Omul care cumpăra stelele

Pămîntul a fost făcut de Dumnezeu în cea de-a treia zi a creaţiei şi tot El i-a dat nume, „Dumnezeu a numit uscatul pămînt…”, iar din ţărîna acestuia, El a făcut pe om, „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărîna pămîntului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu”, şi tot în pămînt l-a sortit să se întoarcă, „căci din el ai fost luat; căci ţărînă eşti, şi în ţărînă te vei întoarce”, după ce Dumnezeu l-a blestemat din pricina omului, căci „blestemat este pămîntul din pricina ta” şi apoi l-a izgont pe om din grădina Edenului, „ca să lucreze pămîntul din care fusese luat”.
În cea mai dramatică carte scrisă vreodată, Iov, omul drept şi prigonit, cel care a vrut să se dezvinovăţescă în faţa lui Dumnezeu, spunea: „Gol am ieşit din pîntecele mamei mele, şi gol mă voi întoarce în sînul pămîntului”.
Şi, ca o ironie a istoriei, o gnoză ciudată numită Cabala a creat cel mai ciudat mit, cea mai stranie legendă, golemul, prin care cel ce posedă numele lui Dumnezeu, cel ce ajunge la Tetragramaton, numele din patru litere a lui Dumnezeu, şi îl pronunţă corect, poate să creeze din pămînt un golem, un om.
Vişan Miu Tudor situează pămîntul, undeva, între Dumnezeu şi erezie. Privit prin lentilele lumii contemporane, meditaţia sa de azi are valoare de mîine. Citiţi-i mai jos reverenţa de dragoste pe care o face Tatălui, numindu-L Părintele său Ceresc. (introducere de Răsvan Cristian Stoica)

“CÂND ASTRELE CEREŞTI DEVIN PROPRIETATE PRIVATĂ”
sau
MICUL PRINŢ ŞI OMUL CARE CUMPĂRA STELE

Lui Léon Werth. Copiilor le cer iertare că am închinat această carte unui om mare. Am un motiv serios: e cel mai bun prieten al meu din câţi am eu pe lume. […] Ţin ca această carte s-o închin atunci copilului de odinioară, căci acest om mare a fost cândva copil. Aşa că fac următoarea îndreptare: Lui Léon Werth, pe când era băieţel” – Prefaţa “Micului Prinţ”, scrisă de Antoine de Saint-Exupéry

