„Cel mai tânăr şi longeviv Mareşal al României”

Dragă Răsvan,

În discuţia noastră despre actul de la 23 august 1944, m-ai întrebat dacă Regele Mihai „a primit sau nu un avion în dar de la gruzin”. Atunci n-am ştiut să-ţi răspund.

maresali_ai_romanieiAm găsit într-o carte apărută recent (2013), „Mareşali ai României” [1], scrisă de un colectiv de autori – istorici sau militari (în rezervă sau în activitate), răspunsul la această dilemă: 

„Actul de la 23 augustu 1944 a fost fără doar şi poate necesar. Mai mult, rolul esenţial jucat de regele Mihai I a fost recunoscut, elogiat şi recompensat.
Dovadă în acest sens este decorarea de către I.V. Stalin cu Ordinul «Victoria», înmânat la 6 iulie 1945, la Palatul regal, de mareşalul Fiodor Ivanovici Tolbuhin, cât şi primirea unui cadou constând în două avioane de agrement (s.m.), şi acordarea de către preşedintele SUA, Harry Truman, la 10 mai 1947, a «Legiunii de merit» în grad de Chief Commander (Comandant-şef).”

(op.cit., p.296)

În general, capitolul despre Regele Mihai I («Regele Mihai, cel mai tânăr Mareşal al României”, pp.278-297) mi se pare scris foarte obiectiv şi documentat. În legătură cu campania de dincolo de Nistru, ar fi câteva lucruri care i s-ar putea reproşa, din punct de vedere istoric: 

  • dacă Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu au reacţionat faţă de această decizie, prin scrisoarea trimisă lui Antonescu la 12 august 1942, „regele Mihai I nu a adoptat nicio poziţie oficială” (p.293).
  • nu i-aş reproşa neapat vizita la est de Nistru din 30 iulie – 7 august 1942, în Crimeea (la Mariapol şi Tangarov) [2] – de după o vizită din 23-25 august 1941 în Transnistria (la Tiraspol) – „interpretată în unele lucrări ca o dovadă ca acesta era de acord cu teoria lui Ion Antonescu, că «războiul se duce până la înfrângerea definitivă a inamicului; prin urmare, lupta Armatei române la răsărit de Nistru era normală»” (p.293). Eu le-aş interpreta diferit: ca o dovadă a preocupării pentru trupele române care, de bine, de rău, luptau pe front. 
  • i-aş reproşa, în schimb, telegrama trimisă a doua zi după ocuparea Odessei (16 octombrie 1941): «În ziua când bravele noastre trupe străpung apărarea Odesei au dărâmat ultimile rezistenţe din acel ţinut, gândul meu de recunoştinţă se îndreaptă către domnia voastră, domnule Mareşal, şi către toţi conducătorii de mari unităţi, ofiţeri şi trupă, care prin sângele şi străduinţele lor, au înscris în Cartea Neamului noi pagini de glorie nepieritoare.» (p.294 – Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Minsiterul Propagandei Naţionale, dosar nr. 559, foaia 286). 

Pentru că, după cum vezi, cartea este scrisă într-un mod foarte obiectiv şi documentat, citez ce scriu autorii cărţii despre actul de la 23 august 1944:

„Istoriografia românească din ultimii douăzeci de ani abordează pe larg actul de la 23 august 1944, punctele de vedere exprimate fiind variate şi diferite, mergând de la acuzaţii până la elogii, în funcţie de poziţionarea autorilor: fie pro Ion Antonescu, fie pro regele Mihai I.
Actul în sine nu era, după cum am zis, necesar, dar şi inevitabil. Modul de înfăptuire, în planul relaţiilor interne şi mai ales internaţionale, cât şi al moralităţii politice, rămâne o controversă istorică a cărei rezolvare va fi de durată. […]
În faţa situaţiei create, în seara zilei de 23 august 1944, regele Mihai I a părăsit Bucureştiul, instalându-se într-un loc protejat, la Dobriţa, ţara urmând să fie condusă de generalul Constantin Sănătescu, numit prim-ministru, lipsit de prerogative legale şi autoritate reală, confruntat cu dezastrul armatei române pe frontul din Moldova, bombardamentele aeriene ale aviaţiei germane asupra capitalei şi cu intrarea trupelor sovietice în Bucureşti. Abia la 13 septembrie 1944 lucrurile au intrat într-o stare de normalitate, odată cu revenirea regelui Mihai I la Bucureşti şi depunerea jurământului de miniştri care fuseseră numiţi în seara zilei de 23 august 1944. [….]” 

