O floare pentru Nicolae Mavrogheni, un „personaj paradoxal”

MavrogheniRealizez aici un modest rezumat al Conferinţei „O floare pentru Mavrogheni”, care a avut loc astăzi (20 iulie 2013, ora 11:00), în faţa Muzeului Ţăranului Român (intrarea de pe Şoseaua Kiseleff, care astăzi era închisă „pentru sport şi mişcare în aer liber”, cum se obişnuieşte în fiecare an).

Subiectul conferinţei, propus de moderatorul ei (dr. Șerban Anghelescu), a fost, bineînţeles, domnitorul Nicolae Mavrogheni (1786 – 1790), un „un domnitor care și-a pus amprenta asupra acestui loc”, şi despre care am încercat să scriu, într-un articol mai vechi.

Pe lângă dl. Şerban Anghelescu, a vorbit prof. dr. Silviu Angelescu, autorul romanului „Calpuzanii” (1988, Ed. Cartea Românească), care îl include pe Nicolae Mavrogheni ca personaj (dar nu protagonist). Celălalt invitat, prof. dr. Nicolae-Şerban Tanaşoca, a absentat de la conferinţă. A fost semnificativă participarea directorului muzeului, dl. Virgil-Ştefan Niţulescu.  

Locaţia aleasă este semnificativă, pentru că Mavrogheni chiar „și-a pus amprenta asupra acestui loc”, care nu este doar Bucureştiul (în general), ci chiar spaţiul în care se află astăzi şi Muzeul Ţăranului Român – spaţiu care nu exista înaintea domniei lui Mavrogheni [*], el apărând în cadrul unui proiect de extindere a capitale (care, până atunci, se întindea doar până la Calea Victoriei).

Câteva idei de la conferinţă:

  • Mavrogheni a fost văzut în epocă fie ca un mostru (varianta Ienăchiță Văcărescu), fie asemuit cu eroii greceşti (varianta unor boieri/cărturari). Între aceste două extreme se află Pitarul Hristache (cu a sa „Istorie a faptelor lui Mavroghene-Vodă şi a răzmeriţei din timpul lui…”), cronicar al epocii, care a încercat să realizeze un portret al domnitorului pornind de la opiniile contemporanilor săi asupra lui – pe care le-a rezumat astfel: „Unii ziceau că-i om bun; Cei mai mulţi, că e nebun […..]”. Totuşi, trebuie avute în vedere atât „cartea albă” cât şi „cartea neagră” a domniei sale.
  • Mavrogheni nu a fost fanariot, în sensul în care provenea nu din rândul fanarioţilor (care erau împotriva lui), ci dintr-o familie de ţărani din arhipelagul Mediteranean. A avut o evoluţie destul de spectaculoasă: de la pirat, la dragoman, la domnitor al Ţării Româneşti. A avut şi o cădere pe măsură: decapitat în Bulgaria, pentru acuze care s-au dovedit ulterior mincinioase. Ulterior, capul său tăiat a fost aruncat în mare, pentru a corecta greşeala de i s-ar fi adus (prin uciderea pe nedrept). 

