Povestea Esenţialelor Pierdute

Casa unui om arde. Maldărele din care iese fumul reprezintă numai o locuinţă ruinată ce ia fost dragă în anii folosinţei şi cu care face plăcute asocieri. Una câte una, cu trecerea zilelor şi săptămânilor, mai întâi îi e dor de asta, apoi de aia, apoi de ailaltă. Şi după aceea renunţă la acel lucru dacă află că era în aceea casă. Tot timpul acel lucru este un esenţial – este unic. Nu poate fi înlocuit. Era în aceea casă. Este pierdut pe veci. Vor urma anii dinainte ca povestea esenţialelor pierdute să se termine, şi numai atunci acel om va realiza cu adevărat cât de mare este pierderea sa.” – Mark Twain (1)

 

Anii ’20. Oraşul Piteşti. Casa Familiei Laslo era una mare, cu multe încăperi, fiecare găzduind numeroase obiecte. Asocierile plăcute puteau fi făcute nu numai cu locuinţa ca întreg, ci şi cu fiecare cameră în parte.

O găleată cu ulei. Un chibrit. O răutate imensă. O ură îngrozitoare. De aceste patru lucruri a fost nevoie pentru a da foc la casă. Cine a făcut-o? Un om care nu că nu îi avea la inimă, dar îi detesta, îi ura din tot sufletul pe unguri, iar membrii familiei Laslo erau, în accepţiunea acestui ticălos, patru ”bozgori nenorociţi”.           

Fumul iese din acoperiş. Flăcările cuprind scândurile. Casa este în flăcări. Familia Laslo nu poate decât să privească disperată cum locuinţa lor este redusă la aşchii şi cenuşă. Pe vremea lor, n-aveai cum să opreşti un incendiu.

Fireşte, în Piteştiul interbelic nu erau hidrante, iar pompierii nu prea umblau pe acolo: vremurile de eroism ca cel de pe Dealul Spirii apuseseră demult. Singura şansă aparentă de a salva o casă în flăcări era să aduci apă cu găleata din lac sau de la râu, însă acest lucru îşi dovedeşte, în cele din urmă, inutilitatea: nici măcar picioarele unui om disperat nu pot face drumul de la Argeş înapoi de zeci de ori.

După ce s-a stins focul, nu a rămas nimic, numai maldărele unei clădiri ruinate. Când rămâi pe străzi, primul lucru la care tânjeşti este un acoperiş primitor deasupra capului. Nu-l mai ai. Apoi, te uiţi la ce ţi-a mai rămas: lui Ştefan, Mariei, Anei şi Elizei Laslo nu le mai rămăseseră decât o lingură, o ceaşcă şi hainele de pe ei.

Trec zilele şi începi să duci dorul patului, mesei, scaunului, şemineului, dulapului cu provizii…… trec săptămânile şi simţi nostalgia acelor vremuri frumoase, când aveai visteria plină, iar de Crăciun îţi invitai vecinii într-o casă decorată cu beteală şi le dădeai danii….  

Trec lunile şi, chinuindu-te să agoniseşti bănuţ cu bănuţ, venind zile în care nu ai ce mânca sau ce bea, plângi după vremurile în care masa era plină de bucate şi nu trebuia să duci grija banilor…..

Trec anii, iar după ce, în fine, ai trecut peste ce era mai rău, începi să-ţi aminteşte de tablourile cu familia, de cărţile din bibliotecă, de obiectele moştenite din strămoşi, toate distruse în flăcări, şi doar atunci îţi dai seama că…. ceea ce ai pierdut nu mai poate fi recuperat……

4 aprilie 1944. Bucureşti. Un avion. O bombă. Un pilot. O misiune. De aceste patru lucruri a fost nevoie pentru a face praf casa lui Ion Vişan şi a soţiei sale, Eliza. De două ori, bunica mea şi-a pierdut locuinţa, cu tot ce era în ea.

 

Se pare că povestea esenţialelor pierdute nu se termină, ci continuă până la sfârşitul celeilalte poveşti, a firului vieţii, cel cu început şi capăt.

 

CITAT: (1) “A man’s house burns down. The smoking wreckage represents only a ruined home that was dear through years of use and pleasant associations. By and by, as the days and weeks go on, first he misses this, then that, then the other thing. And when he casts about for it he finds that it was in that house. Always it is an essential – there was but one of its kind. It cannot be replaced. It was in that house. It is irrevocably lost. It will be years before the tale of lost essentials is complete, and not till then can he truly know the magnitude of his disaster.

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Casa pierduta

2 răspunsuri la „Povestea Esenţialelor Pierdute

  1. incaunipocrit

    Reblogged this on Basil Wheel.

  2. Pingback: Recapitulare (2) Moş Ianuarie prin troiene, fugind de lupi până la cină… roşii şi râsete incluse! | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s