„Ultima soluţie: o nouă revoluţie”

 «Conform articolului 54 din Constituţia României, „(1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră”. De asemenea, articolul 55 spune: „(1) Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România”. Astfel, dacă cei care au depus jurământul de a face acest lucru nu o fac, atunci noi trebuie să o facem în locul lor! Nu suntem aici pentru că vrem, nici măcar pentru că avem dreptul, ci pentru că avem obligaţia de a ne apăra ţara»

(discursul care, în opinia mea, a fost cel mai bun din Piaţa Universităţii de ieri)

Dragă Răsvan,

Ca martor al evenimentelor de Bucureşti din ieri, îţi pot spune cam ce s-a întâmplat:

După cum şti, motivul care a impulsionat protestul din Piaţa Universităţii a fost situaţia din satul Siliştea, comuna Pugeşti, judeţul Vaslui, unde 200 de oameni (copii, tineri şi bătrâni) au ieşit pentru a-şi apăra proprietăţile şi traiul, blocând accesul utilajelor ce urmează să fie instalate în vederea începerii exploatării gazelor de şist, prin metoda fracturării hidraulice, de către o companie străină (Chevron).

O cronologie poţi citi pe HotNews şi pe Adevărul. Eu voi povesti ce-am văzut eu, cu ochii mei (voi încerca să fiu corect şi obiectiv – descriind şi aspectele mai puţin convenabile):

  • Am ajuns ieri pe la 19:30 (cu părinţii). Oamenii stăteau de carosabil, ocupând 2/3 din stradă (Bulevardul Magheru). O coloană de jandarmi îi limita la stânga, ţinând liber restul de 1/3 din stradă (pentru ce motiv, nu ştiu, pentru că nu trecea nicio maşină). Erau mai mulţi oameni cu portavoce (aceaşi care animă piaţa din prima zi).
  • Răspunzând întrebării „Ce soluţie au oamenii din piaţă” (ridicată de o doamnă la Realitatea Tv), s-a scandat „Ultima soluţie: o nouă revoluţie!”.
  • A fost aspru criticată doamna Monica Pop (directorul Spitalului de Oftalmologie Bucureşti), pentru declaraţiile din acea seară de la Realitatea Tv („cianura şi gazele de şist nu afectează sănătatea oamenilor”, „e bine să fie create locuri de muncă”). [La aceeaşi emisiune, Silviu Mănăstire şi Bogdan Ficeac au spus lucruri destul de descuranajte: 1. exploatările Chevron sunt sprijinite de Washington – de aceea, nici un politician nu va risca oprirea lor; 2. acordurile date Chevron durează 35 de ani şi nu pot fi anulate decât cu plata despăgubirilor; 3. există, totuşi, o situaţie încurajantă: datorită înăspririi legislaţiei în Lituania, Chevron a renunţat la exploatarea de gaze de şist din acea ţară baltică]
  • Printr-un alt discurs s-a desfiinţat marota „independenţei energetice”:

«După cum ştiţi, Franţa a interzis exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică PRIN CONSTITUŢIE. Politicienii noştri au explicat acest lucru astfel: „Franţa îşi permite pentru că are energie nucleară” […] Dar şi România are centrala atomonucleară de la Cernavodă! Şi am mai putea construi două reactoare, dar n-am făcut-o. De ce? Pentru că nu mai avem industrie! Şi atunci, ce să facem cu gazele de şist? Deci lăsaţi marota asta, să avem independenţă energetică!»

  • Într-o luare de cuvânt sentimentală, o domnişoară a spus că „resursa strategică adevărată nu este nici aurul, nici argintul, nici petrolul, nici gazele de şist, nici metalele rare. Este APA. Fără apă, nu putem trăi. Ori, prin exploatarea gazelor de şist se poluează chiar această rezervă vitală de apă”.
  • S-a criticat şi demiterea prin fax a directorului general al Institutului Geologic din România (Ştefan Marincea), care luase poziţie împotriva proiectului RMGC;
  • Pentru situaţia din Pungeşti, s-au cerut mai multe demisii: a prefectului judeţului Vaslui (Radu Renga), comandatului Jandarmeriei Vaslui (Paul Smântână) şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui (Dumitru Buzatu), care a acordat autorizaţia Chevron pentru constriuirea primei sonde (3 octombrie a.c.);
  • S-a anunţat că în acea seară urmează să plece un autocar spre Pungeşti (din faţa Teatrului Naţional). Şi sâmbătă urmează să se facă o plecare (cu biletul dus-întors de 50 de lei). 
  • Atitudinea faţă de jandarmerie a fost deosebit de ostilă: s-a strigat de mai multe ori „Jandarmeria apără hoţia!”. După cererea demisiilor, un domn bărbos a spus, apăsat, că: „Nu cred că ar fi rău dacă chiar S-AR DESFIINŢA Jandarmeria Română” – „aceşti criminali care omoară oameni”. Jandarmii au rămas drepţi şi nu au reacţionat în vreun fel.

