea adesea zisă de Vitoria Lipan) – „pe ţigan l-a învăţat să cânte”, „neamţului i-a dat şurubul”, „Dintre jidovi, a chemat pe Moise şi i-a poruncit: Tu să scrii o lege, şi când va veni vremea, să pui pe farisei să răstignească pe fiul meu cel prea iubit Isus, şi după aceea să înduraţi mult necaz şi prigonire, iar pentru aceasta eu am să las să curga spre voi banii ca apele”; ungurului i-a ales „jucării” („să-ţi faci sfârcuri la mustăţi, să fii fudul şi să-ţi placă petrecerile cu soţii”); turcului i-a zis „să fii prost, dar să ai putere asupra altora, cu sabia”, sârbului „i-a pus în mână sapa”, „Pe rus l-a învrednicit să fie cel mai beţiv dintre toţi şi să se dovedească bun cerşetor şi cântăreţ la iarmaroace”, iar, în fine, muntenii venind la urmă, pentru că umblă domol „cu asinii şi oile”, n-a putut Domnul să le mai dea nimic, lăsându-i cu ceea ce au.  
  • Dar, aoleu, am uitat de felul în care începe romanul lui Nicolae Filimon, Ciocoii vechi şi noi sau ce naşte din pisică şoareci mănâncă (1863), mai vechi decât toate celelalte: „Domnilor ciocoi!”. Un vocativ – asta, la 1863, i-a vândut Agenţia: două cuvinte! Dar uite că, pornind de la aceste două cuvinte, autorul a reuşit să scrie un roman iscusit.

Dar să ne oprim puţin aici: după cum vezi, toată lista include romane publicate încă de la 1863 până în 1938. După aceea, intervine o problemă: pentru că americanii ne-au lăsat baltă când ne-au ocupat ruşii contra cărora am luptat cu nemţii şi cu ungurii şi cu bulgarii pentru că ruşii ne luaseră din ţară şi la fel şi maghiarii şi bulgarii, ei bine, pentru că ne-au lăsat baltă, ruşii au făcut ce-au vrut la noi şi ne-au băgat comunismul pe gât, încetul cu încetul, până când, în 1948, ne-au pus să înghiţim un imens şi mare porc: COMUNISMUL. Dar, poate, GUŢĂ, te întrebi: ce relevanţă are asta pentru romanele noastre? Păi, iacă să vezi: păi COMUNISMUL ăsta era un regim naşpa care îi ura pe occidentali. Şi-atunci, oare cum o fi acţionat Agenţia pe la noi sub COMUNISM? Mă gândesc că printr-o filieră sovietică, cine ştie…. În fine, nu cred că are importanţă: cert este că, şi sub COMUNISM, romanele s-au scris cu începuturi cumpărate (din bani proprii sau…. de STAT), în fine, din cele care treceau cenzura….

Îţi supun atenţiei 4 exemple:

  • Desculţ de Zaharia Stancu (1948) – începutul cumpărat: Tudoreee… Deschide poarta!…”. Continuarea lui: „Pe tata îl cheamă Tudor. Dar el rareori se află acasă. Cum auzeam strigând, săream la poartă”.
  • Moromeţii (2 vol.) de Marin Preda (1955) – începutul cumpărat: „În câmpia Dunării, cu câţiva ani înaintea celui de-al doilea război mondial, se pare că timpul avea cu oamenii nesfârşită răbdare”. Continuarea autorului: „; viaţa se scurgea aici fără conflicte mari. Era începutul verii.”
  • Cireşarii (5 vol.) de Constantin Chiriţă (1956) – începutul cumpărat: „De aproape cincizeci de ani, orologiul cel mare din turnul şcolii supraveghea cu cadranele sale cele patru puncte cardinale;”. Continuarea autorului: „de aproape cincizeci de ani, acele sale enorme indicau fără greşeală ora exactă”.

