Cuplare la actualitatea Bibliei: „Parabolele lui Iisus – Adevărul ca poveste”

Am cumpărat ultima carte a lui Andrei Pleşu, „Parabolele lui Iisus – Adevărul ca poveste” (Ed. Humanitas, 2012) – aleasă „Cartea anului 2012” -, cu o zi înainte de lansare (8 noiembrie) dintr-un motiv însoţit de o condiţie prielnică:

Condiţia prielnică este deschiderea noii librări Humanitas din apropierea parcului Cişmigiu şi, implicit, a liceului unde învăţ (Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”). 

Motivul este faptul că am fost convins de recomandarea lui Emanuel Conţac („Am fost cândva la un curs al lui Andrei Pleșu despre parabole […]”). Dacă nu aş fi aflat că volumul scris de Andrei Pleşu despre Parabolele hristice erau precedate de cel puţin un alt studiu academic, probabil aş fi împlinit suspiciunea de care vorbeşte domnul Pleşu în introducerea cărţii (pag.7-8) faţă de „un intrus (în domeniul studiului teologic – n.m.) deopotrivă prezumţios, insuficient „îmbisericit” şi, pe alocuri, prea disponibil pentru autori necanonici şi spaţii religioase din afara creştinismului”. Mesajul transmis de Andrei Pleşu, la lansarea cărţii, „colegilor săi din intelectualitatea laică” şi Bisericii Ortodoxe Române poate fi citit, printre altele, aici. O conferinţă a d-lui Andrei Pleşu intitulată „Parabolele lui Iisus – o analitică a receptivităţii” poate fi urmărită pe blogul pastorului Marius Cruceru, aici.

…………………………………………………………..

Parabolele_lui_IisusNu-mi propun să fac o analiză generală a lucrării, pentru că amplitudinea şi particularitatea anumitor teme nu permite acest lucru. Pot să confirm doar spusele Vindecătorului: „Lucrurile […] se înlănţuie, vin unele din altele, nu se dau sentinţe, nici nu se clarifică întrebările, ci se adîncesc enigmele, misterele” (aici). Deci, cartea nu este una apologetică, cât una de exegeză, reflexivă, şi, cum spune Romuluss, „complică metamolismul inimii”, dar este „impresionant şi merită citit” (aici). În fine, eu mă voi limita la câteva comentarii, invitându-vă dinainte să citiţi recomandările lui Răsvan Cristian Stoica („O carte care nu începe nicăieri”) şi Dionis Bodiu („Cum se face că ȋmi place cartea „Parabolele lui Iisus” ȋnainte de a o citi”) ori Dan-Liviu Boeriu („Parabolele lui Isus”), dacă eu nu vă voi fi convins (a se vedea, la finalul textului, şi alte „recenzii”, adăugate ulterior – n.m.): 

0) Lansarea cărţii (8 noiembrie) într-o perioadă premergătoare alegerilor parlamentare (9 decembrie) implinea, într-un fel, motto-ul de la lansare: e mai bine să fii cuplat la actualitatea Bibliei, a parabolelor lui Iisus, decât să fii cuplat la actualitatea jurnalelor de știri, care devin în mod ilicit Biblia cotidiană”. „Am vrut să mă smulg eu însumi și să-l provoc și pe cititor să se smulgă din ceea ce aș numi actualitatea proastă în care trăim. Actualitatea proastă e o actualitate care se termină mâine, fiindcă mâine vine altă actualitate [….] Există o altă actualitate, actualitatea întrebărilor atemporale. Întrebări de tipul ce sens are viața?, ce înseamnă suferința?, ce înseamnă răul?, ce înseamnă iubirea? Acestea sunt întrebări care sunt valabile și mâine, care au fost valabile și acum o mie de ani și vor fi valabile și peste o mie de ani [….]. Am vrut să spun cu această carte că actualitatea e în altă parte.” 

1) Privind aspectul cărţii şi textului, nu am decât lucruri bune de spus, cu două excepţii: se putea da o paginaţie mai economă, mai ales în capătul lateral al paginilor (preţul cărţii, de 44,90 lei, la 314 pagini, putea fi redus);  folosirea unui soi de unu roman în locul unui unu indo-arab (1) este destul de nefavorabilă, creând confuzii mai ales când este vorba de numărul 11 (confundabil cu doi roman).

