La Mintea Cocoşului Sovietic (4) La Moartea dictatorului, lumea a înmărmurit. Minutul în care viaţa din lagăr s-a oprit

Cerul e sur iar norii nu mai mişcă

Vântul nu mai bate, apa nu mai pişcă

Trenurile s-au oprit, vapoarele la fel

De pe şine iese fum iar din mare gel

 

Trecătorii s-au blocat, un deget să nu vezi mişcând

Casele au împietrit, un ochi să nu vezi clipind în vânt

Un gest să nu mai faci, o gură să nu mişti

Un fir de păr să nu urce, că viaţa să-ţi pierzi tu rişti

 

Însăşi Dej e stană, Zawadzki, Rákosi, Damyanov,

Grotewohl, Gottwalt, Hruşciov, Hoxha, Mao, Sen

 

Toţi ţin mâna pe inimile lor

Şi se uită în ceruri, la conducător!

 

Stalin vede tot, de jos face cu mâna

Şi strigă la tovarăşi să nu se uit sus

 

Totul este gheaţă, numai inimile bat

Cu un gând ce le dă speranţă:

 

După minutul ăsta suntem liberi!

Şi de prefăcătorie, şi de comunism!

 

Dar Eisenhower, lui ce i-ar fi păsat?

Încă un război, ce-ar mai fi contat?

 

Iosife tovarăş,

Djugașvili cel osetin,

Visarionovici georgian,

Ioseb sărman

 

Promitem, om de oţel, că nu vom uita povaţa ta!

Ca să ştim să nu o urmăm.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria La Mintea Dictatorilor

Un răspuns la „La Mintea Cocoşului Sovietic (4) La Moartea dictatorului, lumea a înmărmurit. Minutul în care viaţa din lagăr s-a oprit

  1. Pingback: Recapitulare (5) M.(atrix).T.V. | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s