  • Domnia sa a fost scurtă, iar din patru ani (1786 – 1790), numai în primii doi a avut timp de reforme (1786-1787), în ceilalţi fiind prinşi cu războiul împotriva austriecilor şi ruşilor (1787-1790). Marile sale merite (cartea albă) sunt măsurile „constructive” (ex: crearea primei reţele de alimentare cu apă, printr-un sistem de conducte), încurajarea ordinii (prin grelele pedepse pe care le dădea pentru infracţiuni – inclusiv tragerea în ţeapă; a preluat măsura lui Vlad Ţepeş de a cere oamenilor să-şi lase uşile caselor deschise, pentru ca hoţii să intre şi să fie imediat prinşi), adunarea unei oaste valahe (iniţial de 10.000 de oameni; aceasta ar fi ajuns, eventual, la sute de mii de oameni; oastea lui Mavrogheni a fost prima a Ţării Româneşti de la Constantin Brâncoveanu încoace, din 1714). 
  • Totuşi, aceste merite nu ar fi fost posibile în absenţa unor aspecte care formează „cartea neagră”: de exemplu, „boierea pe parale”, adică dădea funcţii publice contra unor sume (practică care a încurajat corupţia), plătite, totuşi, ca un „bir în avans”. În acest fel s-a adăugat boierimii iniţiale mii de alţi „nou-veniţi”, lucru care i-a supărat pe „cei dintâi”. În fine, sistemul fiscal dezvoltat de Mavrogheni avea şi o parte pozitivă: nu era „prădat” (cum se întâmplă cu bugetul statului, în prezent). Acest lucru l-a făcut pe dl. Silviu Angelescu să afirme [răspunzând d-lui. Virgil Niţulescu] că nu ne-a rămas cât (şi ce) trebuie din „spiritul lui Mavrogheni”, care ar fi necesar să fie introdus în cârmuirea statului din zilele noastre.  
  • O altă „bilă neagră” este faptul că, deşi încuraja ordinea, el însuşi nu o respecta întocmai (în exprimarea d-lui, Angelescu, având „plăcerea sadică” de a ieşi din aceasta). Avea multe bizarerii, una dintre ele fiind curioasa sa apariţie în public, stând tolănit într-o caleaşcă trasă de doi cerbi (sic!) [1] cu coarne de aur, mânaţi de slugi zgomotoase şi urâte.
  • În fine, domnii Şerban Anghelescu şi Silviu Angelescu au realizat şi o paralelă între Nicolae Mavrogheni şi Nicolae Ceauşescu. Dl. Anghelescu a insistat pe megalomania care i-a caracterizat pe amândoi (amândoi au fost asemuiţi de unii lăudători cu soarele), dl. Angelescu, pe faptul că amândoi au fost comandaţi pe baza unor acuze care s-au dovedit ulterior false, întrebându-se, dacă Mavrogheni a fost eventual reabilitat, cât va mai dura până se va întâmpla acelaşi lucru cu Ceauşescu.  
  • Mavrogheni a avut o soţie, Mărioara (pe care ar fi exilat-o în Bulgaria), şi 7 copii (4 băieţi şi 3 fete).  

Eu, personal, am avut o singură decepţie la această conferinţă: că nu s-a menţionat detaliul (amuzant, în opinia mea) că Mavrogheni a acordat o funcţie publică propriului său cal (de clucer şi căminar), pe modelul lui Caligula. Acest lucru mi se pare culmea extravaganţei sale 🙂

……..

Observaţii: [*] Printre construcţiile ridicate aici se numără: Biserica „Izvorul Tămădurii” (astăzi pe strada Monetăriei), Spitalul „Finaltropia”, un chioşc unde asculta plângerile oamenilor simpli, câteva cişmele. 

[1] Dl. Silviu Angelescu a precizat că nu era vorba de cerbi, ci de reni. Motivul este că, spre deosebire de cerbi, renilor nu le cad coarnele.

______

Notă: O importantă lucrare privindu-l pe Mavrogheni este reunirea mai multor scrieri despre acest domnitor ale Gheorghe Ionescu-Gion (n. 1857 – d. 1904), apărută post-mortem sub titlul „Nicolae P. Mavrogheni – O poznă a firii” (Editura Compania, 2008). „O poznă a firii” este o sintagmă folosită de Ienăchiţă Văcărescu în descrierea domnitorului. 

P.S.: Referitor la romanul său („Capulzanii”), dl. Angelescu a precizat că s-ar putea să mai apară o a III-a ediţie, alături de o continuare (volumul II).

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Istorie si Civilizatie, Jurnal

2 răspunsuri la „O floare pentru Nicolae Mavrogheni, un „personaj paradoxal”

  1. Pingback: Recapitulare (20) | tudorvisanmiu

  2. Georgescu Mihai

    Cum de s-a infiintat casa scoalelor la Parohia Mavrogheni ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s