Contra-apologie pentru “sistemul de recompense şi pedepse” pe bază de note

Alexandra Lupu, elevă pe care începutul anului şcolar 2012-2013 o găseşte în clasa a IX-a, susţine necesitatea evaluării pe bază de note în felul următor:

“Eu mereu am fost adepta ideii că cel mai important lucru este să dovedeşti tuturor că eşti superior lor prin inteligenţă. E singura calitate care ne diferenţiază cu adevărat de animale [….] Întorcându-mă la ceea ce am vrut să formulez, nu pot accepta o evaluare fără note. [….] Fără aceste note eu nu îmi pot măsura inteligenţa acumulată pe parcursul timpului faţă de a altora.[…] Mintea elevului e subiectivă. Fără spiritul de a te detaşa de ceilalţi prin rezultate şcolare şi extraşcolare, nu eşti altceva decât o obscuritate care încearcă de pe-o zi pe alta să supravieţuiască în această junglă a informaţiei abundente.”

 

Textul venea ca un răspuns la prefigurarea domnului Doru Dascălu a unui sistem de învăţământ (pre)universitar facultativ în ceea ce priveşte materia de studiu:

“Şcoala ar trebui să fie locul în care fiinţa umană poate acumula cunoştinţe despre tot ce doreşte sau îl pasionează, fără nici un sistem de recompense. Asta presupune, începând cu clasa a V-a, desfiinţarea claselor şi formarea de săli de predat o anumită disciplină. […..] Cu alte cuvinte copilul vine la ora profesorului dacă doreşte. [….] Cel mai important aspect este desfiinţarea notelor. Copii vor ocoli sălile unde predă profesori slabi, ca să nu zic altfel. În acest mod se poate face şi o diferenţiere clară între profesori, în funcţie de cât de căutat este de elevi. [….] Un sistem de învăţământ creat doar pentru instruirea omului, fără recompense, poate crea omul nou, omul mileniului III”

 

Principiul de bază al unui astfel de sistem a fost constatat la începutul anilor 1900, pe baza observaţiilor ştiinţifice asupra comportamentului copiilor, de Maria Montessori [1], educator italian având cunoştinţe solide în materie de pedagogie, antropologie şi psihiatrie: fiecare copil se naşte cu un potenţial unic ce trebuie valorificat, copilul nefiind doar un “vas gol” care aşteaptă să fie umplut. Cu alte cuvinte, nu elevul trebuie să se adapteze sistemului de educaţie, ci sistemul de educaţie să se adapteze, pe cât posibil, fiecărui elev în parte. Pe baza Metodei Montessori, copii învaţă într-un mediu non-competitiv, care-i susţine în permanenţă, concentrându-se pe individualitatea copilului şi pe nevoile lui specifice.

 

Revenind la subiectul de faţă, încep a îi da un răspuns Alexandrei Lupu, citându-l pe profesorului Marcel Căpraru, despre “sistemul de recompense şi pedepse”:

“[….] Copiii au legile lor de dezvoltare, naturale sau divine pe care le urmează neîncetat și, cu toată, cu toate încercările școlii obligatorii, în ciuda tuturor teoriilor și metodelor, s-a constatat că reacționează și nu se supun regulilor și regulamentelor din ce în ce mai restrictive. Atunci s-a inventat o altă treabă la fel de nemțească: sistemul de recompense și pedepse, între care, la loc de cinste, tronează nota. După caz, nota e zăhărelul sau biciul din experimentele de psihologie a învățării, denumite, “științific”, elemente de întărire și reîntărire. Tot după caz, nota instaurează  competiția stimulată de profesori și părinţi şi clasificarea neoficială, desigur, în deştepți și proşti.”

 

Continui citându-l pe Adrian Stan, care are experienţa unui sistem (informal) de recompense şi pedepse (foarte diferit de cel aplicat în învăţământul după modelul prusac):

“Voi (elevii) sunteţi manipulati încă de mici în cadrul sistemului public. Primiţi note bune dacă memoraţi ce vi se spune. Iar apoi deveniţi membrii totali ai sistemului [….] (sunteţi) invăţati să gândiţi în felul lor. Primiţi ceea ce se numeşte secular indoctination. De aceea apare debusolarea amintită de tine mai sus.”

 

În final, dau răspunsul meu direct:

Făcând abstracţie de relativitatea sa (subiectivitatea şi pregătirea evaluatorului, calitatea unităţii de învăţământ, limitarea evaluării la număi câteva aspecte dintr-o anumită temă, etc.), “sistemul de recompense şi pedepse” aplicat în educaţie, reprezentat de evaluările obligatorii bazate pe note la o scară în general de 1 la 10, facilitează memorarea informaţiilor întocmai în modul în care a fost predat de către profesori.

