Misterele Dunării

Acum câteva zile, dintr-un blogroll în altul, am descoperit blogul „Misterele Dunării”, al cărui autor este Nicolae C. Ariton [*], profesor la Grupul Şcolar Tulcea. Deşi, după cum arată „un mic CV literalizat” apărut în www.ziaruldetulcea.ros-a născut [….] într-un sat de la granița dintre Buzău și Vrancea”, domnia sa s-a relocat în oraşul Tulcea din 1963 (când avea 5 ani), „lăsând apa Râmnicului Sărat, în care se scălda vara (și aduna pietricele iarna) pentru valurile Dunării”, şi asumându-şi identitatea de „tulcean” mai profund chiar decât destui alţi cocitadini ai săi 🙂

Relaţia dintre subsemnatul şi dl. Ariton a debutat cu bucuria descoperirii reciproce a blogurilor noastre (al meu fiind „Amintiri de carton”, incluzând memoriile bunicii materne, care este tulceancă), în contextul în care – în cuvintele domniei sale – tulcenii care se ocupă cu istoria orașului lor, în general, și a familiei, în principal, sunt extrem de rari” (cel puţin pe internet).

Autorul precizează scopul blogului ca fiind acela de a prezenta „geneza unei serii de romane pline de aventuri şi suspans, a cărăr acţiune se petrece la Tulcea, Sulina, Babadag şi în Delta Dunării” (cărţi care fac parte din sub-genul literar ficţiune istorică sau thriller istoric). Perioada aleasă este cea a anilor 1870, dinainte de Războiul de Independenţă (1877-78), adicâ când Dobrogea era încă sub ocupaţie otomană, sub forma unui sageac al provinciei Rumalia, al cărei capitală era oraşul Tulcea (supranumit „Micul Istanbul”), a cărui istorie este „mai mult decât interesantă”.

Citind detaliile foarte interesante din istoria Tulcei pe care le oferă profesorul Ariton, putem uşor constata că domnia sa este foarte bine documentat, încât am crede că studiază istoria oraşului de-o viaţă. Totuşi, până acum câţiva ani, stilul care l-a atras era cel Science Fiction. Într-adevăr, ne putem întreba: cum s-a putut ca „dintr-un înfocat pasionat de science-fiction, cu scrieri despre viitor, să ajungă un scriitor de thriller istoric și amator de trecutul Tulcei?”. Pasiunea care a motivat ultimul său proiect, „Misterele Dunării”, se pare că are o sursă mai profundă decât ataşamentul faţă de oraşul în care s-a stabilit (Tulcea).  Aflăm, din acelaşi „CV literalizat” citat mai sus, că „totul se datorează unor lecturi întâmplătoare și dorința de a povesti tulcenilor cât de fascinată este povestea orașului lor, aflat cândva la granița dintre Imperiul Otoman și Europa”. „Documentându-se pentru roman, a descoperit cu uimire că istoria Tulcei și a locuitorilor săi este mai interesantă și palpitantă decât a oricărui roman de aventuri”.

„Tulcea este ca o prefrumoasă cadână cu fața acoperită de vălul istoriei. Prea puțini sunt cei care s-au învrednicit să-l ridice pentru a-i vedea adevărata frumusețe, ascunsă sub pânza de borangic a timpului.”

Tulcea, 1870 (1)Cărţile d-lui. prof. Ariton nu sunt doar ficţiuni pe fundal istoric. De la început, citind întrebările pe care le ridică domnia sa în primul volum din seria „Tulcea, la 1870….”, ne vom da seama că este vorba despre un lucru extrem de serios. Privind titlul primului volum, Adevărata poveste a lui Nifon Bălășescu, Ismail Bey și Charles Hartley” (sublinierea mea), ne putem întreba care este „adevărata poveste”? Ei bine, fundalul istoric sigur este „adevărat”, cei trei protagnoşti fiind figuri importante ale istoriei nord-dobrogene (teologul Nifon Bălăşescu, devenit ctitor de şcoli în Tulcea; mutasefirul Ismail Bey, realizatorul unor reforme menite să modernizeze oraşul; şi inginerul Sir Charles Augustus Hartley, coordonatorul lucrărilor hidrotehnice la Canalul Sulina – prin a cărui realizare s-a făcut şi ultima porțiune a Dunării navigabilă).  În rest, „poate unele răspunsuri sunt fantasmagorice, fără nici o bază reală, pentru că, de fapt, tot acest volum nu este altceva decât o capcană pentru cititori, cu scopul de a-i face să citească cu sufletul la gură despre istoria Tulcei”, recunoaşte autorul. Chiar şi aşa, după cum afirmă bloggerul tulcean Dan-Cristian Munteanu (care a scris o recenzie a primului volum), deși nu este „neapărat un volum adevărat de istorie, reprezintă unul dintre cele mai frumoase exerciții de povestire a istoriei”, fiind „o adevărată comoară”.

