Eu oi fi onest ori sclav? Cauza care merită

Dragă Răsvan,

E adevărat că se întâmpla ca, de fiecare dată când îţi adresez o postare, să fii într-un moment în care scrii articole foarte interesante (adică tot timpul 🙂 ). Totuşi, am văzut ieri o „luare de poziţie” a unui jurnalist foarte cunoscut care m-a pus pe gânduri [*]:

Încep prin a-ţi mărturisi că ieri, pe ploaie, am fost în Piaţa Universităţii. Frig nu era, doar… ploua. Am stat o oră. E adevărat că, la ora 20:00, în Piaţă nu erau mai mult de 100 de oameni. Dar asta pentru că alte câteva sute porniseră de la ora 18:00 de la Titan în marş spre Universitate; au ajuns în Piaţă la 20:30 (noi, cei de acolo, i-am întâmpinat). La 21:00 am plecat (şcoala….); ei au mai stat. 

Am auzit ieri un protestar care, indignat, se întreba: „Da, câteva ONG-uri au luat bani, dar ce, pe mine m-a plătit Soros?”. Câţi ori fi oneşti şi câţi or fi plătiţi? Cei care ies în ploaie or fi cei sinceri, iar „naimiţii banilor” sunt zecile de mii care vin când e frumos afară?

Ieri, Preşedintele României a spus un lucru care, în logica lui gică-contra, ar însemna că este o minciună:

  • Nu Soros trimite ONG-urile în stradă.
  • „Aici (cel împotriva proiectului la Piaţa Universităţii – n.m.) este un protest curat, acolo (cel pentru proiect, de la Roşia Montană – n.m.) este unul fabricat.” 

Nu ştiu câţi dintre protestari sunt oneşti. Mi-ar plăcea să cred că toţi sunt, doar că unii ies şi-n ploaie, alţii nu.

***

Imaginea pe care o oferă Mihai Gâdea este, pentru mine, copleşitoare:

La cel mai mare protest pentru Roşia Montană (15 septembrie) s-au adunat în Bucureşti numai 20:000 / 25:000. Atâta lume ar fi fost adunată, se pare, doar „cu banii lui Soros, cu toate organizaţiile lui Soros, cu toate organizatiile ICR-iste băsiste”. 

În schimb, la concertul de la Craiova organizat de Antena 3, la împlinirea a 8 ani de existenţă (11 iulie), s-au adunat aproape 60.000 de oameni, care, pur şi simplu, „au răspuns la chemarea Antenei 3”. 

Intrând în logica moderatorului, pe mine mă jenează un gând: că pentru salvarea Roşiei Montane trebuie plătiţi oameni să vină, în schimb, pentru apărarea Antenei 3 şi a persoanelor care lucrează la acest post de televiziune, oamenii vin din convingere.

Asta ar însemna că Antena 3 este o cauză care merită mai mult decât Roşia Montană.

Un post de televiziune merită mai mult decât o comunitate, un patrimoniu milenar, resursele ţării, statul de drept.

Ce priorităţi…. interesante! 

___________

Notă: [*] Înregistrarea a fost scoasă de pe YouTube (Antena 3 a revendicat „copyright”), însă se poate vedea la emisiunea Naşul Tv de ieri (între 3:18:22 şi 3:20:12).

Văd că şi pe HotNews poate fi văzută (integral).

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria Atitudini, Jurnal

3 răspunsuri la „Eu oi fi onest ori sclav? Cauza care merită

  1. Ioan Cadar

    Felicitări pt. simţul civic!

  2. Pingback: Recapitulare (22) O lună de proteste | tudorvisanmiu

  3. Pingback: Un gând trecător despre “Uniţi Salvăm” | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s