“Micul Prinţ”…. cu toţii am auzit de această carte. Până la urmă, aceasta este una dintre cele mai răspândite cărţi din lume: a fost tradusă în peste 110 limbi. Întrebarea este alta: “Câţi dintrei noi am citit cu adevărat Micul Prinţ?” Spre ruşinea mea, recunosc că am parcurs aceast volum abia săptămâna trecută, Răsvan fiind cel care, fără să-mi zică ceva în mod direct, m-a convins să iau cartea lui Exupéry şi s-o parcurg. Ca să fiu sincer, este foarte scurtă, o citeşti în mai puţin de o oră şi jumătate, însă importantă nu este grosimea cărţii, ci profunzimea cu care este scrisă. Ca să înţelegeţi, trebuie întâi să citiţi: vă asigur că o să vă placă nespus de mult.
Acum doi ani, Răsvan a scris despre “Şarpele şi elefantul” şi “Graţierea guzganului portocaliu”. Acum, eu scriu despre “Omul care cumpăra stele”. În timpul călătoriei sale, Micul Prinţ a dat peste un “businessman” care “era atât de ocupat, încât nici nu-şi înălţă capul când sosi micul prinţ”. Ce-l ţinea ocupat? Ei bine, acest om de afaceri făcea adunări cu propria sa căpăţână (pe vremea lui Exupéry nu exista calculatorul), ajungând la sute de milioane. Ce aduna el? Stele. “Şi ce faci cu ele?”, îl întreabă Micul Prinţ. “Ce fac cu ele? Nimic. Le stăpânesc”, a răspuns acest om care pretindea încontinuu că “este un om serios”. Şi totuşi, nu este prea convingător: acesta se autointitulase “stăpânul stelelor”, asupra cărora pretindea drept de proprietate pentru că “(el) s-a gândit primul la asta”. Dar ce făcea cu aceste stele? Nimic. “Le administrez, le socotesc şi iar le socotesc. […] pot să le depun la bancă […] scriu pe o bucată de hârtie câte stele am. Şi pe urmă, hârtia asta o încui într-un sertar”. Acest episod mă duce cu gândul la două lucruri: la dreptul de proprietate asupra pământului (de fapt, inexistent) şi la omul care deţine Luna.
“Pământ”… câte înţelesuri poate avea acest cuvânt! Este denumirea cea mai uzuală a Terrei, însă este folosit şi pentru a desemnea scoarţa care îl înveleşte, dar şi cu sensul de strat superior al acestui înveliş, caracterizat prin fertilitate, pe el crescând plantele. Şi în sfârşit, este folosit cu sensul de teren, aproape întotdeauna asociat cu proprietatea. “Pământul meu”, aşa îşi numesc “oamenii mari” “teritoriul”, deşi aparţine lor doar conform legilor societăţii umane, dar “regulile naturii” nu ar fi de acord, pentru că pământul nu este al nimănui, sau, de fapt, al tuturor vieţuitoarelor de pe Terra, de la animale la plante şi insecte. De aceea, nimeni nu poate pretinde că are drept de proprietate asupra pământului, cum nu poate pretinde că este stăpânul unui astru ceresc sau al spaţiului, care este, până la urmă, numai al Părintelui Ceresc. Şi totuşi, conform legilor societăţii noastre, se poate. Aţi auzit de domeniile de pe lună?
Ei bine, este un om care vinde astfel de domenii, şi sunt oameni care le cumpără. Numele lui este Dennis Hope. El este un antreprenor din Nevada care, în anul 1980, a afirmat, în faţa Naţiunilor Unite, că deţine Luna şi că este preşedintele interimar al primului guvern intergalactic cunoscut de lume. Şi, ca să-ţi stea mintea în loc, el are propriul său guvern, o Constituţie, un Congres, o unitate monetară! Cum s-a ajuns la asta? Ei bine, vreau să vă spun că există un Tratat privind spaţiul extraterestu încă din 1967, care prevede că Luna nu poate fi revendicată (1). Şi totuşi, există un loophole (o breşă): tratatul interzice statelor să revendice astre cereşti, nu unei persoane fizice. Iar dl. Hope pretinde că acest Guvern Galactic nu trebuie să se supună legilor Naţiunilor Unite, pentru că nu se află pe Pământ.
Şi, iată, Hope a vândut terenuri (la 20 de dolari US pe acru*, preţ care-l face să pară un chilipir) la 3.7 milioane de oameni! Poate acum ni se pare o glumă, un lucru amuzant şi trecător, dar nu este deloc aşa: Luna are mari bogăţii naturale, Heliu – 3 (un gaz care ar putea fi folosit ca o viitoare sursă regenerabilă de energie) şi praf de lună (care ar putea fi folosit în construcţii). (2)
În anul 1949, Robert A. Heinlein a scris povestirea fictivă “Omul care a Vândut Luna”, acţiunea având loc în anul 1978, iar un om de afaceri numit Delos David Harriman doreşte să “pună mâna” (în ambele sensuri) pe Lună. (3) 31 de ani după scrierea acestei cărţi, un om cu aceleaşi iniţiale ca Delos Harriman a pretins controlul asupra Lunii, iar acum alocă terenuri către latifundiarii viitorului, închizând ochii şi alegând la întâmplare o locaţie pe lună (4), aşa cum făceau odinioară “mai marii lumii” după câştigarea unui război, la semnarea tratativelor de “pace”. Dl. Hope nu este un om serios, ci este un “om mare” care se ţine de micimi, care le râde în nas Naţiunilor Unite. În loc să-şi câştige pâinea scriind o poveste Science Fiction, Dl. Hope construieşte în lumea reală ceea ce au construit autorii de S.F. în lumile lor fictive: un Guvern Galactic! Şi, în ciuda numelui său, dl. Hope dă speranţe false (false hopes) oamenilor care se amăgesc cu gândul că un om care a comis o nedreptate (faţă de Lună şi omenire) le va putea da lor drepturi asupra a ceva ce, de fapt, nu îi aparţine. Eventual, aceştia îşi vor pierde terenurilor de pe Lună, astru ceresc despre care dl. Hope pretinde că nu este altceva decât un alt continent, care trebuie exploatat. Şi atunci, nu pot să nu-mi pun o întrebare: O să ajungem să exploatăm toate astrele cereşti ca pe o altă “colonie”, subjugată aceluia numit OMUL? După atâţia ani în care ne-am golit Terra de resurse şi am poluat atmosfera planetei, noi vrem ŞI MAI MULT? Oh, Doamne! Chiar omenirea n-a învăţat nimic din istorie? Din propriile noastre greşeli? Sau măcar din poveşti ca ale lui Exupéry? Ce este Universul pentru noi? O enormitate infinită, care îi va da speciei umane ceea ce nu ar trebui să vrea, tot ceea ce i se năzare? Cel mai mult mă intristează gândul că într-o zi vom ajunge pe asteriodul B-612, locuit de Micul Prinţ şi de floarea sa, vom culege toată rocile cu tot cu vulcani, floarea o vom pune într-o seră, iar Micul Prinţ… nici nu vreau să mă gândesc unde ar ajunge. Of! “Oamenii mari”, ar zice Micul Prinţ, “de bună seamă, sunt nemaipomenit de ciudaţi”…

