(să ne întoarcem) Înapoi la Argument (1)

inapoi_la_argument_humanitasIeri, 28 februarie 2013, în spaţiul neîncăpător al Librăriei Humanitas „de la Cişmigiu”, a avut loc primul eveniment din seria Dialogurilor „Înapoi la argument” – un fel de revenire „cu public”, „pe viu” (nu doar „în direct”) a unei emisiuni care, chiar dacă larg apreciată, şi-a încetat emisia odată cu postul TVR Cultural.
În „Dialogul” de ieri cu Horia-Roman Patapievici, invitat nu a fost nimeni altul decât Andrei Pleşu, iar subiectul a fost cartea acestuia, „Parabolele lui Iisus – Adevărul ca poveste” (Humanitas, 2012).

Înregistrarea dialogului poate fi urmărită AICI. Imagini de la eveniment pot fi văzute AICI (via Dilema Veche) şi AICI (via profil Facebook – Librăria Humanitas Cişmigiu).

Patapievici Pleşu

Bineînţeles, s-au spus lucruri foarte interesante, din care îmi permit să extrag câteva idei:

„Erudiţia e bună, cu condiţia ca să te intereseze – totuşi – textul de care te ocupi.”Andrei Pleşu 

– unul din paradoxurile relevate de Andrei Pleşu este greutatea de a scrie despre un lucru de care autorului îi place foarte mult. Dă, de pildă, exemplul lui Ernst Gombrich (n.1909 – d.2001), istoric de artă, care a mărturisit că despre Raffaello Sanzio, a cărui lucrări îi plac mult, nu poate spune decât „He is just soo god” („Este atât de talentat”), în timp ce despre Gulio Pippi Romano – unic al celui de urmă – poate scrie „volume întregi”, pentru că „de fapt nu îl interesează prea mult”. În cazul lui Andrei Pleşu, problema a fost că lui „textul parabolelor chiar îi plăcea”, însă – totuşi – dorea să se pronunţe asupra sa (în video, 20:46 – 21:53).

Pleşu

«Spunând toate astea, eu am aerul că vă spun în subtext: „eu am înţeles”, „eu m-am prins”, „ştiu care sunt piedicile, care sunt calificările necesare, am scris şi o carte, …..”. Eu vreau să vă spun cinstit că nu m-am prins, nu mă consider ajuns la un capăt de drum unde pot să dau verdicte, reţete şi sfaturi. [….] Sunt încă un om care caută.»Andrei Pleşu (în video, 47:02 – 47:35 – 48:19)

Unul din riscurile unei discuţii (despre textul nou-testamental) – oricât de scandalos ar suna ce vreau să spun acum – este seriosul: „A, stai puţin, aici avem de a face nu cu orice text, ci unul în care se spun probleme esenţiale”. Lucrul acesta este adevărat, dar cred că o componentă de bucurie trebuie să fie întotdeauna prezentă. […..] Evanghelie înseamnă „vestea ce bună”. [….] Mesajul esenţial este unul de bucurie, de încredere, de credit.” Andrei Pleşu (în video, 62:57 – 63:35 – 63:55)

(Citându-l pe Tertulian): „Unul din cele mai mângâietoare lucruri din lume este să vorbeşti despre lucruri pe care nu le ai – aşa vorbeşte bolnavul despre sănătate, aşă vorbeşte săracul despre bogăţie, aşa vorbeşte nedesăvârşitul despre desâvârşire, aşa vorbeşte omul despre Dumnezeu.” – Andrei Pleşu (în video, 56:19 – 56:49)

H.R.Patapievici

– conform lui Horia-Roman Patapievici, o reprezentare „geometrică” a cărţii ar arăta în felul următor: un candeladru având la bază paradigmatica parabolelor, o ramură arătând prilejurile de poticnire, cealaltă, modurile prin care se trec peste „obstacolele” de receptare, iar ambele au două flacăre: prima, un elogiu pentru risipa de iubire, a doua, o reabilitare a inteligenţei teologice practice, eficace, care nu se supune regulii ci inventează o regulă pentru a rezolva o problemă (în video, 36:11 – 41:37 – 43:31);