……………

  • După 20:20, oamenii au plecat pe Magheru – au trecut pe lângă Ministrul de Interne (unde au cerut demisia ministrului Radu Stroe), Academia Română (unde au strigat „Academia salvează România”), apoi au ajuns la Palatul Victoria (unde au strigat „Jos guvernul trădător!”). Noi am ajuns mai devreme (cu maşina) şi am văzut cum în Piaţa Victoriei a fost redirijată circulaţia pentru a asigura perimetrul protestelor. Când au ajuns protestarii (pe la 21:00), jandarmii au făcut o coloană în faţa Palatului Victoriei.
  • E adevărat, s-a arătat „degetul mijlociu” de către mai mulţi oameni (spre Guvern) şi s-a strigat „Get the fuck out”. 
  • La un moment dat, s-a cerut un moment de reculegere pentru bătrânul din Pungeşti care ar fi murit (Costache Spiridon), apoi s-a strigat „Asasinii!”; totuşi, citesc acum că, în fapt, bătrânul nu a murit (deşi se află într-o stare gravă).
  • Pentru că unei doamne i s-a cerut să se legitimeze, oamenii s-au supărat şi şi-au scos buletinele, arătându-le spre jandarmi.
  • Pe la 21:30, oamenii s-au pus din nou în mişcare, luând-o pe Kiseleff. Jandarmii au grăbit pasul spre a le bloca intrarea, şi protestarii au început să alerge; unii au reuşit să treacă. Jandarmii au făcut o coloană, dar – la un moment dat – au fost împinşi din ambele părţi (din spate – de oamenii care au trecut, şi din faţă – de oamenii care voiau să treacă); au mai trecut şi alţii şi, în fine, protestarii au început să meargă pe Kiseleff.
  • În timpul împingerilor înspre jandarmi, unei bătrâne i s-a făcut rău şi a fost luată de salvare. O văzusem dinainte: era calmă (aproape senină), nu zicea nimic, era îmbrăcată ca o măcuiţă (acoperită cu basma neagră) şi avea o pancartă cu „Stop fracking”.
  • După s-a intrat pe Kiseleff – pentru că se apropia ora 22:00 – am plecat acasă. 

În continuare, citesc pe HotNews că s-a trecut pe la reşedinţa ambasadorului SUA („Daca nu rezolvati problema, Bucuresti devine Atena!”), sediul PSD, au trecut pe sub Arcul de Triumf (un moment interesant: „o parte au intonat rugaciunea Tatal nostru, iar ceilalti manifestanti i-au huiduit. Apoi au cintat toti la unison imnul Desteapta-te Romane”; adică unii sunt patrioţi, dar nu şi credincioşi?), apoi la sediul TVR, şi, în fine, s-au întors la Piaţa Universităţii (unde numai ploaia i-a risipit).

…………..

Imagini alb-negru pot fi văzute aici (foto: Cristian Alexe). O relatare a evenimentelor a fost făcută şi de o studentă la economie şi de un domn semnând „Mircea Alpino”. Aurel Manea a descris momentul dezolant de la Arcul de Triumf.

_________________

P.S.: Cred că şi astăzi vor continua protestele, pentru că politicienii ne dau motive în fiecare zi (noua majoritate în favoarea proiectului din cadrul Comisiei pentru Roşia Montană – care a votat împotriva respingerii proiectului cu 9 la 7 – este unul dintre motive).

Update! Chevron anunţă suspendarea activităţii în comuna Pungeşti. Oamenii sunt, totuşi, neîncrezători.

Update 2 (2 decembrie 2013! Aparent, Chevron şi-a reînceput activitatea în Pungeşti.