(op.cit, p.296)

Concluzia privind personalitatea Regelui este următoarea:

„Regele Mihai I rămâne în galeria celor care au deţinut demnitatea de „Mareşal al României”, o personalitate marcantă şi respectată, dar controversetă, al cărui parcurs trebuie evaluat şi rescris în acord cu contextul istoric, începând din 1921 şi până în prezent.”

(op.cit, p.297)

Maresali ai romaniei - 1977 (!)

Pagina 297, o greşeală destul de penibilă: exilul a durat din 1947 până în 1977 (!). O cifră greşită (7 în loc de 9, adică 1997) sugerează că Regele a revenit în ţară în timpul lui Nicolae Ceauşescu, în anul cutremurului.

_____________

Notă: [1] „Mareşali ai României”, coordonator general Teodor Frunzeti, prof. Corneliu Andone, col. (r) prov.univ.dr. Ion Giurcă (coordonator ştiinţific), comandor dr. Marian Moşneagu, istoricul militar col. (r) Vasile Popa, Florin Tucă, editura Rao, 2013: «Regele Mihai, cel mai tânăr Mareşal al României”, pp.278-297

„Majestatea Sa a primit luni (4 noiembrie 2013 – n.m.) o delegaţie a Universităţii Naţionale de Apărare Carol I. Generalul Teodor Frunzeti (comandantul universităţii – n.m.) i-a adus regelui un dar – volumul ,,Mareşalii României”. Cartea are şi o parte dedicată Regelui, care este acum singurul mareşal în viaţă.” (Ştirile TVR)

[2] Şi Majestatea Sa a recunoscut vizita încă din 1991-1992, în volumul de convorbiri cu Mircea Ciobanu: în 1941, „Mareşalul Antonescu a insistat să-l însoţesc pe front. Asta după refuzul de a merge în Transnistria. Am luat avionul de la Bucureşti şi am mers direct în Crimeea. După vizitarea mai multor puncte ale frontului, ne-am întors spre ţară” (ed.3, 2008, Humanitas, p.99).

„[…] în Basarabia am fost de bună-voie împreună cu Antonescu. Tighina, Cernăuţi… […] Mai târziu, Antonescu a insistat să merg şi la Odessa şi în Transnistria. Am refuzat net. „Noi n-aveam ce căuta acolo, ăsta nu e pământ românesc, eu nu merg” – i-am spus. Nu i-a plăcut refuzul meu, dar n-a avut încotro. În 1942 totuşi, am acceptat să merg în Crimeea. Mareşalul a ştiut că o fac împotriva voinţei mele, că are în mine un adversar al continuării războiului [….]” (ed.cit, p.156).

Anunțuri

28 comentarii

Din categoria Istorie si Civilizatie

28 de răspunsuri la „„Cel mai tânăr şi longeviv Mareşal al României”

  1. Pingback: Ultimul mareşal | tudorvisanmiu

  2. In legatura cu telegrama citata, se poate spune ca Antonescu si-a trimis-o singur. In toata perioada 1940-1943, toate comunicarile care veneau oficial din partea regelui erau elaborate de guvern si semnate de rege. Prima incalcare a acestei reguli se petrece la 1 ianuarie 1943, cand in mesajul transmis la radio de Anul Nou, regele trece peste textul oficial si introduce ideea incheirii pacii in 1943, ceea ce l-a infuriat teribil pe Hitler.