«Nu trebuie să vedem Parabolele ca pe nişte „inevidenţe luminoase”, ci un mesaj simplu ca „lumina de zi cu zi”» – îndemnul lui Andrei Pleşu în „Parabolele lui Iisus”, extras de H.R. Patapievici 

Legato 

– urmând recomandarea lui Constantin Noica, H.R.Patapievici reuşeşte să stabilească o legătură între trei cărţi scrise de Andrei Pleşu: „Minima Moralia” (1988) pune problema intervalului (a fi la mijloc şi a trebui să alegi între două căi de urmat) – soluţia fiind cultura; „Despre îngeri” (2003) menţine intervalul, dar introduce tema proximităţii faţă de capătul „bun” al unui interval ca situare rezolutivă posibilă (după modelul „îngerului”); iar „Parabolele lui Iisus” (2012) menţine intervalul şi proximitatea, dar adaugă „ruptura de nivel” prin intermediul „uşii”, prin care se pot vedea „captelele rupte” ale intervalului (în video, 78:16 – 85:36);

„Emisiuni precum „Înapoi la argument” – reluată aici astă-seară – ce schimbă ele în noi? De ce ne întristăm că emisiunea nu mai e acolo dar a revenit aici? Pentru că e o emisiune de cultură şi noi vrem să fim snobi, culţi? Eu nu cred asta! Eu cred că rostul a tot ceea ce facem – atunci când ne raportăm la cultură -, nu este faptul că devenim neapărat superiori în ordine morală pentru că suntem culţi (pentru că o grămadă de intelectuali culţi pot să fie „lichele”), dar cred că toţi oamenii culţi sunt mai civilizaţi, adică devin mai buni unii pentru alţii, laolaltă. Prin cultură, înţeleg mai mult din adevărurile oamenilor şi devin mai buni în relaţia cu ceilalţi. Drama care se întâmplă în societatea noastră de astăzi este că, oamenii nemaivrând să fie culţi pentru că modelul este în altă parte, sunt tot mai puţin civilizaţi adică se simt tot mai prost laolaltă unii cu alţii. Dacă prin cultură obţinem altceva, e bine.”Gabriel Liiceanu (în video, 97:05 – 99:05)

Liiceanu

______________________________________________________________

Evenimente viitoare (în ultima joi a unei luni):
28 martie: invitat: Gabriel Liiceanu – „Despre naivităţile noastre”;
25 aprilie: invitat: Mircea Dumitru, rector Universitatea din Bucureşti – „Argumentul lui Kurt Gödel în favoarea existenţei lui Dumnezeu”.
30 mai: invitat: Lucian Croitoru, economist, consilier pe probleme de politica monetară al guvernatorului Băncii Naționale a României – „Jaful”.

Anunțuri

23 comentarii

Din categoria Înapoi la Argument, Jurnal

23 de răspunsuri la „(să ne întoarcem) Înapoi la Argument (1)

  1. Pingback: tudorvisanmiu – 48 în Top 50 Postări | Platforma Radar

  2. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (2) | tudorvisanmiu

  3. Pingback: Recapitulare (15, 16) Două luni într-o singură numărare | tudorvisanmiu

  4. Pingback: Statistica lunară (16) Blogul naivităţilor mele | tudorvisanmiu

  5. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la argument (3) | tudorvisanmiu

  6. Pingback: Statistica lunară (17) Şcoala…. altfel (I) | tudorvisanmiu

  7. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la argument (4) | tudorvisanmiu

  8. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (5) | tudorvisanmiu

  9. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (6) | tudorvisanmiu

  10. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (7) | tudorvisanmiu

  11. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (8) | tudorvisanmiu

  12. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (9) | tudorvisanmiu

  13. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (10) | tudorvisanmiu

  14. Pingback: Înapoi la Argument – 10 editii / video | Claudiu Nitisor Blog

  15. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (11) | tudorvisanmiu

  16. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (12) | tudorvisanmiu

  17. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (13) | tudorvisanmiu

  18. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (14) | tudorvisanmiu

  19. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (15) | tudorvisanmiu

  20. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (18) | tudorvisanmiu

  21. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (19) | tudorvisanmiu

  22. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (20) | tudorvisanmiu

  23. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (21) | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s