Eroina

Am citit prima dată despre Mariana Drăgescu în Revista „Historia” [*]. Primul lucru care m-a impresionat a fost, dacă nu meritele militare (de a fi salvat mii de vieţi – peste 1500), vârsta ei impresionabilă (la 7 septembrie 2012, împlinise 100 de ani).

„După război, Maria Drăgescu se transferă în aviaţia civilă; [….] A mai zburat un timp, până în 1955, când statul i-a retras livretul militar, căci, în noul regim, cerul putea să aibă un sfâşit pentru cei cu origine nesănătoasă (s.m.). Mariana Drăgescu a ascuns zbuciumul dureros al sufletului sub o salopetă de muncitor şi sub ochelarii de dactilografă la Policlinica C.F.R. „Ana Ipătescu” din Bucureşti. Până în 1967, când a fost pensionată. […..] La policlinică, Mariana Drăgescu a fost ispitită şi mai elegant, şi mai brutal să fie mai prietenoasă, să stea la poveşti, să spună ce ştie. Deşi nu mai avea brevet, Zburătoarea nu a coborât nicio clipă în mocirla turnătoriei. A rămas, aşa cum a fost mereu, mai prietenă cu cerul. Mariana Drăgescu, eroina de altătată, ajunsese aproape anonimă într-o Românie care nu mai era a ei. Astăzi, după ce a salvat peste 1500 de oameni de pe frontul teribil, trăieşte cu 1200 de lei pe lună într-o mansardă închisă, pe pereţii căreia îi zâmbeşte zilnic o pată mare de igrasie. Are pensie civilă, ca şi când trecutul său n-a existat niciodată în afara acestor pereţi. – Laurenţiu Ungureanu, Historia nr. 133 (p. 47 – 48).

Pe 7 septembrie 2012, în ziua în care a împlinit o sută de ani, Mariana Drăgescu a fost decorată cu Emblema Onoarea Armatei Române – într-o încercare (poate) de a corecta modul în care o eroină a ajuns să fie uitată. Dacă mass-media are vreun merit, acela este că insistă asupra unor astfel de persoane, „nebăgate în seamă”, pe care încearcă să le „scoată la lumină”, sub îndemnul „să ne cunoaştem valorile”.

_____

Astăzi, 26 martie 2013, am aflat că, la 24 martie (cu două zile în urmă), „Aviatoarea erou” a trecut de pe pământ, în ceruri. În acele Ceruri în care singurul brevet necesar pentru a zbura este cel al vieţii; un asemenea brevet se pierde doar într-un pact cu diavolul (vânzarea sufletului). Mariana Drăgescu n-a făcut un asemenea pact; dacă pe cerul de deasupra capului n-a mai avut prilejul să zboare, de duminica trecută, şi-a primit noul brevet – singurul care (mai) contează, intrând în Escadrila celor primiţi în Împărăţie.

……

Notă: [*] „Zburătoarea”, de Laurenţiu Ungureanu; Revista Historia, nr. 133 /februarie 2013 , p. 43-49

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Jurnal, Planul multidimensional a unor personalitati

Un răspuns la „Eroina

  1. Pingback: Recapitulare (15, 16) Două luni într-o singură numărare | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s