„Sergiu Nicolaescu a plecat în culise”

Într-o postare cu titlul de mai sus, Roxana Iordache scrie: „Îmi pare foarte rău că Sergiu Nicolaescu a încetat din viaţa pământească”. Aceaşi părere de rău am simţit-o şi eu când, în această dimineaţă, am aflat acest lucru. Parafrazând, eu am crezut că o să depăşească momentul – doar, până ieri, starea anunţată era una normală! Dar uite că nu i s-au mai dat zile de dus!

Vă invit să citiţi continuarea articolului scris de Roxana Iordache, care ar putea fi considerat un contra-panegiric – dar, în fapt, este doar o completare cu unele aspecte care nu s-au spus la televizor -, întrucât „Sergiu Nicolaescu a fost o personalitate remarcabilă, fără discuţie, dar e stupid să-l mistificăm elogios, aşa cum o comit televiziunile – ca de obicei, la noi, înclinate către kitsch şi lipsite de măsură”.

Articolul se încheie astfel: „Cert e că Sergiu Nicolaescu a evoluat, atât artistic, cât şi politic, n-a rămas, ca alţii, blocat în proiect.  Caramitru are o vorbă: revoluţia mea a eşuat, revoluţia lui Sergiu Nicolaescu a reuşit. Dumnezeu să-l ierte!”.

…………………………….

P.S.: Îi mulţumesc lui Tomis the Cat care, fiind foarte perspicace, a observat că din titlul iniţial lipsea o literă („c”-ul din numele de familie a „profesionistului”); eroarea a fost posibilă pentru că, în loc să dau copy-paste la titlul articolului citat, l-am tastat personal cu un „c” în lipsă.

Anunțuri

7 comentarii

Din categoria Planul multidimensional a unor personalitati

7 răspunsuri la „„Sergiu Nicolaescu a plecat în culise”

  1. Pingback: Recapitulare (14) Pildele lui Hristos | tudorvisanmiu

  2. Eu zic că ar fi bine să republici acest material, nu se cade să stâlcim numele acestui profesionist chiar dacă a fost ateu. Fii foarte atent când publici un articol, mai ales când greșești TITLUL ARTICOLULUI (ai ”mâncat” o literă). Erorile de redactare ale textului articolului se mai pot rectifica și ulterior dar în momentul când greșești titlul articolului, deja lucrurile se complică dpdv tehnic, fiind vorba de așa numitul URL adică acea chestie care conține http://www.

    Un URL defect din start, induce probleme tehnice serioase dacă dorești să-l mai modifici după ce deja l-ai publicat (apare faimoasa EROARE 404 pe care nu ți-o recomand pentru că linkurile moarte au impact negativ și Google poate să te penalizeze prin scăderea page rank-ului blogului)

    Singura soluție ca să dispară acest ”Nicolaesu” în loc de NICOLAESCU este să republici materialul și să ștergi acest URL defect pe care ți-l redau mai jos :

    https://tudorvisanmiu.wordpress.com/2013/01/03/sergiu-nicolaesu-a-plecat-in-culise/

  3. Dragă Tomis,
    Mulţumesc (din nou) pentru că îţi treci „ochii ageri” pe titlurile de pe acest blog.
    Eu optez nu pentru re-publicare, ci editarea legăturii permanente (WordPress permite acest lucru), care, se pare, chiar redirecţionează vechiul URL la cel nou (poţi verifica acest lucru chiar tu).
    În privinţa „maestrului”, la Antena 3 (cu Dana Grecu) a apărut informaţia că acesta şi-ar fi exprimat, cu ocazia scrierii unei anumite cărţi (nu am reţinut titlul), legătura sa cu Divinitatea. Adică, nu ar fi fost ateu. Adevărul, totuşi, a rămas în sufletul său, oriunde o fi ajuns el…..

  4. Cu multă plăcere, n-ai pentru ce ! 🙂

    Văd că ai reușit să modifici cu succes permalinkul. Știu că platforma wordpress.com oferă o opțiune de editare a URL-ului dar nu întotdeauna rezultatul este pozitiv, eu am întâmpinat uneori niște dificultăți tehnice în acest sens. Câteodată am reușit să modific cu succes permalinkul, alteori nu am reușit, oricât m-aș fi străduit. Oricum mă bucur că n-ai mai fost nevoit să republici materialul, bine că ai reușit să-l rectifici cu succes.