  3. Într-adevăr, ar avea sens, din moment ce Regele Mihai nu a vizitat frontul din Odessa, în 1941 ci doar, forţat, pe cel din Crimeea (1942).

  4. Se poate spune chiar mai mult: „telegrama” regelui trebuia sa acopere (in ochii opiniei publice, care primea doar informatii cenzurate) o grava eroare militara comisa de Antonescu la cucerirea Odessei: a ordonat un asalt rapid (pentru a se impauna cu o victorie „glorioasa”) care a esuat cu pierderi uriase pentru armata romana, pentru ca abia dupa aceasta sa accepte planul de asediu propus de Marele Stat Major.

  5. Pingback: Exerciţii de judecată istorică: Regele Mihai şi actul de la 23 august 1944 | tudorvisanmiu

  6. Pingback: Recapitulare (24) Oraşul poetului profet | tudorvisanmiu

  7. Pingback: În dialog cu Ştefan Paraschiv (3) Actul de la 23 august 1944 – contextul (I) | tudorvisanmiu

  8. Marian

    Vina a fost trecuta pe seama lui Mocsony, pe care Anto l-a trimis pe front, fiind însa rechemat de catre seful lui Anto, Mihai.

    Putin se stie de ce Hitler a fost înfuriat. El încercase sa faca pace cu ANglia, si nu reusise,ba chiar #2 era prizonier la ei, apoi a încercat acelasi lucru cu rusii, în 1943. Probabil si-a închipuit ca acest lucru a fost demascat de natâng.

  9. Pur si simplu aberant. Citati macar o sursa care sa arate ca Hitler voi pace cu rusii in 1942, altfel decat prin capitularea acestora!

  10. Marian

    Presupun ca nici de încercarile de pace cu americanii din 1944 nu stii?

  11. Parca vorbeam de rusi si 1942, nu de americani si 1944, sau suntem la Radio Erevan?

  12. Marian

    Vorbeam de rusi si de 1943 … nu de 1942.
    Am pe undeva si dovada, trebuie doar s-o gasesc, ca e fotocopie nu text.

  13. Dragă Marian, sunt haioşi nemţii ăştia: fac război dar vor pace 🙂 Nu degeaba, cred, le-au impus Aliaţii capitularea necondiţionată…
    Dacă ai fotocopia, mi-o poţi trimite pe mail (tudor.miu.visan@gmail.com) şi o pun pe blog.

  14. 1 ianuarie 1943 este prima zi din 1943, deci asa-zisul plan ar trebui sa fie din 1942 ca sa puteti afirma ca a avut cand sa ajunga la rege si sa fie si divulgat.
    Cautati deci prin 1942, desi cred ca o sa cautati acul prin toate carele cu fan ale Rusiei.

  15. Marian

    Un om inteligent stie ca planul de invazie al URSS n-a fost facut în ajunul zilei de 21 iunie, sau planul debarcarii în 5 (tot) iunie, si nici planurile pacii în 7 mai.
    De ce ar presupune acel om inteligent ca planurile de pace trebuiau facute tot peste noapte? Parca regele se lauda ca a început procesul de pace în 1942 … fara dovezi (care dovezi îl plaseaza abia în decembrie 1943) … atunci de ce sa-i negam Germaniei aceeasi intentie?

  16. ati gasit documentul?

