Pământul semantic

Aş dori să adaug, pe lângă multiplele înţelesuri pe care le poate avea cuvântul „pământ” în limba română [*] (enumerate parţial într-un articol despre inexistentul drept natural de proprietate asupra planetelor), şi un sens latin, mai general, descoperit astăzi, care nu aparţine etimonului indicat de dicţionar („paumentum” – forma populară a substantivului „pavimentum” = „pământ bătătorit și nivelat”, „pardoseală cu lespezi sau mozaic”, „pavaj”, „podea”, „drum pietruit”, „loc neted”, „bătătură”, etc.), ci substantivului „humus” (în limba engleză: „ground, earth, soil”): 

„Cât despre umilinţă, în sensul de modestie, vine de la „humilus” (corect: humilis – n.n.), care vine, de fapt, de la „humus”, adică „pământ”. Să fie pământul umil? Aparent, oricine poate să facă ce vrea cu pământul. Să-l scormonească, să-l are, să-l însămânţeze. Însă în cele din urmă el îi înghite pe toţi cei care au crezut că l-au posesat. Continuă să existe în tăcerea eternă”.

(„Cutia Neagră”, Amos Oz, Editura Humanitas Fiction, 2012, traducere din ebraică de Marlena Braester, p. 106) 

Citesc şi repet în gând adesea cuvintele Vindecătorului, când, acum un an, pe marginea unei călătorii intergalactice pe care eu, cu grija depărtării de Pământ, o prefiguram, el a scris tot despre o călătorie dincolo de Terra, numai că fără nimic „terestru” la „bord”: 

“Dumnezeu a întocmit atît de minunat lucrurile vizibile, dar cele nevăzute….. Impărăţia Sa spre care ne suim încet, agăţindu-ne de fiecare Cuvînt al Său cu degetele credinţei, ameţind, şovăind dar mai ales iubind, va fi căminul nostru veşnic, bucuria şi liniştea noastră. [….] Pentru că locuinţa unde omul trebuie să simtă că-i aparţine cu adevărat nu e pămîntul, ci locul pregătit de El în cer.”

(Răsvan Cristian Stoica, 29 septembrie 2012)

Notă: [*] „PĂMẤNT, pământuri, s. n. = 1. denumirea cea mai uzuală a Terrei – planetă a sistemului solar, locuită de oameni; 2. scoarța (partea de uscat – învelişul extern solid, neacoperit de ape) a globului terestru; pe care trăiesc oamenii și alte vietăți; 3. strat superior, afânat, moale şi friabil de la suprafaţa scoarţei pământeşti, caracterizat prin fertilitate; în care se dezvoltă plantele; sol. 4. teren cultivabil, folosit în agricultură; câmp. 5. materie din care este alcătuită partea solidă a globului terestru , formată dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, și din granule organice, provenite din descompunerea substanțelor organice vegetale sau animale. 6. întindere de uscat; contine; 7. teritoriu, regiune, ținut; (prin extensiune) țară, patrie.” (DEX online – pământ, cu câteva adăugiri din partea subsemnatului).

?

P.S.: Doresc să semnalez, în final, că denumirea de denumirea de Pământ, din limba română, este singura care nu provine din vechea mitologie greacă sau romană, spre deosebire de majoritatea corpurilor cerești cunoscute la acea dată (numele „Terra” provine de la Tellus – Terra Mater, veche divinitate și personificare a Pămîntului, identificată cu Gaea din mitologia greacă) (Wikipedia).

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Gramatica si logica

Un răspuns la „Pământul semantic

  1. Pingback: Recapitulare (11) Cum să lecuieşti un fanatic? | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s