A fugi mâncând pământul

Deplasarea la o viteză crescută, într-un ritm alert, pentru a “acoperi” distanţa propusă într-un timp cât mai redus, are în general trei motive, pentru oameni:

1) unul opţional, de antrenament sportiv, de creştere a durabilităţii (dezvoltare fizică);

2) unul necesar, referitor la încadrarea în timp la sosirea într-un loc (punctualitate) ori depărtarea faţă de un mediu neconfortabil ori o ameninţare, un pericol (un soi de evadare);

3) unul spontan, relativ la impulsul emoţiei, presupunând ajungerea cât mai repede la destinaţia fixă ori depărtarea vertiginoasă de un loc, spre o destinaţie nestabilită, variabilă;

În cazul median, adeseori “fuga” este cea mai alertă, atât sub aspectul efortului fizic cât şi al presiunii psihologice.

În vremuri mai vechi, în mediul rural, pe când justiţia nu avea aceeaşi întindere spaţială iar faptele injuste erau şi mai comune, şi mai mai greu de pedepsit prin terţi, fuga pentru a fugi de nedreptate, spre dreptate ori de dreptate era mai des întâlnită, mai ales pe un pământ neschimbat de om (decât prin munci agricole) [astăzi, fuga şi-a cam schimbat suprafaţa, pe materiale produse/prelucrate de om – asfalt, lemn, etc. – ori elemente naturale exceptând calitatea de sol – nisip, zăpadă, etc.].

Totuşi, a rămas o vorbă din popor, relativă la alergător: “fuge mâncând pământul”…..  Expresia aceasta nu se referă la o “dietă de sol” cât mai degrabă la o eroziune superficială a orizontului A, stimulată de om în mişcarea membrelor inferioare (procesul este relativ la apăsare şi frecare fugitivă). Cu toate acestea, imaginaţia pământeană nu exclude existenţa unui consumator de humus care, în goana lui emoţională de a-şi satisface nevoia nutritivă de substanţe organice, să fie îndemnat la o goană efectivă, pe plaiurile înierbate ori ba, provocând mari daune în locuri mici dar pe o suprafaţă extinsă: 

 

OBSERVAŢII: 1) Mărie este campionul satului la proba de alergat şi mânuit tacâmuri în fugă: El nu ia pământul cu mâna ori direct cu gura: este un un om civilizat!

2) Deşi dimensiunea cavităţii bucale şi abdominale îndeamnă privitorii să creadă că sprintenul tăietor-de-sol nu consumă blocurile de pământ îndepărtate de el, nu trebuie să ne lăsăm decepţionaţi: omul nostru are o elasticitate a gurii superioară şi un metabolism deosebit.

3) Băiatul ieşit din pământ cu sol-înflorat pe cap este un campion al săpatului în subteran: am crede că-l mănâncă, când de fapt el doar fuge prin el şi ia mostre de ţărână, spre cercetare fugitivă….. deşi alimentaţia expresivă nu se exclude pentru radarul gramatical!

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Gramatica ilustrata

Un răspuns la „A fugi mâncând pământul

  1. Pingback: Recapitulare (8) Meniu de vară | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s