Automanagementul

Am găsit în „Esenţialul” [*] un interesant articol intitulat „Automanagementul”, Peter F. Drucker (pp.59-84), publicat iniţial în ianuarie 1999. Acesta prezintă multiple referinţe istorice (lucru care este mult pe placul meu).

Printre alte aspecte cu privire la „automanagement”, autorul (Peter Drucker, scriitor, profesor şi consultant) enumeră şi un aspect destul de important: „a fi cititor sau ascultător”:

„Mult prea puţini ştiu că oamenii sunt fie cititori, fie ascultători şi că rareori sunt şi una, şi alta. Şi mai puţini ştiu în care dintre cele două categorii se înscriu ei înşişi. [….]” (p.65) 

Pentru a arăta „cât de dăunătoare poate fi o asemenea neştiinţă”, Drucker dă două exemple:

„Când Dwight Eisenhower era Comandantul Suprem al Forţelor Aliate în Europa, a fost răsfăţatul presei. Conferinţele sale de presă erau celebre pentru stilul lor – generalul Eisenhower dădea dovadă de control deplin la orice întrebare îi era adresată, fiind capabil să descrie o situaţie şi să explice o tactică în două sau trei fraze elegant formulate. Zece ani mai târziu, aceiaşi jurnalişti care îi fuseseră admiratori îl dispreţuiau făţiş pe preşedintele Eisenhower. Ei se plângeau că acesta nu răspundea niciodată la întrebări, ci bătea câmpii la nesfârşit despre alte subiecte. De asemenea, l-au ridiculizat constant pentru masacrarea gramaticii limbii engleze prin răspunsurile sale incoerente şi incorecte gramatical.

Se pare că Eisenhower nu ştia că e cititor, nu ascultător. Când era Comandant Suprem în Europa, consilierii săi aveau grijă ca fiecare întrebare venită din partea presei să fie formulată în scris, cu cel puţin jumătate de oră înainte de începerea conferinţei de presă. Apoi, Eisenhower deţinea controlul absolut. Când a devenit preşedinte, a urmat după doi ascultători, Franklin D. Roosevelt şi Harry Truman. Ambii ştiau că sunt ascultători şi ambii apreciau conferinţele de presă deschise. E posibil ca Eisenhower să fi considerat că trebuie să facă ce au făcut şi cei doi predecesori ai săi. Rezultatul a fost că el nu auzea niciodată întrebările pe care i le adresau jurnaliştii. Iar Eisenhower nu e nici măcar un caz excepţional de non-ascultător.

Câţiva ani mai târziu, Lyndon Johnson şi-a distrus mandatul de preşedinte, în mare măsură fiindcă nu ştia că e ascultător. Predecesorul său, John Kennedy, era un cititor care îşi formase un grup strălucit de scriitori pe post de asistenţi ai săi, asigurându-se că aceştia îi scriu buletinele informative înainte de a le discuta personal. Johnson i-a păstrat în echipa sa, iar eu au continuat să scrie. Se pare că el n-a înţeles niciodată niciun cuvânt din ce scriau ei. Totuşi, ca senator, Johnson fusese magistral; asta fiindcă parlamentarii trebuie să fie, mai presus de toate, buni ascultători.

Puţini ascultători pot fi transformaţi sau se pot transforma ei înşişi în cititori pricepuţi – sau invers. Ascultătorul care încearcă să devină cititor va avea soarta lui Lyndon Johnson, iar cititorul care încearcă să devină ascultător va avea soarta lui Dwight Eisenhower. Ei nu-şi vor îndeplini atribuţiile şi nu vor avea realizări.” (pp.65-67)

Interesant, de asemenea, de scriu Peter Drucker despre „Cum învăţ?”:

„[….] Mulţi scriitori de prim rang – Winston Churchill e doar un exemplu – au avut rezultate slabe la şcoală. Ei au tendinţa să-şi amintească anii de şcoală ca fiind o adevărată tortură. Totuşi, printre puţini dintre colegii lor de clasă îşi amintesc lucrurile în felul acesta. Nu le-a plăcut foarte mult şcoala, însă cel mault au suferit de plictiseală. Explicaţia e că scriitorii, de regulă, nu învaţă ascultând sau citind. Ei învaţă scriind. Fiindcă şcolile nu le permit să înveţe în acest fel, primesc note proaste.