    Eu am prezentat punctul meu de vedere pe blogul personal și m-aș bucura să citești și tu ca să vezi care este opinia mea (refuz să cred că un creștin poate cere să fie incinerat, pentru că omul a fost creat din țărână și tot în țărână trebuie să ajungă pentru că de-acolo a fost luat). Click pe link :

    http://tomisthecat.ro/2013/01/05/dorinta-unui-ateu-trebuie-respectata-cu-sfintenie-inclusiv-de-cei-care-nu-stiu-ce-inseamna-sfintenia/

  5. Vă mulţumesc pentru trimitere, dar eu citisem deja această postare la momentul cu pricina.
    Totuşi, mi se pare că „plusaţi” cam mult „refuzând să credeţi că un creștin poate cere să fie incinerat”. În opinia mea, textul biblic nu face o recomandare, ci o constatare: „ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce”, adică trupul neînsufleţit al nimănui nu se dematerializează, rămâne pe pământ şi semenii rămaşi trebuie să se „debaraseze” de el. Modul în care fac acest lucru nu influenţează în vreun fel eternitatea celui plecat, fiindcă, la momentul în care trupu-i ajunge în pământ sau…. la crematoriu, sufletu-i demult trecut în lumea cealaltă.
    Dacă un creştin demn de Împărăţie lasă prin testament că doreşte să fie incinerat, nu cred că tot în foc îi va ajunge şi sufletul. Fireşte, este recomandată îngropăciunea, însă, la circul pe care-l fac unii vrând să „vadă mortul” şi la ce cheltuieli implică uneori o înmormântare, nu cred că-i putem condamna (moral, cel puţin) pe cei care doresc o modestă urnă (sau nici măcar).
    Rogu-vă să mă iertaţi dacă consideraţi că apăr un procedeu care, într-adevăr, este specific mai degrabă „filozofiilor şi religiilor orientale asiatice păgâne” (dar – totuşi – îngăduit de numeroase grupări evanghelice şi Biserica Romano-Catolică).
    Cred că ar mai fi necesară o ultimă clarficare: eu sunt botezat în creştin-ortodoxie, însă nu sunt loial anumitor practici „adiţionale” şi am o viziune mai integratoare în ceea ce priveşte co-religionari din alte denominaţii.

  6. În general, în Biblie observăm că ni se spune foarte clar SĂ NU FACI cutare lucru sau SĂ FACI cutare lucru (mai ales în Vechiul Testament).
    Este adevărat că printre cele 10 porunci biblice, nu vedem nicăieri porunca SĂ NU INCINEREZI ! (cum ar fi de exemplu ”să nu-ți faci chip cioplit, să nu ucizi”, etc). De asemenea, dacă vedem lucrurile dintr-un unghi opus, n-am văzut nicăieri în Sfânta Scriptură porunca SĂ ÎNMORMÂNTEZI pe cei care au trecut în veșnicie (cum ar fi de exemplu ”Să-ți aduci aminte de ziua odihnei, ca să o sfintești !” sau ”Să-i cinstești pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești mulți ani !” etc). Ai dreptate când spui că putem vorbi de recomandări ale Bibliei și nu de porunci cu privire la aceste aspecte. Cu toate acestea, eu privesc problema din perspectiva mărturiei creștine și a folosirii la maximum (cu eficiență deosebită) a momentului în vederea vestirii Cuvântului lui Dumnezeu. La toate înmormântările (înhumările) acest prilej este folosit din plin pentru a ține o slujbă extrem de importantă. Importantă NU PENTRU MORT ȘI NICI PENTRU MÂNTUIREA-SALVAREA SUFLETULUI MORTULUI (cum cred ortodocșii / catolicii) ci pentru VESTIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU CELOR RĂMAȘI ÎN VIAȚĂ, RUDELOR ȘI PRIETENILOR MORTULUI, mai ales că este vorba de o ocazie unică, (acești oameni REFUZĂ SISTEMATIC să vină într-o Biserică Evanghelică ca să asculte învățătura simplă și curată a Evangheliei) prin care familia celui trecut în veșnicie poate auzi și eventual primi Cuvântul Sfânt al Domnului (ei nu merg nici măcar la slujbele lor ortodoxe, în timp ce predică preotul, ies afară în curtea Bisericii Ortodoxe, își aprind țigara și abia așteaptă să se termine slujba, stau la taclale, la bârfe, fac orice altceva decât să încerce să primească cum se cuvine Cuvântul lui Dumnezeu în inimile lor împietrite).