Autorul recunoaşte că, prezentând viaţa celor trei mari oameni (Bălăşescu, Ismail Bey şi Sir Hartley), a neglijat legătura acestora cu societăţile secrete. „Motivul este acela că nu sunt un adept al scenariilor complotiste, care susțin că în spatele tuturor evenimentelor istorice există forțe oculte care le-au regizat.” Totuşi, autorul recunoaşte influenţa mişcării masonice, în care toţi cei trei au fost implicaţi: Nifon Bălăşescu a făcut parte din grupul de masoni condus de Nicolae Bălcescu („Frăţia”), Charles Hartley a devenit membru într-una din lojele masonice engleze încă de la 20 de ani (ar fi trecut apoi în cea scoţiană), iar Ismail Bey a fost unul dintre protagoniştii de la Revoluţia Turcă din 1908 – organizată de grupul „Jeunes Turcs” cu implicarea membrilor lojei Grand Orient de France (cum în urma acestei revoluţii a devenit Preşedintele Camerei Deputaţilor, prin deducţie se poate conchide că şi acesta a aparţinut masoneriei). „[….] mai subliniem doar ideea că departe de noi gândul de a transforma realizările celor trei personalități tulcene doar în rodul activității lor masonice. Așa cum se întâmplă de obicei în viață, pur și simplu cei trei au fost niște oameni deosebiți, plini de har și, printre altele, și puțin masoni. În acele vremuri, francmasoneria reușea să atragă ca mierea tinerii deosebit de capabili, prin atmsofera plină de mister pe care o cultiva, asemănătoare cu ce din blogul nostru misterele dunării…” (autorul). În fine, concluzia domniei sale este că „masoneria reprezintă o formă fără fond, excelent organizată şi care atrage elitele prin ritualuri complicate, simboluri oculte şi prin foarte mult mister” (aici).

tulcea, 1870 (2)Al doilea volum din seria „Tulcea, la 1870….” este intitulat „Nemaipomenitele întâmplări trăite de Nichifor de Carpat și Said Pașa”. De data aceasta, perioada aleasă este mai târzie (iarna premergătoarea Războiului de la 1877-78), iar protagoniştii – personalităţi istorice – nu mai sunt toţi personaje pozitive: Said Paşa, guvernatorul Dobrogei, este antagonistul (hotărât fiind să bombardeze Tulcea pentru a distruge „cuibul de intriganţi” ce complotau împotriva Imperiului Otoman – alcătuit din aproape totalitatea locuitorilor oraşului), iar Nichifor de Carpat, ierarh al Mitropoliei Turcii, este protagonistul (care venea să apere creştinii tulceni şi bisericile lor de războiul ce se anunţa), angajaţi într-o confruntare epică care atinge dimensiuni profunde – primul, apărător al unui imperiu muribund, celălalt, al unei credinţe milenare.

____

coperta-pierdut-in-tulcea9Dar prof. Ariton nu a scris sau va fi să scrie numai „Tulcea, la 1870”, ci şi o altă serie, intitulată chiar „Misterele Dunării”. Citind „synopsisul” (partea întâi, partea a doua), constat că primul volum („Pierdut în Tulcea”) pare mai puţin un exerciţiu istoric şi mai mult un thriller, tip dedectiv, iar protagonistul este un personaj fictiv (Aristotel-Platon Cantemir). Totuşi, sunt prezente şi personalităţi istorice: chiar Charles Hartley şi Nifon Bălăşescu! În fine, sună interesant, cu toate problemele ce au suvernit în publicarea cărţii (pe care nu ar mai avea sens să le preiau aici)….

Semnificativ este faptul că acest volum nu era încă scris la pornirea blogului, şi că un al doilea volum (intitulat „Rătăcit în Sulina”) are să-i urmeze. 

