După 39 de episoade, „Era Radu Vasile” ia sfârşit…. printr-o postfaţă

Încep această postare cu o scurtă explicaţie, pentru cei care nu sunt „în temă”: „Era Radu Vasile” este titlul sub care Viorel Codreanu (alias Barthimeu) a publicat un şir de postări în care analizează (cu mare rigoare, de altfel) raporturile date Securităţii asupra sa (pe atunci, student la medicină) de către tocmai profesorul său, Victor V. Papilian (primind numele conspirativ de „Radu Vasile”).

Pentru a înţelege mai departe unicitatea acestui caz, se cuvine o explicaţie privind „informatorul”: în cuvintele lui Barthimeu:

„(Victor V. Papilian este) fiul celebrului întemeietor de școală clujeană și de ce nu românească, Victor Papilian. Cine nu a auzit de părintele școlii moderne clujene de anatomie umană? Poate că puțini știu de supliciul la care l-au supus comuniștii pe ilustrul muzician, medic, profesor universitar și scriitor născut la Galați, școlit la Craiova și București, care în final se stabilește în inima Transilvaniei. Maestrul trece în neființă în ’56 înainte de a ispăși cei 10 ani de detenție. Îi lasă lui Victor V. Papilian (Victoraș, așa cum l-au cunoscut cei apropiați – pentru a-l deosebi de părintele lui) o impresionantă moștenire culturală, profesională și spirituală […..]” (continuarea, în episodul nr. 1)

Astfel, un prim prilej de mirare ar fi că moştenitorul direct al unei mari personalităţi şi, la rândul său, o personalitate respectabilă, colaborează cu Securitatea, unde „operează” chiar un student al său – lucru destul de dubios, de altfel, sau, în cuvintele lui Barthimeu:

„Aici se impune o întrebare pe care nu putem să n-o împărtășim și pe care, sincer vorbind, n-o putem explica. De ce o celebritate de talia lui Victor V. Papilian, după anul trei de facultate a lui Barthimeu, și-a fixat atenția asupra acestuia din urmă? Un simplu student la medicină să aibă harul și răspunderea de-a fi cooptat într-o relație constantă, privilegiată, cu un maestru recunoscut pe plan european?!?” (sursa: idem)

Surprinderea noastră (modest fie spus) se va amplifica aflând că „Radu Vasile” ţinea „sub rapoarte” un student al său (creştin evanghelic) în timp ce întreţinea cu acesta un dialog pe teme religioase (se înţelege, creştineşti) sau, în cuvintele lui Barthimeu (se cuvinte, înainte, o observaţie: „CORBU” este numele conspirativ sub care Viorel Codreanu este numit în dosarele Securităţii):

„Deși relația propriu-zisă începuse în noiembrie ’79 , ”blagoslovirea” securisto-comunistă s-a produs în februarie anul următor. Acordul sursei RADU VASILE a fost dat. Cel care suferise la Miercurea Ciuc… Cel care fusese indexat de comuniști 17 ani… Cel ce avea înclinații romano-catolice… RADU VASILE deci, avea să-și dea acordul pentru o relație de aproape patru ani cu student creștin evanghelic, pe diverse teme, dar în speță pe cea religioasă. De ce tocmai pe această temă?!? Sarcina studentului-obiectiv CORBU era una, omenește privită, dificilă. Fără pregătire academică în ale teologiei, doar cu entuziasmul recentului născut din ”apă și din Duh”, cu cele câteva sute de versete biblice memorate și cu credulitatea de tipul slujnicei lui Naaman sirianul, CORBU s-a avântat într-un zbor înaripat de evanghelizare. Păstrând proporțiile, CORBU i-a dus hrană spirituală lui RADU VASILE, deși atunci nu se purta serviciul de catering… Dar parcă retrăim emoția ucenicului timid care urca scările înguste ale imobilul de pe Horea, de lângă cofetăria clujeană Urania unde sălășuia RADU, bătând sfios la ușa apartamentului și așteptând ca o voce glacială de bariton să-i răspundă: INTRAȚI ! Și intram cu Lumina care, prin Har, ne însoțea. Depășind tracul din debutul fiecărei întâlniri, simțeam cu o pace diafană ne învăluie… Era acel susur blând al prezenței Lui.” (din episodul nr. 3)

Ne putem închipui dezamăgirea lui Barthimeu aflând că „zborul (său) înaripat de evanghalizare” nu ar fi adus roade, ba chiar la ateismului „informatorului” s-a adăugat şi un alt păcat, acela al trădării unui aproape (în faţa represivului şi temutului organ al Securităţii).