    Ia imaginează-ți un pic cum ar fi să ții o slujbă / să predici Cuvântul lui Dumnezeu la o incinerare… cu un cuptor aprins acolo la doi pași, cu un trup neînsuflețit care ”abia așteaptă” să fie ars și ”să se miște”, să se contorsioneze, să se îndoaie, sub privire îngrozite ale celor care participă la slujbă. Cum ar fi să vestești Cuvântul în acele condiții și să cânți ”Ne vom revedea odată !” în timp ce cadavrul persoanei iubite este introdus în cuptor și începe ”să miște” ?!? Ar fi plăcut ? Nu prea cred ! Poate că n-ai fost niciodată la o înmormântare evanghelică dar trebuie să știi că noi, credincioșii evanghelici, în acele momente CUMPLITE când trupul neînsuflețit este DEPUS ÎN GROAPĂ (nu ars), în acele clipe GRELE când rudele și prietenii plâng în hohote (dar nu urlă și nu zbiară ca la ortodocși, ceva de genul ”Ioaneee, de ce-ai plecat ? Unde te duci, Ioaneeeeee ?!?”) obișnuim să cântăm cu toții (cu vocile gâtuite de emoție, cu ochii plini de lacrimi și cu inimile copleșite de durerea despărțirii temporare) cântarea ”NE VOM REVEDEA ODATĂ !” Noi nu-i spunem mortului ”Adio, Gicule !”, ci îi spunem din toată inima ”La revedere, scumpule !” pentru că știm sigur că va veni o zi fericită când ne vom vedea din nou acolo în glorie, în strălucire, în prezența Domnului Dumnezeu ! Asta spune Biblia și noi asta credem din toată inima indiferent că ateii cad pe spate !

    Deci din punct de vedere al mărturiei creștine, al vestirii Cuvântului lui Dumnezeu și chiar al gradului de suportabilitate al respectivului moment cumplit, SE RECOMANDĂ (cum bine spui tu) să se recurgă la înhumare ca alternativă optimă la incinerare… Cine vrea incinerare, e clar că NU VREA acolo o atmosferă favorabilă vestirii Cuvântului Domnului, NU DOREȘTE o slujbă cu adevărat creștină în care să se predice cum trebuie Evanghelia, ci probabil dorește ca totul să se termine cât mai rapid și ”fără complicații inutile”, cheamă repede un preot ortodox care zice câteva cuvinte și cu asta basta, s-a terminat, au ”rezolvat” problema iar ”creștinii” se mint în continuare că sunt creștini și dorm liniștiți noaptea, neatinși în inimile lor de Cuvântul Sfânt al Domnului, trăind mai departe același stil de viață fără Hristos și fără Dumnezeu (țigară, băutură, curvie / preacurvie, drăcuială, înjurătură, minciună, hoție, idolatrie, ură), zăcând în orbire și întuneric spiritual, întinăciune și păcat fără limite fără să-și facă probleme că va veni Ziua Judecății când ne vom prezenta cu toții înaintea Domnului, Judecătorul Cel Drept)

  7. Mulţumesc pentru aceste importante clarificări.
    Într-adevăr, dacă privim incinerarea din perspectiva „vestirii Cuvântului lui Dumnezeu celor rămaşi în viaţa”, atmosfera dintr-un crematoriu nu este deloc prielnică – însă slujba nu trebuie să se ţină neapărat acolo.
    Fireşte, pentru cei care aleg incinerarea ca o „rezolvare rapidă” (într-o gândire laică) ar fi fost mai bine să audă o predică frumoasă, care să le despietrească inimile (lucru care, la o incinerare, nu se prea poate, însă la o înmormântare „tradiţională”, s-ar face).
    Şi totuşi, există şi oameni credincioşi care aleg incinerarea din alte considerente – de exemplu, ca rudele să nu fie cu privirea la „mort” (sic!), ci spre cer, într-o slujbă care nu s-ar ţine la crematoriu, ci oriunde altundeva (nici nu trebuie adusă „urna”).
    Dacă luăm în calcul astfel de excepţii (teoretice sau nu), cred că putem – doar de principiu – considera că incinerarea nu este o practică ne-creştină, de interzis (precum în Biserica Ortodoxă), deşi îngropăciunea este recomandată în continuare.

    Eu privesc cu multă admiraţie spre comunităţile protestante şi, într-adevăr, deşi nu am participat la o înmormântare evanghelică, îmi dau seama că sunt o manifestare frumoasă, dătătoare de speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s