  17. Marian

    Îl caut.
    Dar pâna atunci, e bine sa stii ca pe 6 noiembrie 1942, Stalin a vorbit la radio despre intentia URSS de a nu distruge Germania, cu conditia ca Hitler sa plece de la putere (presupun ca nici despre aceste tratative nu stiai, care au fost purtate cu cele 3 mari puteri), fiindca Hitler a fost identificat înca din 23 februarie ca fiind doar un conducator temporar iar nu ca un stâlp al natiunii.
    Intrarea SUA în razboi, încapatânarea Angliei (a lui Churchill de fapt, caci poporul dorea pacea) de a face pace, si neputinta lui Göring de a o înfrînge, cumulate cu inabilitatea italienilor de a lupta si pierderea Africii si cu Midway, i-au convins pe unii generali ca o pace separata à la Brest-Litovsk are fi de preferat, pentru a muta macar partial cele 200 de divizii de pe un front pe altul.
    Aceste manevre „pe la spate” l-au suparat tare pe Hitler, pentru ca un mesaj, care în alte conditii ar fi fost perceput ca fiind pozitiv (prin capitularea Rusiei), a generat un mic scandal diplomatic.
    Reamintesc ca în 1944 Hitler i-a cerut lui Anto sa scape de Ica, pe dovezi nu pe vorbe, ca încearca sa faca pace separata. Pe Horthy îl pastea arestarea, pentru acelasi motiv. De ce simpla mentionare a sfârsitului razboiului (cu sens implicit bun, pentru ca Stalingradul înca nu se terminase) ar fi declansat acest protest? Cumva mirosea a tradare?

  18. Va contraziceti la fiecare 5 randuri. Mai vorbim cand aveti documentul despre intentia lui Hitler de a incheia pace, nu despre (ha,ha!!) propaganda lui Stalin la radio Moscova (care oricum nu spunea ca vrea pace cu Hitler, ci fara Hitler!)

  19. Marian

    Îmi cer scuze ca am scapat o informatie colaterala unui public neavizat. Voi încerca sa merg mai departe pe ideile clasice: regele a salvat tara în 44, a salvat 1000 de studenti în 47, ne-a bagat în NATO si EU, ne mâna câinii cu covrigi direct spre noi si câte si mai câte….

  20. Dragă Marian,
    Tu spui că poporul englez „dorea pacea”, iar continuarea războiului de către UK s-a datorat încăpăţânării lui Churchill. Cred că exagerezi. În 1941, când Rudolf Hess a aterizat în Anglia, Ducele de Hamilton – perceput drept un mare opozant faţă de război – a refuzat să trateze cu el (ba chiar s-a simţit insultat de această „percepţie” asupra sa) şi l-a predat lui Churchill.

  21. Marian

    Am spus de poporul englez, nu de nu’s’ce lord …. nici chiar familia regala nu avea cine stie ce influenta asupra lui Churchill.
    Daca Hitler ar fi consimtit invazia, atunci, în 40, nu se stie ce s-ar fi întâmplat, dar Göring l-a asigurat ca va distruge Anglia, si a ratat.

  22. Tocmai, Marian: tu ai vorbit de poporul englez, or, pe atunci, nu prea se făceau sondaje de opinie… aşa că nu ştiu de unde ştii că englezii erau împotriva războiului, pentru pace – din moment ce tocmai un reprezentant al acestei poziţii (Douglas Douglas-Hamilton, al 14-lea Duce de Hamilton) a refuzat să acţioneze în acest sens când i s-a oferit ocazia, ba din contră….

  23. Marian

    Ok, am gresit, am deschis din neatentie un subiect dincolo de programa manualului de istorie de clasa a VIIIa.
    Îmi retrag toate argumentele, mai putin primul paragraf al primului comentariu.
    La care adaug doar ca nu l-a interesat niciodata cum o duc trupele române, nici pe front, nici acasa. A trebuit sa-l traga Anto de mâneca: maria ta, hai sa vezi cum o duc soldatii pe front, poate mâncam împreuna din acelasi ceaun, cu aceeasi gamela 🙂 dovada ca a trimis în prizonierat jumatate din armata româna.