Să încheiem cu:

  • Cel mai iubit dintre pământeni (3 vol.), ultimul roman scris de Marin Preda (1980) începutul cumpărat: „Moartea e un fenomen simplu în natură, numai oamenii îl fac înspăimîntător.” Continuarea autorului: „Vorbesc de moartea naturală, care adesea e o dulce ispită”.

………….

După cum vezi, dragă GUŢĂ, şi noi avem o literatură bogată. Şi, dacă tot nu te-am convins, mai adaug totuşi câteva fraze de început, din marele nostru romancier Liviu Rebreanu:

  • „Sub cerul cenuşiu de toamnă ca un clopot uriaş de sticlă aburită, spânzurătoarea nouă şi sfidătoare, înfiptă la marginea satului, întindea braţul cu ştreangul spre câmpia neagră, înţepată ici-colo cu arbori arămii.” (Pădurea spânzuraţilor, Liviu Rebreanu, 1922). Continuare: „Supravegheaţi de un caporal scund, negricios, şi ajutaţi de un ţăran cu faţa păroasă şi roşie, doi soldaţi bătrâni săpau groapa, scuipându-şi des în palme şi hâcâind a osteneală după fiecare lovitură de târnăcop.”
  • „Odaia era albă ca un culcuş de fecioară.” (Adam şi Eva, Liviu Rebreanu, 1925). Continuare: „Apusul îşi filtra agonia prin două ferestre înalte, schiţînd pe parchet doua romburi de lumina portocalie, care cuprindeau picioarele patului într-o îmbrăţişare tremurătoare.”
  • „― Dumneavoastră nu cunoaşteţi ţăranul român, dacă vorbiţi aşa!” (Răscoala, Liviu Rebreanu, 1932). Continuare: Ori îl cunoaşteţi din cărţi şi din discursuri, şi atunci e mai trist, fiindcă vi-l închipuiţi martir, când în realitate e numai rău, şi prost, şi leneş!”.

Ce forţă trebuie să fi avut Rebreanu – în primul rând economică, să cumpere atâtea începuturi, dar poate cu atât mai mult literară, să poată scrie pe seama lor un roman (se ştie, Agenţia nu oferă autorilor fraze de început fără a avea certitudinea că autorul va putea scrie un roman plecând de la ele)!

……..

Of, în fine, poate nu-ţi convine că am încheiat lista cu un roman 1980. Nu am continuat, totuşi, cu vreunul dintre romanele de după 1990 pentru că, pur şi simplu, nu ştiu ce exemple să-ţi dau, fiind atât de multe…Dar, stai, poate pot să-ţi supun atenţiei chiar începutul cumpărat de Matei Vişniec pentru romanul Negustorul de începuturi de roman: „- Prima frază a unui roman trebuie să conţină ceva din energia unui strigăt inconştient care provoacă o avalanşă…”. Autorul continuă la fel de dinamic: „Trebuie să fie o scînteie care declanşează o reacţie în lanţ….”.

………

Deci, în concluzie, dragă GUŢĂ, avem o literatură bogată. Dacă aş încerca să găsesc vreun fel de regulă, aş observa că începuturile primite de autorii noştri de la Agenţie se împart în două categorii: cele generale şi cele cu repere spaţiale… româneşti!

Dacă mai doreşti începuturi ale romanelor noastre, îţi stau la dispoziţie, dragă GUŢĂ, dar trebuie, înainte, să-mi dai un răgaz, pentru a o întreba pe profesoara de română despre alte romane româneşti faimoase scrise de autori celebri care să fie romane şi nu basme sau nuvele sau povestiri sau altceva….

Al tău,

FLORIN S. 

P.S.: Am mai citit în romanul lui Vişniec că, spre 2020, în România va avea loc un lanţ de 7 sinucideri (un profesor de literatură pensionar de 67 de ani, un tânăr poet de 35 de ani, un romancier de 80 de ani, un critic literar, directorul unei mici edituri, un simplu cititor şi o bibliotecară din Rîmnicu Vîlcea) în semn de protest pentru faptul că, de aproape 120 de ani (din 1921), un scriitor în limba română nu a primit niciodată Premiul Nobel pentru Literatură (laureata din 2009, Herta Müller, deşi româncă, nu satisface această cerinţă deoarece scrie în limba germană – conform „biletului de adio” al profesorului de literatură pensionar).

