Hăţişuri legislative

Ieri, în Piaţa Universităţii, sentimentul nu a fost deloc unul relaxat, după avizul negativ dat legii „Roşiei Montane” de către comisia specială. Din contră, a fost poate mai grav decât oricând…

Aparent, sunt trei legi sau modificări legislative „fatale” care aşteaptă la poarta «Parlamentului»:

1) Legea descentralizării sau a regionalizării – care mută luarea deciziilor către liderii comunităţilor locale, care sunt în cea mai mare parte corupţi. Această lege pune în pericol nu doar patrimoniul, ci implică şi darea licenţelor de exploatare.

TERMEN DE ADOPTARE TACITĂ: 19 noiembrie

2) O revizuire a „legii exproprierii” (Legii nr. 255/2010 privind exproprierile pentru cauza de utilitate publica, necesara realizarii unor obiective de interes national, judetean si local) – care să asigure «o expropriere mai rapida, efectuata cu resursele financiare ale companiilor ce au licente de exploatare in Romania si care s-au impiedicat pana acum de diversi proprietari de teren mai „incapatanati”»

TERMEN DE ADOPTARE TACITĂ: 21 noiembrie

3) O revizuire a legii minelor (85/2003) – iniţiată încă din iunie 2009 de senatorii Toni Greblă (PSD) şi Ion Ruşeţ (PDL) – „în favoarea intereselor concesionarilor de mine”. «Aşa cum sunt de pildă cei de la Gabriel Resources-Roşia Montană Gold Corporation.[…] Expunerea de motive este de fapt o pledoarie cât se poate de clară pentru eliminarea dificultăţilor judiciare întâmpinate de RMGC în ultimii ani (avize de mediu, avize de urbanism, anularea sau invalidarea acestora, certificate de descărcare de sarcini arheologice, exproprieri, lipsa de finanţare a autoritatilor centrale sau locale)».

ADOPTARE: poate fi adoptată oricând

De asemenea, anumite prevederi legislative din „Legea Roşia Montană” ar urma a fi introduse prin alte legi: de exemplu, partea referitoare la pădurile silvice – în noul Cod Silvic (revizuire a Legii nr. 46/2008).

_______________

Tot ieri, o doamnă (posibil avocat) a ţinut un discurs destul de bizar: aparent, Wesley Clark, fiind consilier onorific al premierului Victor Ponta în probleme economice şi de apărare naţională, ar fi avut acces la documente secretizate fără a avea certificat ORNIIS. Pentru acest lucru, premierul Victor Ponta ar fi încălcat siguranţa naţională, permiţând unui agent străin să acceseze documente secretizate fără a respecta condiţiile legale, fiind pasibil de „închisoare pe viaţă” sau „închisoare pe 25 de ani cu suspendarea drepturilor cetăţeneşti”. În acest sens, respectiva doamnă ar fi depus o plângere asupra lui la DIICOT (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism), încurajându-ne şi pe noi să facem la fel, pentru că „DIICOT este cu poporul”, la fel cum „nu toţi oamenii din serviciile secrete sunt vânduţi”, ci „doar unii”, ceilalţi „urmărind interesul naţional”.

În fine, respectiva doamnă l-a chemat apoi să vorbească pe Pavel Coruţ (cu care, aparent, era îl relaţii apropiate), scriitor şi director de (contra)informaţii înainte de 1990, prezentându-l ca pe „cel pe care, dacă l-am fi ascultat acum 23 de ani, n-am mai fi avut probleme de astăzi, asupra cărora el ne avertizează de 23 de ani”. Fiind la proteste  şi în prima zi (1 septembrie a.c.), domnul Coruţ, îmbrăcat în haine de iarnă cu căciulă (care îl făceau să semene cu un bolşevic), a recitat câteva poezii despre neam şi ne-a spus că nu este suficient să fim câteva sute, ci trebuie să ieşim sute de mii pentru a ne recăpăta libertatea pe care politicienii ne-au luat-o. Lângă noi, când Pavel Coruţ a luat cuvântul şi a fost aplaudat, un domn a spus „nu ştiţi pe cine aplaudaţi”, şi, după discurs, „ce uşor se păcălesc oamenii”. După domnul Coruţ a vorbit activistul Paul Iurea, numindu-l pe Coruţ „un mare diversionist”.

______________

Pe la momentul în care un fost aviator (retras în 2005) a început să vorbească despre „caracatiţa mondială” care conduce lumea, noi am plecat.

Am înţeles mai apoi că, după aceea (de pe la 19:15), animaţi poate şi de discursul ţinut de un antevorbitor (că „trebuie să ne ridicăm la nivelul cauzei la care luptăm” – inclusiv să ocupăm străzi, că „nu moare ţara”; „să nu ne mai fie teamă, nici de amenzi, nici de bătăi”; „trebuie să înfruntâm sistemul – cu toţi reprezentanţii lui, inclusiv poliţia şi jandarmeria”), cele câteva 200-300 de protestatari au început să mărşăluiască şi să ocupe străzi, lucru pentru care au fost legitimaţi şi au primit amenzi

„Duminică seara au fost legitimate 127 de persoane, fiind aplicate 62 de sancţiuni pentru deranjarea ordinii publice şi alte încălcări ale prevederilor acestei legi, valoare sancţiunilor fiind de 31.000 de lei”, a spus Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, pentru MEDIAFAX.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Atitudini

Un răspuns la „Hăţişuri legislative

  1. Pingback: Recapitulare (24) Oraşul poetului profet | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s