2) Una din “temele de gândire” ale cărţii este, la pag. 27, nu atât de ce Hristos vorbeşte despre Împărăţia de apoi în parabole, ci de ce ucenicii săi îl întreabă acest lucru, deşi vorbitul în parabole era un lucru comun în spaţiul evreiesc.“Fapt este că întrebarea cu privire la rostul parabolelor în discursul sapienţial al lui Iisus ar avea sens mai degrabă într-un mediu neevreiesc, nefamiliarizat cu deprinderile pedagogice ale evreităţii. De unde şi presupunerea unor exegeţi că, în pasajele amintite, avem de-a face fie cu programul “universalist” al evangheliştilor, fie cu pasaje adăugate, lămuritor, de Biserica timpurie”. Mai tare în cunoaşterea Bibliei, Răsvan subliniază faptul că este vorba de „presupunerea unor exegeţi” – nu toţi! -, netrebuind să ne „doară capul de gărgăunii altora”. Totuşi, ţinând cont de faptul că “mai ales când iau în discuţie lucrări vechi, grămăticii preferă, în mod spontan, să se îndoiască mai curând de istoricitatea textului decât de propria isteţime” (p.39) îmi permit să-mi reiau exerciţiul apologetic, dând o explicaţie: ucenicii se întrebau de ce mult-aşteptatul Mesia, venind pe pământ, trebuia să folosească parabole în “discursul său sapienţal”, şi nu putea să vorbească direct despre Împărăţia Lui. 

Pornind de aici, vă spun dinainte că autorul nu tratează orice problemă (presupuneri în mod evident eronate ale unor exegeţi): în unele cazuri, lasă cititorului plăcerea unei apologii care, contextual, este destul de simplă (precum cazul lui William R. Herzog Jr., autorul a „Parables as Subversive Speech: Jesus as Pedagogue of the Oppressed” – tratat în  p. 56, 288, 294, 297, etc., aflat „într-o totală – deşi savantă – inadecvare cu materia de care se ocupă”, p.301); totuşi, când este vorba de a propune o interpretare a unei parabole, Andrei Pleşu „trece prin filtru” cât mai multe analize, se poziţionează faţă de ele şi oferă cititorului o concluzie, formulată cu iscusinţă, îndrăzneală şi sclipitoare inteligenţă.

3) Dionis Bodiu şi-a exprimat, dinainte să fi citit cartea, dubiul că „Pildele” lui Pleşu ar putea fi neutră din punctul de vedere al multelor confesiuni creştine. Fireşte că a avut dreptate, ţinând cont că Andrei Pleşu a scris, totuşi, această carte din spaţiul creştin-ortodox. Cele mai evidente influenţe ale creştin-ortodoxiei asupra acestei scrieri sunt, după părerea mea, cele care care urmează: 

„Păstrătoare, strict păstrătoare, e litera. Duhul e un agent multiplicator, o avere pusă în act, un potenţial de îmbogăţire practic nelimitat. Nu e acesta, oare, raportul între Scriptură şi Tradiţie? Tradiţia e ceeea ce ni se dă „în plus”, prin creativitatea şi îndrăzneaţa înţelepciune a Părinţilor. [….] Atitudinea de tip sola Scriptura e atitudinea slugii „păstrătoare”, înfricoşată de riscul unei convieţuiri mereu reînnoite cu textul sacru” (I, „De ce le vorbeşti în Parabole”, 8. Creativitatea şi riscul asumat ca forme ale receptivităţii, p.181)

Disputa dintre protestantism şi celelalte confesiuni creştine cu privire la forţa (respectiv irelevenţa) faptei pe drumul spre mântuire e un exemplu caracteristic al transformării mesajului hristic în ideologie. Textul evanghelic furnizează tot atâtea argumente pentru a impune credinţa drept criteriu ireductibil al intrării în Împărăţie sau pentru a dovedi importanţa faptelor, în speţă a faptelor bune. Până şi Sf.Pavel, „avocatul” mereu invocat al teologiei protestante, e explicit, când e vorba de rolul şi rostul faptei: (Romani 2,6-10; 2 Corinteni 5,10, Iacov 1, 25; 1 Ioan 3,18)” (II.”Parabola ca subminare a ideologicului”, 1. Faptă şi contemplativitate din perspectiva parabolelor, p. 231)