  24. „nu l-a interesat niciodata cum o duc trupele române, nici pe front, nici acasa” -> Dragă Marian, am serioase îndoieli că poţi demonstra acest fapt.
    Regele Mihai a fost „de bunăvoie” pe front doar în Basarabia considerând că numai acolo războiul nostru a fost legitim. Citez din vol. „Mareşali ai României”:
    «Acordul tacit al regelui Mihai I faţă de hotărârea lui Ion Antonescu de a angaja armata pentru eliberarea teritoriilor cedate URSS, în anul 1940, rezultă din telegrama pe care i-a adresat-o Conducătorului statului, transmisă din Sinaia: „În clipa când trupele noastre trec Prutul şi codrii Bucovinei pentru a reîntregi sfânta ţară a Moldovei lui Ştefan cel Mare, gândul se îndreaptă către domnia voastră, domnule mareşal, şi către ostaşii ţării” (apud Universul, 23 iulie 1941).
    Deşi suveranul a dorit să viziteze imediat unităţile aflate în lupte în Basarabia şi în zona operaţiunilor militare, generalul Ion Antonescu nu şi-a dat acordul, invocând motive de securitate, în condiţiile în care teritoriul eliberat nu fusese complet curăţat de forţele ostile.
    Abia după eliberarea completă a nordului Bucovinei, în zilele de 10 iulie 1940 (erată: 1941, n.m.), regele Mihai I, în uniformă de mareşal, la invitaţia generalului Ion Antonescu, a efectuat o inspecţie în acest teritoriu românesc şi apoi în Basarabia, fiind condus până la linia de contact, în puncte considerate ca sigure, de unde a urmărit desfăşurarea luptelor române şi germane.
    [….] O cuvântare a regelui Mihai I, la radio, transmisă la 21 iulie 1941 […]: „Ostaşi, împreună cu mama mea şi ţara întreagă, ne înclinăm cu smerenie înaintea ofiţerilor, subofiţerilor şi trupei, români şi germani, care şi-au jertfit viaţa pentru dezrobirea pământului strămoşesc. Iar vouă, ostaşi, care v-aţi vărsat sângele pentru Ţară, pentru onoarea neamului şi pentru tron, vă închinăm recunoştinţa noastră şi mărturia de griji ce v-o purtăm. Prin faptele voastre de vitejie, păşim din nou cu fruntea sus, fiindcă jertfa voastră ne-a spălat umilirea şi ne-a deschis mândru drum viitorului”»
    (op.ct., p.292).

    Nu doar că Regele a primit cea mai serioasă pregătire militară, dar a avut relaţii speciale cu trupele alături de care s-a pregătit.
    Din ziua examenului (1936):
    «- “Băieţi, să nu mă faceţi de ruşine”, le-a spus în dimineaţa zilei mohorâte şi, într-adevăr, vântătorii de munte au fost trup şi suflet alături de tânărul lor comandant. După terminarea probelor, n’a voit să plece cu maşina, ci a ţinut să se întoarcă pe jos cu vrednicii lui ostaşi, mulţumindu-le pentru felul cum au ştiut să ducă greul zilei».
    (Teofil Sidorovici, „Din viaţa unui fiu de rege” – Cap. 18. Un ostaş mic, dar un ostaş adevărat: http://clasapalatina.wordpress.com/2014/05/10/din-viata-unui-fiu-de-rege-mr-teofil-sidorovici-18-un-ostas-mic-dar-un-ostas-adevarat/).

  25. Marian

    Interesant ….

    desi n-avea nici un rol (asa s-a laudat, ca a fost un simbol, nimic mai mult, sub Anto), Anto „l-a tinut” departe de front, nu cumva sa pateasca ceva, puiul mamii.

    În schimb, conducatorul tarii, cel care era vioara I, a stat mai mult pe front decât pe-acasa, iar pierderea unui astfel de „tatuca” putea însemna chiar colapsul militar.