Nu poti să evaluezi un sistem de educaţie bazându-te exclusiv pe “subiecţii” săi şi pe experienţa proprie, cu o singură excepţie: să constaţi dacă sistemul funcţionează sau nu. Tu vorbeşti despre superficialitatea elevului mediocru, care nu şi-a planificat un viitor profesional şi nu reuşeşte să satisfacă exigenţele sistemului de educaţie, considerând respectiva persoană “o nulitate şi o scursură care-şi merită soarta de persecutat mediocru”. Eu îţi spun că nu este aşa! Orice persoană a primit de la înfăptuire “talaţii” săi, are o aptitudine pe care şi-o poate valorifica, însă sistemul de educaţie nu i-a îngăduit s-o descopere. Adevărat, îi lipseşte un anumit pragmatism, anumite aptitudini intelectuale, o anumită apetenţă pentru unumite domenii, dar de aici până la a-l considera un ratat, intervine numai “ştampila sistemului”: elev de nota 10, elev de nota 4, etc..

Astfel, te citez chiar pe tine: “[….] nu toţi putem fi buni la Română şi Matematică. Sunt unii care au înclinaţie şi spre alte materii. Daca eu sunt bună la Istorie, Biologie, Română, etc., dar nu am noţiuni bine memorate la Matematică, nu înseamnă că sunt mediocră“. Şi atunci? De unde dorinţa unui sistem de evaluare care să ateste superioritatea faţă de semeni? De ce ai prefera individualismul în faţa colaborării? Meritele elevului conştiincios şi silitor vor fi recunoscute, dar nu printr-un complex de medii date în şcoală, ci prin devenirea sa în viaţă. În rest, acumulările informaţionale în cât mai multe domenii sunt dezirabile.

 

Google Doodle: Maria Montessori – 142 from birth

P.S.: [1] Off-topic: Astăzi, 31 august, s-au împlinit 142 de ani de la naşterea Mariei Montessori (1870 – 2012), ocazia celebrată de Google printr-un logo reprezentând diverse jucării şi instrumente specifice metodei Montessori. De remarcat că fondatorii GOOGLE, Larry Page şi Sergey Brin, au fost educaţi amândoi după metoda Montessori (conform unui interviu acordat de Larry Page într-un interviu pentru ABC News, “[….] am învăţat să nu respectăm regulile, să ne motivăm singuri, să ne întrebăm ce se întâmplă cu lumea şi să facem lucrurile puţin diferit”).

Anunțuri

5 comentarii

Din categoria Pe cine omagiaza Google, Scoala de (C)atena

5 răspunsuri la „Contra-apologie pentru “sistemul de recompense şi pedepse” pe bază de note

  1. mediesanul1234

    Examenul se da pe piata fortei de munca.Aici se vede cine-i bun si cine nu. Omul e mai rau sau mai bun in functie de cata nevoie este de el.Brutarul poate fi considerat fara semnificatie daca este paine din belsug dar nu intr-o conditie de seceta.Multi isi bateau joc de macelari si brutari si tarani dar la anul ei vor fi noii bogatasi.Superioritatea si inferioritatea e relativa pentru ca la urma urmei toate profesiile sunt interconectate.Informaticianul nu e platit bine pentru ca e informatician ci pentru ca sunt multi care vor programe informatice pentru a-si usura munca.Daca cererea pentru aceste produse ar scadea, valoarea informaticanului ar scadea.
    Of of.Alexandra nu a invatat nimic de la Mises.
    Altfel, mercy pentru atentionare la articolul cu recensamantul.Am facut corectura.Era o gresala de exprimare.

  2. „Alexandra nu a invatat nimic de la Mises” -> Nu cred că astfel de explică atitudinea ei vis-a-vis de note (în fond, marele economist nu vorbeşte despre educaţie în lecţiile sale despre economie).
    Mă gândesc că explicaţia cea mai simplă este o dorinţa ei de a se remarca, de a-i fi certificată superioritatea; într-un fel, cred că este vorba mai degrabă de un complex al unei eleve studioase de a nu se fi făcut remarcată în cadrul colectivului, deşi ar fi avut mai multe merite în ceea ce priveşte acumularea informaţională (singura satisfacţie rămânând aceea de a fi avut o medie de intrare la liceu mai mare). Motivaţia ei pentru note mi s-a părut egocentristă, fiind pus accent mai degrabă pe individualism decât pe individualitate – lucru care, în educaţie, este dăunător.

  3. În ceea ce priveşte recensâmântul, făcând abstracţie de improbabilele ponderi ale etniilor şi religiilor, mai este un alt aspect: este incomplet! Am vorbit cu doi recenzori din sectorul 2 care au afirmat că, datorită complexităţii baremului de chestionare, recenzorii nu au avut timp să chestioneze populaţia întregului sector (cererea de prelungire a termenului a fost refuzată de primarul Onţanu, din motive necunoscute). Ceea ce pot să spun este că n-am auzit să fi venit vreun recenzor în cartierul Floreasca (strada noastră, cel puţin, a fost omisă). Pe lângă acest lucru, sunt zeci de sesizări făcute pe cuprinsul ţării privind nerecenzarea. Fireşte, există posibilitatea ca datele să fi fost procurate de la primărie, însă nu avem certitudinea acest lucru. Astfel, totalul populaţiei stabile pe teritoriului României la sfârşitul anului 2011 stă sub semnul întrebării.

  4. Pingback: Recapitulare (9) Boicotul inspirat de Boycott | tudorvisanmiu

  5. Pingback: T.V.-M. A.L. (71) Anul Bisericesc « Muşcătura lui Fenrisúlfr

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s