Arhiva zilnică: aprilie 8, 2013

Cum se plâng eroii…. (2)

Astăzi, 8 aprilie 2013, a fost anunţat că Margaret Thatcher, fost prim-ministru al Regatului Unit (1978 – 1990), s-a stins.

Acum peste o lună, la 5 martie 2013, Hugo Chávez, dictatorul care conducea Venezuela (din 1999), a murit. 

Ce diferenţă între cei doi – „Doamna de fier”, care-a ajuns la venerabila vârstă de 87 de ani, şi dictatorul venezuelean, doborât de un cancer la 58 de ani.

Am mai subliniat diferenţa între durerea prefăcută la moartea unui lider totalitar şi regretul sincer la plecarea dintre noi a unui OM MARE.

Nu cred că are vreun rost să enumăr aici meritele pe care le-a avut Baronesa Thatcher. Eu sunt dintre cei care consideră că măsurile de dreapta pe care le-a luat în U.K. au fost benefice ţării, într-o vreme în care populaţia lăsa pe seama guvernului să se rezolve problemele decât să-şi „poarte de grijă” ei înşişi (aceasta este, fireşte, o mentalitate  foarte păguboasă).

Celor care poartă admiraţia cuvenită Baronesei Thatcher (fireşte, acest lucru înseamnă, totuşi, să împărtăşească o parte din viziunea ei politică, socială, economică) le împărtăşesc cuvintele de regret ale lui Mihai Giurgea, la aflarea acestei întristătoare veşti:

„E o pierdere imensă. Nu cred că am admirat pe cineva mai mult decât pe ea, şi pe Balcerowicz. O hotărâre de neclintit, o onestitate totală, un refuz absolut de a-şi modela părerile după presiunile mulţimii. Antipopulism total.
Cu adevărat o Doamnă de Fier.
(comentariu: aici) 

Într-un articol mai lung, dar cu o atitudine similară scrie Roxana Iordache articolul „Margaret Thatcher a plecat lângă Reagan” – pe care vă invit să-l citiţi, cu precauţie la referirile la politica actuală, şi cu o singură observaţie:

Margaret Thatcher nu va primi funeralii de stat, pentru că şi-a dorit să nu aibă partă de aşa ceva, ci doar de o slujbă „simplă”, la Catedrala Sf. Paul din Londra (Cf. BBC: „She will not have a state funeral….”).

Un comentariu

Din categoria Atitudini, Eroi adevarati, Jurnal

Gabriel Liiceanu despre cunoaşterea vieţii „celor care ne-au precedat”

Servicii Memorialistice

„[…] Cred că în mai toate familiile există un om deosebit, unul al cărui spirit trebuie onorat prin evocarea lui periodică. Şi pentru că fiecare dintre noi are nevoie de repere vii, acest om, atunci când există, nu trebuie pierdut niciodată din memoria urmaşilor. Lucrul nici măcar nu e foarte greu de făcut. Adevărul e că, de la o vârstă încolo, începem să ne tragem îndărăt; scurtându-se, timpul vieţilor noastre cere să fie îmbogăţit cu viaţa celor care ne-au precedat. Sau poate pentru că în curând nu vei mai fi, te întorci spre cei care nu mai sunt? Fapt e că începi să-ţi dezgropi părinţii, să-ţi forţezi memoria pentru a scoate la suprafaţă până şi lucrurile cele mai mărunte pe care le-ai trăit cu ei. Viaţa ta nu-ţi mai ajunge. Treci apoi dincolo de ei. Îţi cauţi bunicii şi regreţi că, ignorând nevoia aceasta care avea să vină, n-ai ştiut…

Vezi articolul original 97 de cuvinte mai mult

Un comentariu

Din categoria Universale