Să nu se înţeleagă, totuşi, că Andrei Pleşu ar fi invariabil legat de creştin-ortodoxie: domnia sa este deschis nu numai tuturor celorlalte confesiuni, dar chiar adevărurilor din alte credinţe religioase (fără să fie ecumenist), cum cel mai evident reiese din propria sa mărturisire: „[….] nu reuşesc să cred că Duhul Sfânt e o achiziţie etanşă, rechiziţionată definitiv de o comunitate sau alta. Cred, dimpotrivă, că „vântul (pneuma) suflă unde vrea şi tu îi auzi glasul, dar nu ştii de unde vine şi nici unde se duce. Aşa este cu tot cel ce e născut din Duhul” (Ioan 3,8). Asta nu înseamnă, evident, că poţi merge simultan pe toate cărările…..” (nota 1, p.238)

…………………………………………………………..

În încheiere, redau mai jos câteva comentarii ale autorului, privind scrierea cărţii (pentru care a avut nevoie de câţiva ani – „pe fondul cărora parabolele au devenit singurul reper stabil, singura constantă a efortului meu, singurul meu refugiu” -, cf. „Cuvânt înainte”, p.7; beneficiind de larga bibliografie şi „mijlocirea generoasă şi competentă” a bibliotecii Institutului de Studii Avansate din Berlin, p.281):

„M-am străduit, pregătind aeastă carte, să acopăr scrupulos cât mai mult din bibliografia subiectului şi am sfârşit, inevitabil, prin a fi inhibat de cantitatea ameţitoare, asfixiantă, a textelor existente. Epuizarea resurselor bibliografice ale oricărei cercetări este, astăzi, o utopie. Îmi amintesc că l-am întrebat, acum câţiva ani, pe profesorul Peter Schäfer de la Princeton „cum face”, cum se descurcă atunci când, pentru a se documenta, are de parcurs rafturi întregi de bibliotecă. Mi-a răspuns că trebuie să rişti. Dai la o parte tot ce nu ţi se pare esenţial (bizuindu-te pe instinct şi experienţă), dar admiţi, de la bun început, că te poţi înşela foarte grav. Este însă de negândit să citeşti tot” („Critica raţiunii exegetice”, p.281)

Deşi „adesea descurajat (la ce bun încă o carte despre parabole?), sabotat în efortul (său) de a fi autentic sau pur şi simplu întârziat de exigenţa unei documentări exhaustive” (ibidem, p.282), Andrei Pleşu afirmă că „faptul că am reuşit să duc cartea la bun sfârşit mi se pare [….] aproape miraculos”. Unii ar putea să-şi menţină întrebarea: „La ce bun încă o carte despre parabole?”. Pe aceia, îi invit să-şi procure un exemplar din „Parabolele lui Iisus – Adevărul ca poveste” şi să-şi găsească singur un răspuns satisfăcător.

În fine, redau şi ipoteza unei continuări: „O lacună încă şi mai gravă este insuficienta aprofundare a problematicii Împărăţiei şi a parabolelor legate nemijlocit de această temă […..] E drept, toate parabolele trimit, într-un fel sau altul, către perspectiva lumii de după lume. Dar atacul frontal al subiectului ar impune alcătuirea unui volum distinct, amânat, deocamdată, pentru un alt moment sau pentru niciodată(„Sugestii bibliografice”, p.306).

……………………………………………..

UPDATE1! O sinteză a diferitelor forme de opacitate faţă de mesajul hristic şi treptele receptivităţii acestuia, în tălmăcirea lui Andrei Pleşu, precum şi unor categorii cărora li se adresează această carte, poate fi citit pe blogul „Fabrica de ucenici”. Încheierea se referă la un pasaj sus-prezentat, despre atititudinea „Sola Scriptura”:

„Există o interpretare în ce privește parabola „talanților în negoț” pe care nu am putut să o diger: „Tradiția, este ceea ce ni se dă „în plus” prin creativitatea și îndrăzneața înțelepciune a Părinților…. Atitudinea de tip Sola scriptura e atitudinea „slugii păstrătoare”, înfricoșată de riscul unei conviețuiri mereu reînnoite cu textul sacru”. Fară a subestima contribuția părinților bisericii și a celor care de-a lungul secolelor au dus la răspândirea creștinismului pe tot globul, nu pot să nu observ că în secolul XVI, când Luter a propus Reforma prin cuvintele „Sola scriptura”, tradiţia includea indulgenţele, inchiziţia, cruciadele şi multe altele care ni s-au dat „în plus” și au fost total opuse spiritului Scripturii. Au mai fost și alte interpretări forțate, dar prefer să le las la o parte și să păstrez pentru mine cee ce este bun. Nu vreau să mă confund cu „copiii din piețe”.

Ca o remarcă a mea, într-adevăr, excluderea oricăror altor texte religioase cu excepţia Bibliei este o atitudine a unei „slugi păstrătoare”. Dar nu asta înseamnă „Sola Scriptura”: acest principiu afirmă că Sfânta Scriptură este singura carte esenţială pentru Mântuire, fără să conteste alte surse creştine (a căror lecturare este de recomandat).

…………………………………

ALTE RECENZII

„Rara Avis”, Ink4Thought (15 noiembrie 2012)

„Una dintre cele mai bune cărţi de exegeza (limitata`la câmpul anunţat în titlu), scrisă în limba română”, Mihai Miron (15 noiembrie 2012)

„Cartea săptămânii (IX)”, Dan Ghenea (20 ianuarie 2013); „[….] trebuie sa marturisesc ca am avut retineri in a ma apropia de aceasta carte. Am avut norocul sa o primesc in dar de la o persoana deosebita si astfel am inceput sa o citesc pagina cu pagina. Si a meritat fiecare pagina (18 ianuarie 2013, într-un comentariu).

Anunțuri

6 comentarii

Din categoria Arta Literaturii, Jurnal, La Început a fost Cuvântul

6 răspunsuri la „Cuplare la actualitatea Bibliei: „Parabolele lui Iisus – Adevărul ca poveste”

  1. Dyo

    Reblogged this on Frică şi cutremur and commented:
    Cred ca materialul lui Andrei Plesu este departe de a-si fi produs efectele in randurile cititorilor romani, chiar daca „Parabolele lui Iisus” va deveni un bestseller de zile mari al Humanitasului.
    Pana va veni vremea sa putem rumega mai in detaliu aceasta carte, merita sa reflectati asupra urmatoarelor randuri …

  2. „Împărăţia de apoi” şi „lumea de după lume” sunt formulări care denotă o tranşare a problemei plasării Împărăţiei Lui pe axa Timpului. Posibil să nu existe o astfel de dilemă, sau să fie prea veche… Tratează domnul Pleşu această problemă, sau o consideră clarificată apriori? Dacă a clarificat-o BO, sunt furnizate referinţe?

  3. „Tratează domnul Pleşu această problemă [….]?” -> În mod explicit, nu. Cele două formulări („Împărăţia de apoi”, „lumea de după lume”) au un înţeles mai degrabă individual. Nu Împărăţia Domnului este plasată temporal (ea este, faptic, „cea dintâi”, „dinaintea lumii”), ci parcursul celor demni de Ea, după încheierea vieţii lor pe acest pământ.

  4. Mulţumesc. Înseamnă că, de fapt, în problema teologică a lui „deja-nu-încă”, autorul mizează foarte clar pe „nu încă”. Am greşit exprimarea, nu era vorba de plasarea în timp a Împărăţiei, ci de momentul în care oamenii ar putea păşi în ea. Din câte ştiu, punctul de vedere ortodox nu suprapune perfect ideea de intrare în Împărăţie cu cea de sfinţire personală. Totuşi, Omul poate lucra alături de Dumnezeu pentru mântuirea sa şi a întregii Creaţii. În ce măsură săvârşirea acestei lucrări poate fi interpretată ca acces al indivizilor la Împărăţie, pe timpul vieţii lor, nu mi-e foarte clar.

  5. Pingback: tudorvisanmiu – Top 45 Postări « Platforma Radar

  6. Pingback: 12 recenzii ale cărţii “Parabolele lui Iisus – Adevărul ca poveste” (Andrei Pleşu) | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s