Victor V. Papilian a trecut din această lume în 1982. Privind (ne)împăcarea spirituală la acel moment, în cuvintele lui Barthimeu: 

„Cît privește a doua temă majoră a discuției student-dascăl, ea nu putea sau nu trebuia să fie alta decît una pe temă spirituală. „Creaționismul Științific” și „Viață după viață” veneau în contextul unei discuții prealabile pe Geneza și Ecclesiatul. Nimic mai nimerit ! Și totuși… Nefericirea face că Sămânța a căzut în pămîntul de lîngă drum… Asocierea celor două cărți care circulau „pe sub mînă” în acele vremuri de adîncă restriște, credem că nu a fost întîmplătoare. Această percepție nu o aveam atunci, ci doar acum. Acum la peste 30 de ani, în contextul cvasi-tragic în care a murit Victor Papilian, credem că cele două resurse aveau menirea să-i pregătească plecarea.” (din episodul nr. 17)

„Ce o fi zis în sinea lui Victor V.P. despre maxima platoniană de mai-jos: „O viață care nu este aprofundată, nu merită trăită.”?!? Dar despre multitudinea textelor biblice pe tema eternității ?!? Mai ales că se parcusese Genesa și Ecclesiatul. În această ultimă carte a Bibliei e un text clasic: „a pus în inima lor chiar și gîndul veșniciei”. Să se fi întrebat oare autorul notei informative unde-și va petrece veșnicia?!? [….]” (din episodul 18)

Putem să ne resemnăm prin a spune: „A avut şansa şi a ratat”. Însă Barthimeu împinge lucrurile mai încolo de atât: „În ciuda amărăciunii pe care poate o resimțim, avem o lecție de învățat: și unii (ca și copii ai Lui) dar și alții (care sunt în devenire)” (sursa: aici).

În acelaşi fel recomand şi eu seria „Era Radu Vasile”: drept o „lecţie de învăţat”, şi „pentru unii”, şi „pentru alţii”.

Cât îl priveşte pe Barthimeu, în cuvintele sale: „Revenind la era noastră, nu regretăm cîtuși de puțin eforturile, speranțele, timpul, energiile investite. Dorința de-a fi fideli unui Mandat încredințat a întrecut orice dezamăgire. Restul e treaba Lui… Asta nu înseamnă nici pe departe că „am făcut totul”. Ferească Cel de Sus! Vorba Lui: tot netrebnici am rămas!” (din Postfaţă)

Şi, în final, un pasaj destul de sugestiv, în cuvintele lui Răsvan Cristian Stoica:

„Nu pot să citesc fără să mă gîndesc la tine, la elanul cu care te duceai să-L faci cunoscut pe Cristos unui om de valoarea lui Papilian. Cum te rugai înainte, cum te îmbrăcai, ce emoţii aveai, cu ce speranţe porneai de acasă şi cu ce gînduri te întorceai.
Iar acum, apare cealaltă faţă a realităţii, cealaltă faţă a miezului nopţii, în care personajul Radu Vasile nu e singur, ci alături de el se simte umbra diavolului. Tu nu cu Papilian sau cu securitatea lui Rică luptai, ci cu o forţă mult mai mare, iar alături de tine era Cristos. Ai luptat lupta cea bună, Barthimeule! A Lui să fie toată slava!
Ce-ai fi făcut dacă bănuiai că te trădează? Nu te-ai gîndit niciun moment la asta? Nu ţi-a fost teamă? De ce te miră că Papilian a întrebat de unde ai materialele?
În primul rînd, pentru că, fiind om de ştiinţă, o făcea din reflex, gestul de a studia bibliografia. În al doilea rînd, ca să poată, eventual, să dea pe faţă “reţeaua” de credincioşi, să aducă stăpînilor săi o pradă grasă, să se laude cu asta şi să capete un metru la lanţul libertăţii sale iluzorii. Nu uita că aşa erau manipulaţi, să credă că democraţia populară (Doamne, ce termen!) este mereu ameninţată de un complot internaţional. Era o paranoia pornită de la vîrful structurilor de securitate (Ceauşescu, Iulian Vlad, etc.) şi, fie vorba între noi, nu s-au temut ei degeaba (vezi lovitura de stat din decembrie ’89).
Dragă Barthimeu, e fascinant ce scrii şi sper să iasă o carte din asta, pentru că mulţi credincioşi nu citesc bloguri pe internet, iar cazul tău e cu totul ieşit din comun: un student creştin, neoprotestant, vorbindu-i despre Dumnezeu profesorului său, un eminent om de ştiinţă, care nu era un simplu securist, ci o persoană cu mult mai complexă, cu o educaţie veche de familie bună, cu reflexe democratice bine învăţate, probabil măcinat de îndoieli şi de scîrbă pentru ceea ce făcea. Dar cînd face pact cu diavolul, doctor Faustus trebuie să ducă povara trădării pînă la iad.” (sursă comentariu: aici)