Anunțuri

11 comentarii

Din categoria Atitudini

11 răspunsuri la „„Ultima soluţie: o nouă revoluţie”

  1. UNH

    „adică unii sunt patrioţi, dar nu şi credincioşi?” Nu inteleg ce are sula cu prefectura? Trebuie sa fiu campion la pupat cadavre (moaste) ca sa imi iubesc tara? Per ansamblu religia, in frunte cu casta de smenari (Biserica) au educat neamul asta sa traiasca in genunchi.in fata „celor alesi”.. Daca vor sa se roage sa o faca acasa. Nu are ;legatura cu miscarea civica.

  2. Dragă domnule „UNH”: Eu am spus „credincios”, nu „religios” – manifestarea împotriva unor elemente de cult creştin-ortodox poate surprinde mai puţin, dar rugăciunea „Tatăl nostru” are o altă semnificaţie.
    Din câte am aflat (nu trăiam pe atunci), şi în Piaţa Universităţii 1990 s-a intonat rugăciunea „Tatăl nostru” în cor. Ce ar motiva o disociere absolută între civism şi spiritualitate? Şi de ce aţi răsfrânge vina (prea)multor prelaţi ai BOR asupra creştinismului întreg?

  3. Dragă Tudor, mulţumesc pentru reportaj. E foarte sintetic şi m-a făcut să „văd” mai bine decît la TV (Realitatea şi Naşul) cum e, de fapt, acolo.
    Se pare că niciodată nu va fi la noi ceva de catifea.
    Cred că vor acţiona destule forţe aşa-zis din partea demonstranţilor care să denatureze mesajul şi să compromită manifestaţiile.
    Noi nu ne-am făcut curăţenie în casă. Structurile de securitate s-or mai fi schimbat, dar mentalităţile au rămas aceleaşi.
    Am văzut astăzi, la TV, reportaj cu atacul asupra ministrului culturii. A fost un pretext să-i văd iar moaca acestui individ numit Ponta, fiind ultragiat de violenţele respective.
    Începe să semene cu 13 iunie 1990.
    Îmi pare rău că liberalii s-au aliat cu cine nu trebuia. Spun asta pentru că sunt membru liberal. Unul oarecare, oricum, dar asta este.
    Păcat. Să vedem ce-o să mai iasă.
    Spunea Banciu la emisiunea lui că Ponta va face ce-i spun americanii. Cred că are dreptate.
    Cum va reacţiona lumea?
    Aici e un mare mister. Nu ştiu cum e pe la voi, dar aici e o sărăcie cumplită. Şi, mai ales, lipseşte speranţa.
    Mulţumesc, încă o dată, pentru postare. Mă ajută enorm, mai ales să nu spun prostii, în necunoştinţă de cauză.
    Salutări şi părinţilor tăi.

  4. Dragă Răsvan,
    Într-adevăr, şi mie mi se pare că situaţia se tensionează. Protestele civilizate de până săptămâna trecută au început să se radicalizeze, după situaţia din Pungeşti.
    Aseară (din ce am urmărit în înregistrări, din declaraţii şi relatări) nu cred că a fost o acţiune diversionistă, ci aceaşi tineri de până acum – cei „mai activi” (am recunoscut câţiva „megafonişti”). Deşi a întrerupt un eveniment de cultură („Cafeneaua critică”, cu Ion Bogdan Lefter – având drept subiect „Starea culturii româneşti în 2013”), acţiunea nu a debutat violent – ci ca, cel mult, o „întrerupere terorizantă” (într-adevăr, probabil nu căutau dialogul, ci exasperarea ministrului Barbu); continuarea (nu atât blocarea maşinii, ci crăparea lunetei – făcută aparent de o singură persoană, cu pumnul; ea s-ar fi spart când ministrul a închis maşina) cred că a fost nedorită şi regretabilă (şi este „exploatată din plin” de autorităţi, pentru a inhiba protestele). Un incident similar a suferit dl. Barbu şi la Cluj-Napoca (13 septembrie) – când i-au înconjurat maşina şi au strigat; totuşi, a reuşit să plece repede. Se înţelege că domnia sa nu este perceput drept „nevinovat” referitor la proiectul Roşia Montană, ci este considerat foarte culpabil (am înţeles că este acuzat că a blocat includerea Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO – ceea ce ar asigura protejarea zonei).
    Şi Preşedintele va face ce-i spun americanii: asta îmi sugerează, cel puţin, primierea vicontelui Étienne Davignon, pe care presa de la noi l-a numit „liderul grupului Bilderberg” (deşi am înţeles că mandatul lui a durat între 1998-2001, acum nemaifiind el „liderul oficial”). Tot ieri, domnul Băsescu a susţinut nu doar marota „independenţei energetice”, ci chiar a exportării ei în Ucraina (deşi gazul extras de Chevron nu de va aparţine nouă….).
    Ce-o urma, om trăi şi om vedea….