Şcolile de pretutindeni sunt organizate pe premisa că există o singură metodă de a învăţa, aceeaşi pentru toată lumea. Dar să fii obligat să înveţi după metoda impusă de şcoală e un adevărat calvar pentru elevii care învaţă într-un mod diferit. Există probabil vreo şase metode diferite de a învăţa.

Sunt oameni, precum Churchill, care învaţă scriind. Unii învaţă făcând notiţe din abundenţă. Beethoven, de exemplu, a lăsat în urmă un număr enorm de caiete de însemnări, deşi el a afirmat că nu se uita niciodată pe ele atunci când compunea. Întrebat de ce le-a păstrat, se spune că ar fi răspuns: „Dacă nu-mi notez o idee urgent, o uit imediat. Dacă o trec într-un caiet de însemnări, nu o uit şi nu e nevoie să o mai caut niciodată”. Unii oameni învaţă făcând anumite lucruri. Alţii învaţă ascultându-se pe ei înşişi în timp ce vorbesc.  

Un director executiv pe care îl cunosc şi care a transformat o mică şi mediocră afacere de familie într-o compania de top în ramura sa industrială era unul dintre acei oameni care învaţă vorbind. Avea obiceiul să cheme în biroul lui întreaga echipă de directori o dată pe săptămână şi să le vorbească timp de două sau trei ore. Aborda chestiuni legate de politica firmei şi susţinea trei puncte de vedere diferite pentru fiecare chestiune în parte. Rareori le solicita asociaţilor săi comentarii sau întrebări; pur şi simplu avea nevoie de spectatori ca să se audă vorbind. În acest fel învăţa. Deşi e un caz destul de neobişnuit, învăţatul cu ajutorul vorbitului nu e în niciun caz o metodă ieşită din comun. Avocaţii de succes învaţă folosind aceeaşi metodă, la fel ca mulţi medici diagnosticieni (la fel şi eu). […]” (pp.67-68)

Mărturisire: Eu probabil sunt cititor (nu explic aici de ce) şi învăţ scriind (ex: pentru fiecare lecţie de la şcoală realizez o schemă/sinteză, pe care o învăţ astfel mai bine; am şi o semnificativă memorie vizuală, uneori ţinând minte anumite lucruri în funcţie de repartizarea lor în spaţiul caietului/schemei făcute de mine). 

………

Notă: [*] „Esenţialul” (Ed.Blizzkit, 2011, © Junior Achievement România, traducere de Cristina Popescu), volum din seria HBR’s 10 Must Reads (10 cele mai bune articole din „Harvard Business Review” pe tematica aspectelor esenţiale cu privire la o afacere, cu „cele mai durabile idei despre mangament”). Am primit acest volum, printre altele, ca premiu la Business Hall of Fame 2013, pentru „cel mai bun produs/serviciu”.

Recenzii la această carte puteţi găsi pe Buzzmanagement, Revista Facultăţii de Management (articol de Denisa Raita) şi Ensight Management Consulting (articol de Andreea Mocofan, consultant):

„În viziunea lui Drucker, automanagementul este capacitatea fiecăruia dintre noi de a răspunde la întrebările care sunt punctele mele forte, cum funcționez, care e vocația mea, cum învăț și cu ce contribui? Beethoven, spre exemplu, a lăsat în urmă nenumărate caiete cu notițe peste care nu se uita deloc atunci când compunea. Însăși ideea că notițele existau îl determinau pe Beethoven să nu le uite niciodată, astfel că nu mai avea nevoie de ele. Iată un exemplu de om care-și cunoștea vocația, știa de ce avea nevoie ca să învețe și înțelegea cum funcționează ca artist.” – Denisa Raita

„Peter Drucker ne invata automanagementul si cat de important este pentru un manager sa fie capabil sa-si cunoasca punctele forte prin “analiza efectului retroactiv” [In momentul luarii unei decizii, rezultatul anticipat trebuie notat si peste cateva luni, comparat cu rezultatele reale], pentru ca activitatea in cadrul unei organizatii ale carei valori sunt incompatibile cu cele ale unui individ duce la lipsa de performanta. Drucker continua spunand ca “organizatiile nu sunt construite pe baza de forta, ci pe incredere”[„Esenţialul”…, p.79]” – Andreea Mocofan

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Jurnal, Scoala de (C)atena

2 răspunsuri la „Automanagementul

  1. Pingback: Recapitulare (19) Rusalii şi Sânziene | tudorvisanmiu

  2. Pingback: A Bouquet Of Three Awards | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s