Interesant (şi oarecum amuzant) este şi cum i-a venit autorului ideea să deschidă acest blog: urmând exemplul oferit de un prieten scriitor, Ştefan Caraman (care scrie sub pseudonimul „Kaos Moon”), care şi-a deschis un blog pentru promovarea cărţii sale, „Scrisori către Rita”. Din păcate (oare?), dl. Ariton nu a fost tocmai atent la cum a procedat, în fapt, acesta, însă cred că rezultatul obţinut de „Misterele Dunării” a fost, oricum, chiar dacă distinct, unul bun 🙂

____

În privinţa „bucuriei” d-lui. Dan-Cristian Munteanu la faptul că „multe aspecte ale istoriei nord-dobrogene sunt aproape pierdute o dată cu arhivele otomane și cu trecerea timpului”, rămânându-ne astfel „farmecul redescoperirii trecutului”, îmi permit să iau o altă atitudine, cea de istoric: este păcat să s-au pierdut atâtea documente. S-a ajuns, astfel, aproape la o situaţie dramatică: „Probabil că nici un alt mare oraş din România nu este atât de sărac în mărturii ale existenţei sale, aşa cum este Tulcea”, acest lucru fiind datorat fie răpirii, fie distrugerii arhivei dobrogene de către turci (care nu era deloc săracă, după cum arată dl. Ariton, otomanii având unul din cele mai bune sisteme arhivistice puse la punct”). „S-ar părea că problema documentelor oficiale se găseşte mai mult în perioada de după 1877, când administraţia a fost preluată de România: mai multe incendii, războaie etc.”

În fine, dintre toate personalităţile „scoase la iveală” pentru publicul larg prin romanele sale, cel pe care dl. prof. Ariton are marele merit de a-l fi conştientizat cel mai mult este Sir Charles Hartley, „Părintele Dunării” (despre el, v. [1], [2], [3]), directorul din partea englezilor a Comiei Europene a Dunării, „mama Tulcei”, conducătorilor lucrărilor de realizare a Canalului Sulina – care pe nedrept a fost uitat de tulceni (şi care, prin aceste romane, poate fi redescoperit).

Astfel, asemenea lui Dragoş Şerban, „vă recomand Misterele Dunării”, căruia „îi urez cât mai mulţi cititori de acum înainte”, pentru că „unul în plus sigur a câştigat!” 🙂

____

P.S.: Pentru iubitorii de „cancan politic”, atrag atenţia asupra celor scrise de dl. Ariton despre dl. Crin Antonescu, cu care domnia sa a fost coleg de liceu la „Grupul Şcolar” (liceul teoretic – unde studia dl. Antonescu, unit cu liceul industrial – unde studia dl. Ariton):

„Noi, băieţii de la industrial iubeam fetele de la teoretic şi îl uram pe Crin Antonescu. Pentru simplu motiv că elevul Antonescu avea voie să poarte părul lung, iar noi nu. [….] Când am luat atitudine privind acest aspect de discriminare de lungime de fir de păr, ni s-a explicat de către director că tovarăşul elev Crin Antonescu a obţinut premiul I la Olimpiada de istorie, faza naţională şi tatăl său (învăţător-profesor) a făcut o cerere pentru derogare de la regulamentul şcolar, în care fiul său să fie lăsat cu părul mai lung, pentru ai acoperi urechile. Adevărul că Antonescu Crin era un adolescent firav, cu nişte urechi puţin clăpăuge. Cerea a fost aprobată. „Dacă vreţi şi voi părul mare, trebuie să câştigaţi olimpiade naţionale şi să aveţi urechi clăpăuge”. Din acel moment nu l-am mai urât pe Crin Antonescu atât de tare: nu eram interesat nici să fiu olimpic la istorie şi nici să am urechile clăpăuge. Nu am înţeles însă de ce nu l-au iubit ceilalți tulceni, când a candidat pentru prezidenţiale. Ei nu au fost coleg cu el şi nici obligaţi să poarte păru scurt în liceu. Cu toate acestea, la alegerile din 2010, în oraşul său natal Tulcea, Crin Antonescu a ieşit pe locul al treilea, după Traian Băsescu, Mircea Geoană şi în unele circumscripţii chiar în urma lui Corneliu Vadim Tudor. Aceasta poate şi din motivul că prezidenţiabilul a uitat puţin de oraşul natal, pe care la neglijat din punct de vedere electoral, dar şi al tulcenilor care au talentul şi de a uita şi neglija în acelaşi timp. [….]”

………..

Notă: [*] Nicolae Ariton foloseşte în scrierea numelui său și inițiala tatălui (Constantin) deoarece mai există un scriitor Nicolae Ariton în Vaslui (n.20 august 1954, comuna Dăneşti, judeţul Vaslui).

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Jurnal

2 răspunsuri la „Misterele Dunării

  1. Pingback: Statistica lunară (20) Despre blogurile ,,cuminți“ | tudorvisanmiu

  2. Pingback: Recapitulare (20) | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s