    Salutări familiei!

  5. Romanul de azi nu are gradul de maturitate politica pentru a face in locul celor indrituiti ceea ce ei ar trebui sa faca. Nu se substituie puterii in exercitiu pentru ca in forul sau interior el ramane un legalist. De la puterea in exercitiu asteapta indreptarea. Altfel suna a nesupunere. Romanul, masele in general, stiu ce nu vor, or, in stadiul actual , in lipsa unui spirit civic si implicit a unei maturitati politice, nu cred ca stie cu certitudine ce mai vrea. Singurele noastre certitudini sunt in trecut: Cum nu vii tu, Tepes Doamne!, sau: Stefane, Maria Ta! Exceptie face doar Garda de Fier, singura organizatie politica de la noi ai carei membri au luat soarta tarii in propriile maini si nu oricum: doar cu pretul propriei lupte, jertfe si suferinte, si nu cu oricine: cu oculta mondiala. Si a devenit o paradigma istorica. Codreanu a fost cel mai urmat lider politic dupa ce n-a mai fost in viata. Singura generatie de la noi care si-a vazut implinite nazuintele a fost cea a pasoptistilor, numai ca ea era de inspiratie masonica, cu tot aportul nationalist imprimat de Ion C Bratianu.

  6. Acum incep sa inteleg anumite substraturi. Nu mai e nevoie de nici un comentariu, de nici un dialog. Politica echilibrului…

  7. Nu poate exista o revolutie autentica animati de temeri la auzul numelui Garzii de Fier. Altfel e facuta cu voie de la politie. Noica a spus o vorba mare cat o paradigma istorica: Miscarea Legionara, singura contra careia Caragiale nu poate nimic.

  8. „Când ai natură de luptător […] rişti la un moment dat să rămâi omul unui unic gest. «Ştiţi, eu sunt cel care…». Eu, de pildă, puteam ajunge să spun: «Ştiţi? Eu sunt cel care am votat contra constituţiei lui Carol!». Pentru că în 1938 (eram la Sinaia), am votat într-adevăr împotriva constituţiei lui Carol. Am fost întrebat de ce am făcut-o şi am ajuns să răspund în scris. De ce? Ca să-mi câştig dreptul de a vota şi contra constituţiei legionare, am răspuns. Voiam în felul acesta să-mi afirm independenţa […]” – CONSTANTIN NOICA, în „Jurnalul de la Păltiniş” (Gabriel Liiceanu) – înscrierea din vineri, 8 mai 1981

  9. Am fost gresit inteles. Singurii care s-au angajat pe linia unei revolutii autentice au fost legionarii. Ei n-au avut niciodata nimic de castigat. Au riscat totul. Si pe termen lung. I-am vazut si eu pe manifestantii din 2013 si trebuie sa spun ca nu pareau a fi oameni care sa duca grija zilei de maine sau sa aiba vreo temere. Protestele din ianuarie 2012? Sunt altceva. Acolo se gaseau in majoritate oameni nevoiasi si necajiti.
    In 1938 au fost mai multe gesturi singulare. Dr. Serban Milcoveanu, presedinte UNSCR, Victor Biris, procuror si probabil au fost cu mult mai multe. Au votat pe fata contra constitutiei teroriste a lui Istrate Micescu.
    E greu de spus daca oamenii de azi mai sunt capabili de a fi oamenii unui unic gest.
    Nu e bine sa fie temperat elanul adolescentilor. Daca sunt intre ei si dintre cei care l-au citit pe Noica inseamna ca au o educatie solida.
    Prof. Djuvara, al carui discurs despre 23 august 1944 si-a schimbat centrul de greutate, trecand de la Antonescu la fostul rege – metamorfoze -, l-a cunoscut pe Noica la Paris, pe cand era la studii. Exista o efervescenta nemaipomenita printre studentii legionari, dar cand aparea Noica se potoleau toate spiritele. A fost un spirit ales.
    De citit ar fi mai fi Ilariu Dobridor, aproape uitat astazi. Un formator al generatiei interbelice.

  10. Pingback: Recapitulare (23) “Vrem cultură, nu cianură” | tudorvisanmiu

  11. Pingback: Un gând trecător despre “Uniţi Salvăm” | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s