    Cum s-a ocupat Mihai de armata? Pai a lasat-o de izbeliste de câteva ori. Când Anto a facut greseala de a aduce vipera în tara, sa-i potoleasca lacrimile tânarului voievod, pârtul Nicolae, cel care sarea cu ciomagul (avea un ciomag în masina, asa cum au soferii de TIR si unii jmekeri) pe taranii care nu se dadeau din cale complet când alteta sa serenissima conducea masina, s-a apucat sa declame teatral ca nici el nici cumnatica nu se întorc în tara daca el nu primeste portofoliul armatei (armata, pe vremea lu´ fra’su, era sursa #2 de venituri). Nu l-a primit, dar Elena tot s-a întors, ca nu era ea proasta sa scape prilejul de a deveni regina mama., practic seful statului (este imposibil de gasit o poza a lui Mihai, înainte de 23.08, fara mamitica, si foarte greu, dupa 23.08 – pâna si negocierile de abdicare si ramânere afara le-a negociat tot Elena sau Elena+Mihai, niciodata Mihai singur, ca putea face alte prostii, ca la 23.08).

    De izbeliste a lasat-o si dupa Stalingrad, si la 23-24 august, si în septembrie acelasi an înca o data, si cu toate acestea armata i-a mai facut un ultim cadou, eliberarea tarii de ziua lui. Cântecul lebedei …

    Plus, ca Mihai era ca militar peste Anto, facând uz de aceste prerogative atunci când i-a chemat înapoi pe Mocsony si pe înca unul (stiu cine e dar am uitat pe moment, cu nume italian, cred Vergotti) trecând peste ordinul lui Anto. Deci se poate, tovarasi 🙂 Asa ca era mai simplu sa surubaiesti la masini, decât sa afli ce s-a întâmplat la Stalingrad sau Odessa. „Fix the car rather than fix the nation” ar spune englezii.

    Deci, n-am timp sa cred fleacuri telenovelistice…

  26. 1) Adevărul este că, lăsându-i Regelui doar un rol simbolic, Antonescu l-a „protejat” într-un anumit sens (poate involuntar):
    Citez din biografia Reginei Elena (Arthur Gould Lee):
    “[…] regele Mihai, fiind comandant suprem al forţelor armate, era plin de resentimente faţă de tratamentul neceremonios la care era supus, dar răspunsul dictatorului că era prea tânăr pentru a i se încredinţa vreo răspundere era, poate, îndreptăţit. Regele n-a făcut decât câteva inspecţii pe front, şi, când regina l-a întrebat pe Antonescu dacă fiul ei n-ar trebui să se ducă acolo mai des şi să participe, oricât de puţin, la pericolele la care se expuneau trupele, el a răspuns: «Dacă războiul se va sfârşi prost, va fi mult mai bine pentru rege să nu fi participat activ la război».” (p.218) [https://tudorvisanmiu.wordpress.com/2014/02/05/maresalul-protectiv/]

    2) Şi Ion Antonescu a fost, într-un moment crucial al războiului, pur şi simplu rupt de front.
    Citez din „Mareşali ai României”:
    „După întâlnirea cu Hitler la cartierul general de la Vinniţa, carea respins toate sugestiile “în privinţa întrebuinţării forţelor în zona Stalingradului” (întâlnirea poate fi considerată “un eşec” şi “un previzibil dezastru pentru armata română”): “Bolnav, poate şi descurajat de situaţie şi presimţind dezastrul”, Ion Antonescu “nu a fost prezent nici măcar o zi pe frontul de la Stalingrad şi Caucaz”, deşi prezenţa lui în mijlocul comandamentelor şi trupelor române ar fi fost, “din perspectiva funcţiei pe care urma să o îndeplinească”, “necesară şi benefică” (astfel, “nu a mai fost elementul mobilizator, coordonator, de legătură cu comandamentele germane, aşa cum o făcuse în vara anului 1941″). “Cea mai mare parte a timpului a petrecut-o în Bucureşti şi la reşedinţa sa din Predeal, de unde conducerea treburile ţării şi ale armatei, oarecum rupt de realităţile de pe front. Catastrofa trupelor germane şi române la Stalingrad, în perioada noiembrie 1942 – februarie 1943, a marcat pierderea iniţiativei strategice germane pe frontul de est şi apariţia disensiunilor în relaţiile de comandament române şi germane” (p.345).

