Dracul ca paradox al bunăvoinţei

Atunci când, într-o anumită situaţie, pentru a atinge un anumit scop se cere maximă bunăvoinţă din partea altcuiva, nu pot să nu mă întreb: de ce dracul este (prea) adesea invocat ca ultima persoană dincolo de care nu s-ar mai putea arăta îngăduinţă într-o cutare chestiune, fiind un fel de elaton pentru ce este, din punct de vedere uman, posibil ori nu? 

Iar dacă, în acest caz, implicaţia ar fi că satan, în contextul îngrozitoarei birocraţii, ar fi ultima persoană dând dovadă de bunătate absolută, când e vorba de anumite cunoştinţe pe care nu le-ar şti, chipurile, mai nimeni, ori, cel puţin, dintre cei care nu posedă cunoştinţe vaste din toate domeniile, „naiba” (care tot un drac este, numai că mai impersonal) ar fi şi omniscient, ori, cel puţin, multi-enciclopedic.

Pentru că scaraoschi nu trebui invocat, chiar şi în momente de furie, cu o asemenea frecvenţă, propun ca, în loc să „demonizăm” erudiţia, să ne limităm la a spune, când suntem întrebaţi o chestie care ni se pare obscură, „Nu-s Wikipedia”.

Cât despre bunăvoinţa „diavolească”, aş spune că, într-o situaţie de cumpănă, prima persoană spre care ne-am îndrepta este Mântuitorul, dar, cum unii din noi doresc pe cineva mai pământean ori exclusiv, acea nu este alta decât…. mama. Întrebându-ne dacă mama, femeia care ne-a adus pe lume, ar face sau nu cutare lucru pentru noi, pusă în respectivul context, vom construi un nou etalon al îngăduinţei, unul…. matern.

În fine, cât despre invocarea lui satan pentru a ne calma mânia (fie el „dracu” sau „naiba”), pot spune că nu funcţionează câtuşi de puţin. Şi cum nici invocările anglofone „Jesus”, „Oh, my god”, ori autohtone „Doamne!” şi „Iisuse Hristoase”, n-am vrea să le golim de sens, mai ales cu cât nu miraculosul este principala însuşire a divinităţii, recomand să se facă o afirmaţie neutră, uşor amuzantă, originală, ne-licenţioasă, potrivită contextului, fireşte, pe un ton înverşunat, sau, dacă răbdarea ne permite, să numărăm de la unu până la zece (aş recomanda şi o rugăciune, dar nu cred că, în orice situaţie, este uman posibil). 

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Gramatica ilustrata

Un răspuns la „Dracul ca paradox al bunăvoinţei

  1. Pingback: Recapitulare (12) “România mea merită iubită” | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s