În acest context, „un ciudat frison, de stupefacţie, dar şi de vagă indignare, se propagă imediat în întreaga Românie. Chiar şi oameni care nu ştiau mai nimic despre premiile Nobel începură să vorbească despre acest subiect. Cum? Chiar ăsa? României nu i se acordase niciodată premiul Nobel pentru literatură? Adică ruşii aveau încă din secolul trecut cîteva premii Nobel pentru literatură, şi noi nu? Dar polonezii? Polonezii au? Dar ungurii? Ungurii au? Dar bulgarii? Cum aşa, au şi bulgarii? Nu se poate, adică acest Occident ingrat recunoaşte, omologhează, apreciază mai mult literatura bulgară decât pe cea română? Şi au şi albanezii un premiu Nobel pentru literatură? Cum aşa, şi albanezii din Albania şi albanezii din Kosova au, şi noi nu avem? Incredibil! Dar ce au occidentalii cu noi, ce are lumea cu noi, de ce suntem noi altfel?” (p.252).   

A început atunci campania a cărei titlu a fost lansat prin ultimele strigăte ale poetului sinucis: „Un Nobel pentru România – acum!”. „O veritabilă dezbatere naţională începu în România pe subiectul respectiv, pe un fond de nervozitate crescândă” (p.253). Pe fondul celorlaltor sinucideri (ultimele 5), „aceste cinci noi acte de sacrificiu […] sau amplificat dezbaterea pînă la istorie. Şi nu este exclus ca seria să fi continuat dacă preşedintele ţării n-ar fi intervenit el însuşi pentru a le cere în mod solemn concetăţenilor săi să renunţe la aceste «sacrificii supreme». El anunţă, concomitent, în cadrul unei intervenţii televizate, crearea unui PREMIU LITERAR NAŢIONAL, în valoare de trei milioane de dolari (deci mai mult decât valoarea premiului Nobel pentru literatură). Totodată, el îi îndemnă pe toţi scriitorii de limbă română să facă un efort de demnitate şi să se angajeze în scris că vor refuza un eventual premiu Nobel pentru literatură acordat vreunuia dintre ei în deceniile viitoare. Brusc, sloganul «Un Nobel pentru România – acum!» fu abandonat în favoarea altuia, «Premiul Nobel, ni se rupe!» [….]” (pp.253-254).

În fine, în semn de protest pentru ignorarea României (datorită altor evenimente de mare importanţă mondială – precum renunţarea la moneda unică Euro), toţi scriitorii din România au reuşit să facă un lucru incredibil:„să facă o grevă a scrisului timp de un an. «Vom vedea după un an dacă acest nou sacrificiu va avea un sens», îşi spuseră ei şi se angajară, în scris, «să tacă» timp de 365 de zile” (p.256). În final, această „grevă a tăcerii” a scriitorilor români a făcut ca, „dacă literatura română nu reuşise, în două sute cincizeci de ani de existenţă, să atragă atenţia occidentului”, să-şi facă până la urmă efectul mediatic (acest act uimind prin în special prin unanimitatea sa, printr-o solidazare de neînchipuit între scriitori)Astfel, România captă atenţia căutată, şi scăpă de toate complexele culturale 🙂

P.S. 2: Interesantă comparaţia scriitorului-protagonist al romanului, care, mărturisind că „aveam în mine pregătit acest teren, al revelaţiei în faţa frazelor fondatoare”, era „perfect încrezător în capacitatea unei prime fraze esenţiale de a mă propulsa în lumea marilor creatori de roman”, „la fel ca iluminaţii care aşteaptă venirea unui nou mântuitor” (p.74). 

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Jurnal

Un răspuns la „Începuturi de roman vândute în România

  1. Pingback: Recapitulare (24) Oraşul poetului profet | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s