    3) Regele nu a lăsat Armata „de izbelişte”: ea a ajuns în situaţia de a fi „la voia întâmplării” datorită situaţiei confuze de la întoarcerea armelor (24 august) până la semnarea armistiţiului (12 septembrie).
    Am citit în „Istoria sinceră…” a Acad. Florin Constantiniu un detaliu interesant: amânarea semnării armistiţiului s-a datorat nu sovieticilor, ci britanicilor, care au fost înceţi în adoptarea anumitor decizii privind aceasta în parlamentul lor şi în dominioane (sau ceva de felul ăsta….) [n-am cartea acasă, o luasem de la bibliotecă şi nu pot verifica rapid].

  27. 4) Căpitanul se numeşte Jacques Vergotti (fusese dat afară din Palat de Antonescu). A fost recrutat la 21 august 1944 la ordinul Regelui împreună cu locotenentul Vania Negroponte.
    Contextul îl povesteşte Mircea Ionniţiu:
    «În ciuda bunelor mele intenţii, am plecat tîrziu din Bucureşti. L-am luat cu mine pe căpitanul Dan Cepleanu, un bun prieten care venise în concediu de pe front şi dorea să ajungă la Sinaia, unde se afla logodnica sa. Pe drum am ajuns la concluzia că în zilele ce urmează vom avea nevoie de cît mai mulţi oameni devotaţi, cu iniţiativă şi curaj, iar Dan era unul din ei, întrucît ca ofiţer de cavalerie fusese rănit în lupte şi decorat cu ordinul „Mihai Viteazul”. Tot în acest fel, din ordinul Regelui am recrutat în ziua de 23 August pe locotenentul Vania Negroponte şi pe căpitanul Jaques Vergotti.»

  28. Marian

    Sunt de acord cu primul paragraf – Anto l-a protejat, pentru ca, militar fiind, avea aceasta datorie.

    Despre §2 este discutabil. Conditia de boala este circumstantiala. Stii (presupun 🙂 ca stii, daca nu fuguta la wikipedia) ca englezii îi reproseaza si acum lui Eden ca a pierdut Suezul, pentru ca a luat decizii (proaste) sub influenta medicamentelor, bolnav fiind.
    Oricum, se spune ca seful bun este acela care face ca lucrurile sa mearga bine si când lipseste.

    $2: Pierderea initiativei a survenit la Kursk nu la Stalingrad. Abia atunci Stalin a fost sigur ca nu mai poate pierde razboiul, si a renuntat la negocierile de pace separata cu nemtii, tatonate înca din 1942. Aceste negocieri serveau mai mult ca sa-l constrânga pe Churchill sa accepte multe lucruri în defavoarea Angliei, decât ca sa termine razboiul cu Hitler.

    $3 este complet pe dos – situatia nu a fost confuza, a fost creata confuzie prin modul haotic prin care Mihai a „acceptat conditiile armistitiului”. El a creat confuzia – este vinovat involuntar, nu am spus niciodata ca el ar fi dat ordinul: „Soldati, va ordon treceti Prutul … si va încolonati spre Siberia!” Dar si omorul prin imprudenta se pedepseste. Norocul lui a fost ca românii sunt prea indulgenti, într-o alta tara ar fi fost detronat imediat.

    §3 este circumstantial – se prea poate, dar Churchill nu s-a lasat niciodata încurcat de Parlament si dominioane atunci când a trebuit sa faca ceva sau sa-i promita ceva lui Stalin. De altfel, nici americanii n-au o procedura mai putin birocratica :). Deci, chiar daca Constantiniu are dreptate, acest lucru n-a contat în practica, decât eventual ca o scuza.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s