Răspunsul lui Barthimeu la acest comentariu poate fi citit aici

„Şi-n fine, legat de idea ta năstruşnică cu publicarea cărţii. Să ştii că m-a bătut gândul la aşa ceva. Problema e: cine riscă pe CORBU?!? [….] 
O confesiune: pe unii nu-i (mai) pot ierta pentru că nu vor să fie iertaţi. Pe Papilian l-am iertat ” din prima”. Asta deoarece l-am văzut încorsetat în propria-i slăbiciune. Compasiunea luase locul revoltei”.
 

Anunțuri

5 comentarii

Din categoria Dosarele Securitatii

5 răspunsuri la „După 39 de episoade, „Era Radu Vasile” ia sfârşit…. printr-o postfaţă

  1. U.M. 0215, serviciul de protecție a cadrelor din ministerul de Interne, a fost înființat în baza Decretului 100 emis de CFSN pe 7 februarie 1990, de vice-premierul Gelu Voican Voiculescu, dintr-un nucleu de 275 de ofițeri de informații, pe structura Direcției Securității municipiului București, completată ulterior cu 1.200 de membrii ai contrainformațiilor militare din Direcția a IV-a și a altor compartimente ale Securității. Pe 21 ianuarie 1990, într-o notă trimisă direct lui Ion Iliescu, U.M. 0215 era descrisă ca fiind „nucleul unui viitor sector special necesar şi util guvernului”, prin care ”ministrul de Interne raportează direct şefului statului asupra activităţilor (monitorizate) şi prezintă propuneri concrete de acţiune, inclusiv derogări de la legile în vigoare, justificate de raţiuni de stat”. Serviciul funcționează și azi conform art. 9 din Legea siguranței naționale nr. 51/1991 care prevede structuri departamentale de informații la apărare, interne și justiție.

  2. Am ajuns pe blogul tau cautand informatii despre secta Moon. (La acel articol ti-am lasat un comentariu, o rugaminte, mai bine zis.) Initial am cazut in admiratie…acum sunt totalmente confuz…. Tu ce vrei, cu blogul asta, de fapt? Nu trebuie sa-mi raspunzi, doar sa te gandesti.
    Succes. Cred ca ai mult potential.

  3. Si mai e ceva, dezamgitor de-a dreptul, de data asta: „i-a sfarsit?” Proful tau de romana ar face infarct…

  4. Stimată Camiluzza,
    1) Articolul la care „mi-ai lăsat” un comentariu este scris de mine, nu tradus prin Google. Fireşte, am consultat o documentaţie în limba română dar mai ales engleză, însă nu un singur articol ci mai multe. Am indicat bibliografia la sfârşitul articolului (nu ar putea fi copiat din engleză pentru că aceasta include şi trimiteri la texte în limba română). Dacă aveţi timp şi bunăvoinţă, vă rog să-mi indicaţi erorile din text care v-au dat impresia că ar fi tradus printr-un program de acest fel.
    2) a) Îmi pare rău dacă blogul meu v-a dat impresia unei incoerenţe în conţinut. Eu nu mi-am propus scopuri măreţe în administrarea acestui blog, ci mai degrabă unele destul de modeste.
    b) „A lua sfâşit” este o expresie destul de comună, cu sensul de „a se termina”. Adevărat, am greşit despărţind „ia” prin cratimă: voi corecta eroarea imediat. În treacăt fie spus, eu am o doamnă profesoară, nu un domn profesor, însă într-adevăr, dumneaei este riguroasă în depistarea unor greşeli mai puţin vizibile celor puţin perspicave (nu este cazul dvs.).

  5. Pingback: Recapitulare (15, 16) Două luni într-o singură numărare | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s