(republicat de pe Vindecătoru’ – 6 octombrie 2011, joi)

BIBLIOGRAFIE: (1) „Outer space, including the moon and other celestial bodies, is not subject to national appropriation by claim of sovereignty, by means of use or occupation, or by any other means.” (Outer Space Treaty of 1967, art. II, semnat la 27 ianuarie 1967, ratificat la 10 octombrie 1967 în peste 60 de state, inclusiv Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică)
2) “Who Owns the Moon? The Galactic Government vs. the UN”, Victoria Jaggard
(3) Wikipedia – „The Man Who Sold the Moon”
(4) “He allocates land to be sold by closing his eyes and randomly pointing to a map of the Moon” (Extraterrestrial real estate, Wikipedia)

NOTĂ: * 1 acru = 4046,856 mp (http://dexonline.ro/definitie/acru)

Post Scriptum: 1) Pentru a parcurge cartea, puteţi accesa linkul găsit de Mitică Holhos, aici. Este valabilă, de asemenea, interpretarea radiofonică (dramatizarea) semnalată de Dem Covaci, aici, chiar dacă „nu e acelaşi lucru (cu a citit cartea – n.n.)”.

2) Semnalez o revendicare similară cu a satelitului lunar, numai că a planetei Marte, de către trei cetăţeni din Yemen (Adam Ismail, Mustafa Khalil, Abdullah al-Umari) care au dat în judecată NASA pentru „invadarea” planetei roşii (prin explorarea ei cu Pathfinder spacecraft şi Sojourner rover), pe care – chipurile – ei au moştenit-o de la strămoşii lor de acum 3000 de ani, conform mitologiilor civilizaţiei sabaice/himyaritice („3 Yemenis sue NASA for trespassing on Mars”, CNN, 24 iulie 1997). Deşi nu au fost în câştig de cauză, cei trei au continuat să pretindă dreptul de proprietate asupra planetei, intenţionând să vândă terenuri pe Marte (cu 2 $ pe metru pătrat), asemenea domnului Hope pe Lună („Yemenis claim Mars”, BBC). Totuşi, mă întreb: dacă argumentul mitologic invocat ar fi luat în considerare, atunci Marte de ce nu ar aparţine poporului yemenit, ci numai a trei cetăţeni care “s-au gândit primii la asta”? 

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria Omul Joi

3 răspunsuri la „Omul care cumpăra stelele

  1. Pingback: Pământul semantic | tudorvisanmiu

  2. Pingback: Recapitulare (11) Cum să lecuieşti un fanatic? | tudorvisanmiu

  3. Pingback: un tn[r ]n expansiune | Dialog cu Mine Insumi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s